Recitale
(1) Uniunea este parte la Convenția internațională pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic (3) („convenția”).
(2) În cadrul celei de-a 16-a reuniuni speciale din 2008, Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT), înființată prin convenție, a adoptat Recomandarea 08-05 în vederea întocmirii unui nou plan de refacere a stocurilor de ton roșu din Atlanticul de Est și din Marea Mediterană și înlocuirii planului de refacere anterior adoptat în 2006. Regulamentul (CE) nr. 302/2009 al Consiliului (4) a fost adoptat pentru a pune în aplicare aceste măsuri internaționale de conservare la nivelul Uniunii.
(3) În cadrul celei de-a 17-a reuniuni speciale din 2010, ICCAT a adoptat Recomandarea 10-04 de modificare a planului multianual de refacere a stocurilor de ton roșu. Regulamentul (CE) nr. 302/2009 a fost apoi modificat prin Regulamentul (UE) nr. 500/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (5) pentru a pune în aplicare la nivelul Uniunii aceste măsuri de conservare internaționale revizuite.
(4) În cadrul celei de-a 18-a reuniuni speciale din 2012, ICCAT a adoptat Recomandarea 12-03 de modificare suplimentară a planului multianual de refacere a stocurilor de ton roșu. Pentru a adapta mai bine sezoanele de pescuit la activitatea flotelor, Recomandarea 12-03 prevede o modificare a sezoanelor de pescuit, care sunt acum definite ca sezoane deschise, spre deosebire de sezoanele închise din recomandările anterioare ale ICCAT. În plus, au fost modificate datele reale între care este permis pescuitul navelor de pescuit cu plase-pungă, navelor de pescuit cu platformă și paragate și navelor de pescuit cu undițe tractate. În cele din urmă, pentru a evita orice incertitudine legată de uneltele care nu fac obiectul niciunei norme specifice privind sezoanele de pescuit, a fost necesar să se includă o dispoziție care să prevadă în mod explicit posibilitatea ca toate celelalte unelte să fie admise la pescuit pe tot parcursul anului, cu excepția setcilor în derivă de orice tip. Perioadele și datele referitoare la sezoanele de pescuit în Oceanul Atlantic pot fi reexaminate de către ICCAT în 2015, în urma avizului Comitetului permanent pentru cercetare și statistică (SCRS) al ICCAT.
(5) În cadrul celei de a 23-a reuniuni ordinare din noiembrie 2013, ICCAT a adoptat Recomandarea 13-08 de completare a Recomandării 12-03, în scopul introducerii de modificări privind sezoanelor de pescuit în Oceanul Atlantic de Est pentru navele de pescuit cu platformă și paragate și pentru navele de pescuit cu undițe tractate, care nu afectează protejarea zonelor din Marea Mediterană în care tonul roșu își depune icrele. Această recomandare a ICCAT prevede că părțile contractante și părțile, entitățile sau entitățile de pescuit necontractante colaboratoare pot specifica o dată diferită de începere a sezonului de pescuit pentru navele lor de pescuit cu platformă și paragate și pentru navele lor de pescuit cu undițe tractate care își desfășoară activitatea în Atlanticul de Est, dar mențin durata totală a sezonului deschis pentru aceste activități de pescuit. Totodată, respectiva recomandare a ICCAT stabilește norme privind utilizarea camerelor stereoscopice în contextul operațiunilor de plasare în cuști. Se intenționează ca toate specificațiile tehnice, inclusiv intensitatea eșantionării, modalitatea eșantionării, distanța față de cameră, dimensiunile porții de transfer, algoritmii (raportul lungime-greutate), să fie revizuite de SCRS în reuniunea sa din 2014 și, dacă este necesar, să fie modificate de ICCAT în cadrul reuniunii sale din 2014, în baza recomandărilor SCRS.
(6) În vederea punerii în aplicare a Recomandării ICCAT 12-03 în dreptul Uniunii pentru a garanta conservarea eficace a stocului de ton roșu, pentru a asigura securitatea juridică în ceea ce privește sezoanele de pescuit în cauză și, în cele din urmă, pentru a permite statelor membre să își definească în mod corespunzător planurile în materie de pescuit, de capacitate și de inspecție și să își îndeplinească obligațiile de raportare, precum și în vederea punerii în aplicare în dreptul Uniunii a Recomandării ICCAT 13-08 privind folosirea sistemelor de camere stereoscopice în contextul operațiunilor de plasare în cuști și privind posibila stabilire a unei date diferite de începere a sezonului de pescuit pentru navele de pescuit cu platformă și paragate și pentru navele de pescuit cu undițe tractate în Oceanul Atlantic de Est, este necesar să se modifice dispozițiile relevante ale Regulamentului (CE) nr. 302/2009 cât mai curând posibil,