Recitale
(1) Fondul de solidaritate al Uniunii Europene („fondul”) a fost instituit prin Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului (4).
(2) Este important ca Uniunea să aibă la dispoziție un instrument viabil și flexibil care să îi permită să își demonstreze solidaritatea, să transmită un semnal politic fără echivoc și să acorde un sprijin real cetățenilor afectați de catastrofe naturale majore cu repercusiuni grave asupra dezvoltării economice și sociale.
(3) Intenția declarată a Uniunii de a sprijini țările candidate în drumul acestora către stabilitate și către o dezvoltare economică și politică durabilă oferindu-le o perspectivă europeană clară nu ar trebui să fie afectată de efectele adverse ale catastrofelor naturale de proporții. Prin urmare, Uniunea ar trebui să continue să își demonstreze solidaritatea cu țările terțe care se află în negocieri de aderare cu aceasta și cu care a fost deschisă o conferință interguvernamentală de aderare. Includerea țărilor respective în domeniul de aplicare al prezentului regulament face necesară recurgerea la articolul 212 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) ca temei juridic suplimentar.
(4) Comisia ar trebui să poată lua o decizie rapidă în privința angajării de resurse financiare specifice și a mobilizării acestor resurse în cel mai scurt timp posibil. Procedurile administrative ar trebui adaptate în consecință și limitate la strictul necesar. În acest scop, Parlamentul European, Consiliul și Comisia au încheiat Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (5).
(5) Terminologia cuprinsă în Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 și procedurile prevăzute în temeiul acestuia ar trebui aliniate la dispozițiile Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (6).
(6) Definiția unei catastrofe naturale, care determină domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 2012/2002, ar trebui să fie lipsită de ambiguități.
(7) Daunele provocate de alte tipuri de catastrofe care, printr-un efect de cascadă, sunt consecința directă a unei catastrofe naturale ar trebui, în sensul Regulamentului (CE) nr. 2012/2002, să fie considerate parte a daunelor directe cauzate de respectiva catastrofă naturală.
(8) Pentru a se codifica practica stabilită și pentru a se asigura tratamentul egal al cererilor, contribuțiile financiare din fond ar trebui să fie acordate doar pentru daunele directe.
(9) O „catastrofă naturală majoră” în sensul Regulamentului (CE) nr. 2012/2002 ar trebui definită în continuare ca o catastrofă care a provocat daune directe peste un prag exprimat în termeni financiari. Astfel de daune ar trebui să fie exprimate în prețurile unui an de referință sau ca procentaj din venitul național brut (VNB) al statului în cauză.
(10) Pentru a se ține seama mai bine de caracterul specific al catastrofelor naturale care, deși au repercusiuni grave asupra dezvoltării economice și sociale a regiunilor afectate, nu ating nivelul minim necesar pentru a se justifica o contribuție financiară din fond, criteriile pentru catastrofele naturale regionale ar trebui determinate pe baza daunelor care pot fi calculate prin raportarea la produsul intern brut (PIB) regional astfel încât situația socială și economică structurală specifică din Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Réunion, Mayotte, Saint-Martin, Azore, Madeira și Insulele Canare, luată în considerare împreună cu particularitățile acestora ca regiuni ultraperiferice în sensul articolului 349 din TFUE, justifică stabilirea pentru acestea a unui prag special de 1 % din PIB, cu titlu de derogare. Aceste criterii ar trebui stabilite în mod simplu și clar pentru a se reduce posibilitatea depunerii unor cereri care nu îndeplinesc cerințele stabilite în Regulamentul (CE) nr. 2012/2002.
(11) În scopul stabilirii daunelor directe, ar trebui utilizate date cu un format armonizat, furnizate de Eurostat, pentru a se permite tratarea cererilor în mod echitabil.
(12) Fondul ar trebui să contribuie la repunerea în funcțiune a infrastructurilor, la curățarea zonelor afectate de catastrofe și la costurile aferente serviciilor de salvare și cazării temporare a populației în cauză, pe întreaga perioadă de punere în aplicare. Ar trebui definit termenul de repunere în funcțiune a infrastructurilor și ar trebui clarificat în ce măsură fondul va putea să contribuie la acoperirea costurilor aferente. De asemenea, ar trebui definită perioada în care poate fi considerată temporară cazarea persoanelor rămase fără adăpost din cauza unei catastrofe naturale.
(13) Dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 2012/2002 ar trebui aliniate la politica generală a Uniunii în materie de finanțare în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată.
(14) De asemenea, ar trebui să se precizeze în ce măsură este posibil ca operațiunile eligibile să includă cheltuieli aferente asistenței tehnice.
(15) Pentru a exclude posibilitatea ca statele membre beneficiare să realizeze un profit net în urma unei intervenții prin intermediul fondului, ar trebui specificate condițiile în care operațiunile finanțate de fond sunt capabile de a genera venituri.
(16) Anumite tipuri de catastrofe naturale, cum ar fi, printre altele, seceta, evoluează pe parcursul unei perioade extinse de timp înainte de a se face simțite efectele lor. Ar trebui să se stabilească dispoziții cu scopul de a se permite utilizarea fondului și în astfel de cazuri.
(17) Este important să se garanteze că statele eligibile depun eforturile necesare pentru a preveni catastrofele naturale și pentru a atenua efectele acestora, inclusiv prin punerea în aplicare pe deplin a legislației relevante a Uniunii privind prevenirea și gestionarea riscului de catastrofe și prin utilizarea finanțării disponibile din partea Uniunii pentru investiții relevante. Prin urmare, ar trebui să se stabilească dispoziții pentru ca nerespectarea, constatată printr-o hotărâre definitivă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, de către un stat membru a legislației relevante a Uniunii privind prevenirea și gestionarea riscului de catastrofe, după primirea unei contribuții financiare din fond pentru o catastrofă naturală anterioară, să ducă la respingerea cererii sau la o reducere a cuantumului contribuției financiare în cazul unei cereri ulterioare în legătură cu o catastrofă naturală de aceeași natură.
(18) În urma unei catastrofe naturale, este posibil ca statele membre să aibă nevoie de sprijin financiar mai repede decât este posibil prin intermediul procedurii obișnuite. În acest scop, este oportun să se prevadă posibilitatea efectuării unei plăți în avans la cererea statului membru în cauză la scurt timp după transmiterea către Comisie a unei cereri de contribuție financiară din fond. Avansul nu ar trebui să depășească un anumit cuantum și ar trebui luat în calcul atunci când se plătește suma finală a contribuției financiare. Avansurile plătite în mod necuvenit ar trebui să fie rambursate de către statul membru într-un termen scurt prestabilit. Plata unui avans nu ar trebui să aducă atingere rezultatului deciziei finale privind mobilizarea fondului.
(19) Procedurile administrative pentru plata unei contribuții financiare ar trebui să fie cât mai simple și cât mai eficiente din punctul de vedere al timpului. Prin urmare, dispozițiile detaliate privind punerea în aplicare a contribuției financiare din fond ar trebui incluse, în cazul statelor membre, în actele de punere în aplicare prin care se acordă contribuția financiară respectivă. Totuși, în cazul statelor beneficiare care nu sunt încă state membre, ar trebui menținute, din motive juridice, acordurile separate de punere în aplicare.
(20) Pentru a veni în sprijinul statelor membre, Comisia ar trebui să emită orientări privind modalitățile efective de accesare și de utilizare a fondului și privind cea mai simplă modalitate de a primi asistență din partea fondului.
(21) Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 a introdus modificări în gestionarea partajată și indirectă, inclusiv cerințe specifice de raportare care trebuie luate în considerare. Obligațiile de raportare ar trebui să reflecte perioada scurtă de punere în aplicare a operațiunilor fondului. Procedurile de desemnare a organismelor responsabile cu gestionarea și controlul fondurilor Uniunii ar trebui să reflecte caracterul instrumentului și să nu întârzie plata contribuției financiare din fond. Prin urmare, este necesar să se prevadă o derogare de la Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012.
(22) Ar trebui stabilite dispoziții pentru a se evita dubla finanțare a operațiunilor finanțate din fond și prin alte instrumente financiare ale Uniunii sau prin instrumente juridice internaționale legate de compensarea unor daune specifice.
(23) Declararea cheltuielilor efectuate de state dintr-o contribuție financiară din fond ar trebui să fie cât mai simplă posibil. Prin urmare, în cazul țărilor din afara zonei euro, ar trebui utilizat un singur curs de schimb pe parcursul execuției contribuției financiare.
(24) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2012/2002, ar trebui să se confere competențe de executare Comisiei în ceea ce privește deciziile referitoare la contribuțiile financiare specifice din fond sau la orice plăți în avans acordate din fond statelor eligibile.
(25) Dispozițiile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 care reglementează protejarea intereselor financiare ale Uniunii ar trebui să fie mai precise, astfel încât să identifice în mod clar măsurile de prevenire, detectare și investigare a neregulilor și de recuperare a fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau utilizate incorect.
(26) Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume acela de a asigura luarea de măsuri cu caracter solidar la nivelul întregii Uniuni pentru sprijinirea statelor afectate de catastrofe naturale, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre pe o bază ad hoc, dar poate fi îndeplinit mai bine la nivelul Uniunii prin aplicarea unei metode sistematice, regulate și echitabile de acordare a sprijinului financiar, care implică toate statele membre în funcție de posibilitățile lor, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.
(27) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 ar trebui modificat în consecință,