Începe proba gratuită

Regulament 2014/593 · CELEX 32014R0593

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 593/2014 al Comisiei din 3 iunie 2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare în ceea ce privește formatul notificării în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 345/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind fondurile europene cu capital de risc Text cu relevanță pentru SEE

Data act
03.06.2014
Intrare in vigoare
07.06.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_165_R_0013
Status
In vigoare
capital de risc societate de investiții standard tehnic subvenții pentru întreprinderi

Recitale

(1) Articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 345/2013 prevede că autoritatea competentă din statul membru de origine al unui fond european cu capital de risc (EuVECA) notifică autorităților competente din statele membre gazdă, precum și Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) evenimentele privind pașaportul administratorilor fondurilor cu capital de risc eligibile. Articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 345/2013 prevede, de asemenea, că autoritatea competentă din statul membru de origine informează autoritățile competente din statul membru gazdă cu privire la eliminarea administratorului EuVECA din registru.

(2) Ținând seama de faptul că ESMA nu a elaborat încă un instrument informatic specific pentru efectuarea notificării respective, utilizarea e-mailului este formatul cel mai adecvat pentru acest tip de notificare între autoritățile competente și către ESMA. Prin urmare, ESMA ar trebui să creeze o listă de adrese de e-mail relevante, care să fie adusă la cunoștința tuturor autorităților competente.

(3) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare transmis Comisiei de către ESMA.

(4) Având în vedere domeniul de aplicare și impactul limitate ale formatului de notificare și ținând seama de faptul că numai autoritățile competente vor utiliza formularul specific stabilit, ESMA nu a efectuat consultări publice cu privire la introducerea acestui format al notificării. ESMA a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și al piețelor, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2),

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește formatul notificării între autoritățile competente și către ESMA a informațiilor în materie de supraveghere referitoare la aspectele prevăzute la articolul 16 alineatul (1) și la articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 345/2013.

Articolul 2

Formatul notificării

Autoritatea competentă a statului membru de origine a unui Fond european cu capital de risc notifică prin e-mail autorităților competente ale statelor membre gazdă și ale ESMA aspectele prevăzute la articolul 16 alineatul (1) și la articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 345/2013, prin completarea formularului stabilit în anexa la prezentul regulament.

Articolul 3

Lista adreselor de e-mail

Fiecare autoritate competentă comunică Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe adresa de e-mail relevantă pentru notificarea informațiilor în materie de supraveghere. ESMA aduce la cunoștința tuturor autorităților competente lista adreselor de e-mail relevante, inclusiv adresa de e-mail relevantă a ESMA.

Articolul 4

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.