Recitale
(1) Lista țărilor beneficiare ale regimului de import fără taxe vamale și contingente tarifare al UE este prevăzută în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1528/2007 („Regulamentul privind accesul pe piață”).
(2) Negocierile privind acordul de parteneriat economic (denumit în continuare „acordul”) dintre Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și țările din Africa Centrală, pe de altă parte, au fost încheiate la 17 decembrie 2007.
(3) Botswana, Camerun, Côte d'Ivoire, Fiji, Ghana, Kenya, Namibia și Swaziland nu au luat măsurile necesare în vederea ratificării acordurilor lor. Prin urmare, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1528/2007, în special cu litera (b), anexa I la regulamentul respectiv a fost modificată prin Regulamentul (UE) nr. 527/2013. Aceste țări au încetat să fie acoperite de regimul accesului pe piață autorizat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1528/2007, începând cu 1 octombrie 2014.
(4) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolele 2a și 2b din Regulamentul (CE) nr. 1528/2007, pentru a modifica anexa I la regulamentul respectiv prin reincluderea țărilor care au fost eliminate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 527/2013, de îndată ce aceste țări au luat măsurile necesare în vederea ratificării acordurilor lor.
(5) Camerunul a luat măsurile necesare în vederea ratificării acordului său și a informat depozitarul acordului în legătură cu acest lucru la data de 22 iulie 2014,