Articolul 1
(1) Taxa antidumping definitivă instituită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 privind importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor mai mare de 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime, și cu o greutate mai mare de 35 g/m2, excluzând discurile din fibră de sticlă, încadrate în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 și ex 7019 59 00 , originare din Republica Populară Chineză, este extinsă prin prezentul document la importurile în Uniune de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor mai mare de 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime, și cu o greutate mai mare de 35 g/m2, excluzând discurile din fibră de sticlă, încadrate în prezent la codul NC ex 7019 40 00 (coduri TARIC 7019 40 00 11, 7019 40 00 21 și 7019 40 00 50), originare din Republica Populară Chineză. (2) Nivelul taxei antidumping definitive aplicabile prețului net franco la frontiera Uniunii înainte de vămuire al produsului descris la alineatul (1) și fabricat de societățile de mai jos este: Societatea Taxa (%) Cod adițional TARIC Yuyao Mingda Fiberglass Co., Ltd 62,9 B006 Grand Composite Co., Ltd și societatea afiliată Ningbo Grand Fiberglass Co., Ltd 48,4 B007 Yuyao Feitian Fiberglass Co., Ltd 60,7 B122 Societăți enumerate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 57,7 B008 Toate celelalte societăți 62,9 B999 (3) Aplicarea nivelurilor individuale ale taxei specificate pentru societățile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea către autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, care corespunde cerințelor stabilite în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011. În cazul în care nu se pune la dispoziție o astfel de factură, se aplică taxa aplicabilă tuturor celorlalte societăți. (4) În lipsa unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.