Recitale
(1) Din 2001, stabilirea țărilor terțe ai căror resortisanți fac obiectul obligației de a deține viză, sau sunt exonerați de această obligație, s-a făcut pe baza criteriilor prevăzute în considerentul 5 din Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului (2). Natura evolutivă a politicii în materie de vize a Uniunii și necesitatea crescândă de a asigura o coerență sporită între politica în materie de vize și alte politici ale Uniunii justifică luarea în considerare a unor criterii suplimentare atunci când se examinează listele țărilor terțe care figurează în anexele I și II la Regulamentul (CE) nr. 539/2001.
(2) Stabilirea țărilor terțe ai căror resortisanți fac obiectul obligației de a deține viză, sau sunt exonerați de această obligație ar trebui să fie făcută pe baza unei evaluări atente, de la caz la caz. Această evaluare ar trebui să fie efectuată periodic și ar trebui să ducă la propuneri legislative de modificare a anexelor la Regulamentul (CE) nr. 539/2001, fără a aduce atingere posibilității de a avea, în anumite circumstanțe, amendamente specifice la anexele respective, în funcție de țară, de exemplu ca rezultat al procesului de liberalizare a vizelor sau ca o consecință finală a suspendării temporare a exonerării de obligația de a deține viză.
(3) Conținutul listelor țărilor terțe care figurează în anexele I și II la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 ar trebui să fie și să rămână conform cu criteriile stabilite în prezentul regulament. Mențiunile referitoare la țările terțe în privința cărora situația s-a modificat în ceea ce privește criteriile respective, ar trebui să fie transferate dintr-o anexă în cealaltă.
(4) Impunerea obligativității vizelor pentru resortisanții din Dominica, Grenada, Kiribati, Insulele Marshall, Micronezia, Nauru, Palau, Saint Lucia, Saint Vincent și Grenadine, Samoa, Insulele Solomon, Timorul de Est, Tonga, Trinidad și Tobago, Tuvalu, Emiratele Arabe Unite și Vanuatu nu se mai justifică. Aceste țări nu prezintă niciun risc de imigrație ilegală și nicio amenințare pentru ordinea publică și securitatea Uniunii în conformitate cu criteriile stabilite în prezentul regulament. În consecință, resortisanții țărilor respective ar trebui să fie exonerați de obligația de a deține viză în cazul șederilor a căror durată totală nu depășește 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile, iar mențiunile referitoare la țările respective ar trebui să fie transferate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 539/2001.
(5) Comisia ar trebui să evalueze, de asemenea, situația din Columbia și Peru în ceea ce privește criteriile stabilite în prezentul regulament înainte de începerea negocierilor în vederea încheierii unor acorduri bilaterale privind exonerarea de obligația de a deține viză între Uniune și aceste țări.
(6) Exceptarea de la obligativitatea vizelor pentru resortisanții din Columbia, Dominica, Grenada, Kiribati, Insulele Marshall, Micronezia, Nauru, Palau, Peru, Saint Lucia, Saint Vincent și Grenadine, Samoa, Insulele Solomon, Timorul de Est, Tonga, Trinidad și Tobago, Tuvalu, Emiratele Arabe Unite și Vanuatu nu ar trebui să intre în vigoare înainte de încheierea unor acorduri bilaterale privind exonerarea de obligația de a deține viză între Uniunea Europeană și țările respective, în scopul de se a asigura deplina reciprocitate.
(7) Din informațiile statistice reiese că grupurile de cetățeni britanici menționați în prezent în partea 3 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 nu reprezintă niciun risc în ceea ce privește migrația ilegală către spațiul Schengen și că majoritatea acestora locuiesc în zona Caraibilor, o zonă cu puternice legături și asemănări cu țări învecinate ai căror resortisanți sunt exceptați de la obligativitatea vizelor. Aceste grupuri de cetățeni britanici ar trebui, prin urmare, să fie exonerate de obligația de a deține viză în cazul șederilor a căror durată totală nu depășește 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile și ar trebui să fie transferate în anexa II la respectivul regulament.
(8) Anexele la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 ar trebui să reflecte evoluția dreptului internațional, care are drept consecință o schimbare a statutului sau a denumirii anumitor state sau entități. Sudanul de Sud ar trebui să fie menționat în anexa I la respectivul regulament, ca urmare a declarării independenței la 9 iulie 2011 și a aderării la Organizația Națiunilor Unite la 14 iulie 2011.
(9) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (3) care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia Consiliului 1999/437/CE (4).
(10) În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în înțelesul Acordului încheiat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (5), care se află sub incidența articolului 1 punctele (B) și (C) din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (6).
(11) În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului semnat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein cu privire la aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (7), care se află sub incidența articolului 1 punctele B și C din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (8).
(12) Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului (9); prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea acestuia, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale.
(13) Prezentul regulament reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (10); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea acestuia, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale.
(14) În ceea ce privește Cipru, prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 3 alineatul (1) din Actul de aderare din 2003.
(15) În ceea ce privește Bulgaria și România, prezentul regulament constituie un act care se bazează pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în sensul articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2005.
(16) În ceea ce privește Croația, prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în sensul articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2011.
(17) Regulamentul (CE) nr. 539/2001 ar trebui modificat în consecință,