Recitale
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1207/2011 al Comisiei (2) stabilește cerințele aplicabile sistemelor care contribuie la furnizarea de date de supraveghere, pentru a asigura armonizarea performanței, interoperabilitatea și eficiența sistemelor respective în cadrul rețelei europene de management al traficului aerian și în scopul coordonării civil-militare.
(2) Pentru a putea echipa noile aeronave cu capacități noi, operatorii trebuie să dispună de specificațiile necesare privind echipamentele cu cel puțin 24 de luni înainte de data prevăzută a aplicării. Specificațiile de certificare relevante au fost însă adoptate de Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (AESA) abia în decembrie 2013. În consecință, operatorii nu vor putea echipa aeronavele noi cu noile funcționalități ADS-B „Out” și Mode S Enhanced până la 8 ianuarie 2015. Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1207/2011 ar trebui modificat astfel încât să acorde operatorilor în cauză suficient timp suplimentar în acest scop.
(3) Postechiparea rapidă a flotei existente este afectată de întârzieri în ceea ce privește certificarea și disponibilitatea echipamentelor necesare, precum și de constrângeri în materie de capacitate industrială pentru echiparea aeronavelor. De asemenea, o serie de aeronave, în principal cele utilizate pentru operațiuni transatlantice, trebuie echipate cu funcționalitatea ADS-B „Out” până la 1 ianuarie 2020, în conformitate cu dispozițiile Administrației Federale a Aviației din Statele Unite ale Americii (FAA). Prin urmare, termenul pentru postechiparea cu ADS-B „Out” și cu Mode S Enhanced ar trebui amânat și stabilit mai aproape de termenul prevăzut în cerințele FAA privind ADS-B.
(4) Operatorii de aeronave de stat ar trebui să beneficieze de amânări similare ale termenelor de implementare ca și ceilalți operatori de aeronave. Prin urmare, termenul pentru postechiparea aeronavelor de stat cu noile funcționalități ADS-B „Out” și Mode S Enhanced ar trebui să fie, de asemenea, amânat.
(5) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1207/2011 ar trebui modificat în consecință.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru cerul unic, instituit prin articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004,