Recitale
(1) Operatorii și personalul implicat în operarea anumitor aeronave trebuie să respecte cerințele esențiale aplicabile prevăzute în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 216/2008.
(2) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008, Comisia Europeană ar trebui să adopte normele de aplicare necesare pentru a stabili condițiile de operare în siguranță a aeronavelor. Aceste reguli ar trebui să țină cont în primul rând de complexitatea aeronavelor, a organizațiilor și a operațiunilor cu aeronave, precum și de riscurile asociate diverselor tipuri de operațiuni.
(3) Regulamentul (UE) nr. 965/2012 al Comisiei (2) stabilește normele de aplicare pentru operațiunile de transport aerian comercial cu avioane și elicoptere. Ar trebui prevăzute, de asemenea, o serie de norme pentru operațiunile de transport aerian comercial cu baloane și planoare, cu scopul de a respecta principiile de bază și aplicabilitatea Regulamentului (CE) nr. 216/2008. Mai mult, particularitățile anumitor operațiuni comerciale cu avioane și elicoptere, cu punctul de plecare și punctul de sosire pe același aerodrom sau în același loc de operare, trebuie abordate în mod corespunzător, în funcție de amploarea și sfera de aplicare a acestora și de riscul aferent.
(4) Regulamentul (UE) nr. 800/2013 al Comisiei (3) modifică Regulamentul (UE) nr. 965/2012 astfel încât (acesta) să includă norme pentru operațiuni necomerciale în funcție de complexitatea aeronavei. De asemenea, este necesar să se modifice Regulamentul (UE) nr. 965/2012 pentru a reflecta nivelul actual al tehnologiei și pentru a asigura măsuri proporționale pentru anumite activități strict definite cu aeronave altele decât cele complexe, precum și pentru organizațiile implicate.
(5) Ar trebui să se includă, de asemenea, o serie de norme pentru operațiunile specializate cu avioane, elicoptere, baloane și planoare, ținând seama de aspectele specifice acestor operațiuni și de riscul aferent. Din motive de proporționalitate, nu ar fi adecvat ca toți operatorii comerciali, în special operatorii comerciali specializați, să facă obiectul certificării. În pofida caracterului lor comercial, acești operatori ar trebui să facă obiectul unei declarații de capacitate și nu al unui certificat. Cu toate acestea, ar trebui ca, din motive de siguranță, să se indice condițiile pentru anumite operațiuni comerciale specializate cu risc ridicat, care pun în pericol părțile terțe aflate la sol, și, prin urmare, aceste operațiuni ar trebui să facă obiectul autorizării.
(6) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 965/2012 ar trebui modificat în consecință.
(7) Pentru a se asigura o tranziție ușoară și un nivel înalt de siguranță a aviației civile în Uniune, normele de aplicare ar trebui să reflecte stadiul actual al tehnologiei, inclusiv cele mai bune practici, precum și progresul științific și tehnic în domeniul operațiunilor aeriene. În consecință, ar trebui să se aibă în vedere cerințele tehnice și procedurile administrative convenite sub auspiciile Organizației Aviației Civile Internaționale și ale Autorităților Aeronautice Comune Europene până la 30 iunie 2009, precum și legislațiile naționale specifice existente.
(8) Este necesar să se acorde un interval de timp suficient pentru ca industria aeronautică și administrațiile statelor membre să se adapteze la noul cadru de reglementare.
(9) Agenția Europeană de Siguranță a Aviației a pregătit un proiect de norme de aplicare, pe care l-a prezentat Comisiei sub forma unui aviz în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008.
(10) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 65 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008,