Începe proba gratuită

Regulament 2014/322 · CELEX 32014R0322

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 322/2014 al Comisiei din 28 martie 2014 de impunere a unor condiții speciale de reglementare a importurilor de hrană pentru animale și alimente originare sau expediate din Japonia, în urma accidentului de la centrala nucleară Fukushima Text cu relevanță pentru SEE

Data act
28.03.2014
Intrare in vigoare
01.04.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_095_R_0001_01
Status
Inactiv
accident nuclear alimente hrană contaminată hrană pentru animale import (UE) inspecție alimentară inspecție vamală Japonia poluare radioactivă supravegherea importurilor

Recitale

(1) Articolul 53 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 prevede posibilitatea adoptării de măsuri de urgență adecvate la nivelul Uniunii pentru alimentele și hrana pentru animale importate dintr-o țară terță, în scopul de a proteja sănătatea publică, sănătatea animală sau mediul, în cazul în care riscul nu poate fi limitat în mod satisfăcător prin măsurile luate individual de către statele membre.

(2) În urma accidentului de la centrala nucleară de la Fukushima produs la 11 martie 2011, Comisia a fost informată că nivelurile de radionuclizi în anumite produse alimentare originare din Japonia depășesc nivelurile de acțiune pentru alimente aplicabile în Japonia. O astfel de contaminare poate constitui o amenințare la adresa sănătății publice și animale din interiorul Uniunii și, în consecință, a fost adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 297/2011 al Comisiei (2). Regulamentul respectiv a fost înlocuit prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 961/2011 al Comisiei (3), care a fost ulterior înlocuit prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 284/2012 al Comisiei (4). Regulamentul respectiv a fost înlocuit prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 996/2012 al Comisiei (5).

(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 996/2012 a fost modificat pentru a ține seama de evoluția situației. Având în vedere faptul că Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 996/2012 se aplică numai până la 31 martie 2014 și pentru a ține seama de evoluția ulterioară a situației, este oportun să fie adoptat un nou regulament.

(4) Măsurile existente au fost examinate luând în considerare date privind peste 85 000 de incidente referitoare la prezența radioactivității în hrana pentru animale și în alimente, altele decât carnea de vită, și date privind peste 232 000 de incidente referitoare la prezența radioactivității în carnea de vită furnizate de autoritățile japoneze în ceea ce privește a treia perioadă de vegetație după accident.

(5) Deoarece niveluri de radioactivitate neconforme sau semnificative se găsesc în continuare în hrana pentru animale și alimentele originare din prefectura Fukushima, este adecvat să se mențină cerința actuală privind prelevarea de probe și analiza înainte de exportul către Uniune pentru întreaga hrană pentru animale și pentru toate alimentele originare din prefectura respectivă. Cu toate acestea, derogările generale, cum ar fi derogările pentru băuturi alcoolice și pentru transporturi personale, ar trebui să continue să se aplice în ceea ce privește această hrană pentru animale și aceste alimente.

(6) Datele prezentate de autoritățile japoneze furnizează dovezi conform cărora nu mai este necesar să se solicite prelevarea de probe și analiza hranei pentru animale și a alimentelor originare din prefecturile Tokyo și Kanagawa în ceea ce privește prezența radioactivității înainte de a fi exportate în Uniune. Pe de altă parte, ca o consecință a constatării de cazuri de neconformitate în ceea ce privește anumite plante spontane comestibile originare din prefecturile Akita, Yamagata și Nagano, este oportun să se solicite prelevarea de probe și analiza plantelor spontane comestibile respective originare din prefecturile respective.

(7) În ceea ce privește prefecturile Gunma, Ibaraki, Tochigi, Miyagi, Saitama, Iwate și Chiba, acestora li se solicită în prezent prelevarea de probe și analiza, înainte de exportul în Uniune, pentru ciuperci, ceai, produse pescărești, anumite plante spontane comestibile, anumite legume, anumite fructe, orez și soia, precum și pentru produse prelucrate și derivate din acestea. Aceleași cerințe se aplică produselor alimentare compuse care au în compoziție o proporție mai mare de 50 % din aceste produse. Datele privind prezența radioactivității pentru cea de a treia perioadă de vegetație prezintă dovada faptului că pentru un număr semnificativ de produse de bază pentru hrana pentru animale și alimente este oportun să nu se mai solicite prelevarea de probe și analiza înainte de exportul în Uniune.

(8) Datele privind prezența radioactivității pentru cea de a treia perioadă de vegetație prezintă dovada faptului că este oportun să se mențină cerința privind prelevarea de probe și analiza, înainte de exportul în Uniune, pentru ciupercile originare din Shizuoka, Yamanashi, Nagano, Niigata și Aomori.

(9) Este oportun ca dispozițiile prezentului regulament să fie prezentate astfel încât prefecturile pentru care se impune prelevarea de probe și analiza hranei pentru animale și a alimentelor identice înainte de exportul în Uniune să fie reunite în același grup, pentru a facilita aplicarea prezentului regulament.

(10) În ceea ce privește ceaiul din cea de a treia perioadă de vegetație, nu au fost constatate contaminări prin radioactivitate. Prin urmare, este oportun să nu se mai solicite prelevarea de probe și analiza, înainte de exportul în Uniune, pentru ceaiul originar din alte prefecturi decât Fukushima. În prefectura Fukushima, ceaiul se produce doar în cantități mici și este destinat consumului local și nu exportului. În cazul foarte puțin probabil în care ceaiul produs în Fukushima ar fi exportat în Uniune, autoritățile japoneze au oferit garanții că transporturile respective vor fi supuse prelevării de probe și analizei și că vor fi însoțite de o declarație care să furnizeze dovada faptului că transportul a fost supus prelevării de probe și analizei și că s-a constatat a fi în conformitate cu limitele maxime aplicabile. În mod normal, transporturile de ceai originar din alte prefecturi decât Fukushima ar trebui să fie însoțite de o declarație care să ateste faptul că ceaiul este originar dintr-o altă prefectură decât Fukushima. Având în vedere faptul că ceaiul din respectivele prefecturi este exportat în Uniune în mod constant, aceasta constituie o sarcină administrativă semnificativă. Luând în considerare faptul că respectivul ceai nu a fost găsit contaminat pe parcursul celei de a treia perioade de vegetație după accident, cazul puțin probabil ca ceaiul să fie exportat din Fukushima, precum și garanțiile oferite de autoritățile japoneze, în vederea reducerii sarcinii administrative, este oportun să nu se mai solicite o declarație de origine pentru ceaiul originar din alte prefecturi decât Fukushima.

(11) Controalele efectuate la import arată că condițiile speciale prevăzute de dreptul Uniunii sunt puse în aplicare în mod corect de către autoritățile japoneze și nu a fost constatat niciun caz de neconformitate de mai mult de doi ani. Prin urmare, este oportun să se reducă în continuare frecvența controalelor la import.

(12) Este oportun să se prevadă o revizuire a dispozițiilor atunci când vor fi disponibile rezultatele prelevării de probe și ale analizei privind prezența radioactivității în hrana pentru animale și în produsele alimentare aferente celei de-a patra perioade de vegetație după accident, și anume până la 31 martie 2015.

(13) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Domeniul de aplicare

Prezentul regulament se aplică hranei pentru animale și produselor alimentare în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87 al Consiliului (6) (denumite în continuare „produsele”) originare sau expediate din Japonia, cu excepția: (a) produselor care au părăsit Japonia înainte de 28 martie 2011; (b) produselor care au fost recoltate și/sau prelucrate înainte de 11 martie 2011; (c) băuturilor alcoolice care se încadrează la codurile NC 2203 până la 2208 ; (d) transporturilor personale de hrană pentru animale și produse alimentare de origine animală care sunt reglementate de articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 206/2009 al Comisiei (7); (e) transporturilor personale de hrană pentru animale și de produse alimentare, altele decât cele de origine animală, care au caracter necomercial și care sunt destinate unei persoane particulare, numai pentru consumul personal și uzul personal. În cazul în care există vreo îndoială, sarcina de a aduce dovezi îi revine destinatarului transportului.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: (a) „măsuri tranzitorii prevăzute în cadrul legislației japoneze” înseamnă măsurile tranzitorii adoptate de autoritățile japoneze la 24 februarie 2012 în ceea ce privește limitele maxime pentru suma de cesiu-134 și cesiu-137, astfel cum sunt prevăzute în anexa III; (b) „transport” înseamnă o cantitate din orice hrană pentru animale sau din orice produs alimentar care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, care face parte din aceeași clasă sau care are aceeași descriere, care fac obiectul aceluiași document (acelorași documente), expediat cu același mijloc de transport și care provine din aceeași prefectură (aceleași prefecturi) din Japonia, în limitele prevăzute în declarația menționată la articolul 5.

Articolul 3

Importurile în Uniune

Produsele pot fi importate în Uniune numai dacă sunt în conformitate cu prezentul regulament.

Articolul 4

Limitele maxime de cesiu-134 și cesiu-137

(1) Produsele, cu excepția celor care figurează în anexa III, respectă limita maximă stabilită pentru suma de cesiu-134 și cesiu-137 în anexa II. (2) Produsele care figurează în anexa III respectă nivelul maxim pentru cesiul radioactiv stabilit în respectiva anexă.

Articolul 5

Declarație

(1) Fiecare transport de produse, cu excepția ceaiului care se încadrează la codurile NC 0902 , 2101 20 și 2202 90 10 originar din alte prefecturi decât Fukushima, este însoțit de o declarație valabilă întocmită și semnată în conformitate cu articolul 6. (2) Declarația menționată la alineatul (1): (a) atestă că produsele respectă legislația în vigoare în Japonia; și (b) specifică dacă produsele intră sau nu sub incidența măsurilor tranzitorii prevăzute în legislația japoneză. (3) Declarația menționată la alineatul (1) certifică, de asemenea, că: (a) produsul a fost recoltat și/sau prelucrat înainte de 11 martie 2011; sau (b) produsul, altul decât ciuperci, koshiabura, muguri de bambus, părți comestibile de Aralia și ferigi originare din prefecturile Akita, Yamagata și Nagano și altul decât ciuperci originare din prefecturile Yamanashi, Shizuoka, Niigata și Aomori, este originar și a fost expediat dintr-o altă prefectură decât Fukushima, Gunma, Ibaraki, Tochigi, Miyagi, Saitama, Chiba și Iwate; sau (c) produsul este originar și a fost expediat din prefecturile Gunma, Ibaraki, Tochigi, Miyagi, Saitama, Chiba și Iwate, dar nu este menționat în anexa IV la prezentul regulament; sau (d) produsul a fost expediat din prefecturile Fukushima, Gunma, Ibaraki, Tochigi, Miyagi, Saitama, Chiba, Iwate, Akita, Yamagata, Nagano, Yamanashi, Shizuoka, Niigata și Aomori, dar nu este originar dintr-una dintre aceste prefecturi și nu a fost expus radioactivității în cursul tranzitării; sau (e) în cazul în care produsul este ciuperci, koshiabura, muguri de bambus, părți comestibile de Aralia și ferigi originare din prefecturile Akita, Yamagata și Nagano sau ciuperci originare din prefecturile Yamanashi, Shizuoka, Niigata și Aomori sau un produs derivat din acestea sau atunci când este vorba de hrană combinată pentru animale sau de produse alimentare compuse care au în compoziție aceste produse în proporție mai mare de 50 %, produsul este însoțit de un raport de analiză care conține rezultatele prelevării probelor și ale analizelor; sau (f) în cazul în care produsul, menționat în anexa IV la prezentul regulament, este originar din prefecturile Fukushima, Gunma, Ibaraki, Tochigi, Miyagi, Saitama, Chiba și Iwate sau atunci când este vorba de hrană combinată pentru animale sau de produse alimentare compuse care au în compoziție aceste produse în proporție mai mare de 50 %, produsul este însoțit de un raport de analiză care conține rezultatele prelevării probelor și ale analizei. Lista produselor enumerate în anexa IV nu aduce atingere cerințelor Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului (8); sau (g) în cazul în care originea produsului sau a ingredientelor prezente în proporție mai mare de 50 % este necunoscută, produsul este însoțit de un raport de analiză care conține rezultatele prelevării probelor și ale analizei. (4) Produsele capturate sau culese în apele costiere ale prefecturilor menționate la alineatul (3) litera (f) fac obiectul declarației menționate la litera respectivă, indiferent de locul în care aceste produse sunt debarcate.

Articolul 6

Întocmirea și semnarea declarației

(1) Declarația menționată la articolul 5 se întocmește în conformitate cu modelul prevăzut în anexa I. (2) Pentru produsele menționate la articolul 5 alineatul (3) literele (a)-(d), declarația este semnată de către un reprezentant autorizat al autorității japoneze competente sau de către un reprezentant autorizat al unei instanțe autorizate de către autoritatea competentă din Japonia, aflate sub autoritatea și supravegherea autorității competente japoneze. (3) În cazul produselor menționate la articolul 5 alineatul (3) literele (e)-(g), declarația este semnată de către un reprezentant autorizat al autorității competente din Japonia și este însoțită de un raport de analiză care conține rezultatele prelevării probelor și ale analizelor efectuate.

Articolul 7

Identificarea

Fiecare transport de produse este identificat prin intermediul unui cod care figurează în declarația menționată la articolul 5 alineatul (1), în raportul de analiză menționat la articolul 6 alineatul (3), în certificatul sanitar și în oricare dintre documentele comerciale care însoțesc transportul.

Articolul 8

Punctele de control la frontieră și punctul de intrare desemnat

Transporturile de produse, cu excepția celor care se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 97/78/CE a Consiliului (9), care trebuie să fie introduse în Uniune printr-un punct de control la frontieră, sunt introduse în Uniune printr-un punct de intrare desemnat în sensul articolului 3 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei (10) (denumit în continuare „punctul de intrare desemnat”).

Articolul 9

Notificarea prealabilă

(1) Operatorii din sectorul hranei pentru animale și al alimentelor sau reprezentanții acestora notifică în prealabil sosirea fiecărui transport de produse, cu excepția ceaiului originar din alte prefecturi decât Fukushima, autorităților competente de la punctul de control la frontieră sau de la punctul de intrare desemnat, cu cel puțin două zile lucrătoare înainte de sosirea fizică a transportului. (2) În scopul notificării prealabile, aceștia completează partea I din documentul comun de intrare (DCI), menționat la articolul 3 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 669/2009, și transmit acest document autorității competente de la punctul de intrare desemnat sau de la punctul de control la frontieră, cu cel puțin două zile lucrătoare înainte de sosirea fizică a transportului. În ceea ce privește completarea documentului comun de intrare, în aplicarea prezentului regulament, operatorii din sectorul alimentar iau în considerare notele explicative privind documentul comun de intrare stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 669/2009.

Articolul 10

Controalele oficiale

(1) Autoritățile competente de la punctul de control la frontieră sau de la punctul de intrare desemnat efectuează: (a) controale ale documentelor pentru toate transporturile de produse care trebuie să fie însoțite de declarația menționată la articolul 5; (b) controale aleatorii ale identității și controale fizice aleatorii, inclusiv analize de laborator pentru detectarea prezenței cesiului-134 și cesiului-137. Rezultatul analizei trebuie să fie disponibil în termen de maximum cinci zile lucrătoare. (2) În cazul în care rezultatul analizei de laborator face dovada că garanțiile furnizate în declarație sunt false, se consideră că declarația nu este valabilă și transportul de hrană pentru animale și alimente nu este conform cu dispozițiile prezentului regulament.

Articolul 11

Costurile

Toate costurile care decurg din controalele oficiale menționate la articolul 10 și din orice măsură adoptată ca urmare a lipsei de conformitate sunt suportate de către operatorii din sectorul hranei pentru animale și din sectorul alimentar.

Articolul 12

Punerea în liberă circulație

Transporturile pot fi puse în liberă circulație numai în cazul în care operatorul din sectorul hranei pentru animale și din sectorul alimentar sau reprezentantul acestuia prezintă (fizic sau electronic) autorităților vamale DCI completat în mod corespunzător de către autoritatea competentă după efectuarea tuturor controalelor oficiale. Autoritățile vamale pun în liberă circulație transportul numai dacă autoritatea competentă indică o decizie favorabilă în caseta II.14 și semnează în caseta II.21 din DCI.

Articolul 13

Produsele care nu sunt conforme

Produsele care nu sunt în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament nu se introduc pe piață. Aceste produse sunt eliminate în condiții de siguranță sau sunt reexpediate în Japonia.

Articolul 14

Rapoarte

Statele membre informează Comisia o dată la trei luni prin intermediul Sistemului rapid de alertă pentru alimente și furaje (RASFF) cu privire la toate rezultatele analizelor obținute. Raportul respectiv se prezintă în prima lună după sfârșitul fiecărui trimestru.

Articolul 15

Revizuire

Prezentul regulament se revizuiește înainte de 31 martie 2015.

Articolul 16

Dispoziție tranzitorie

Prin derogare de la articolul 3, produsele pot fi importate în Uniune în următoarele condiții: (a) produsele sunt în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 996/2012; și (b) produsele au părăsit Japonia înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament sau produsele au părăsit Japonia după intrarea în vigoare a prezentului regulament dar înainte de 1 mai 2014 și sunt însoțite de o declarație în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 996/2012 care a fost eliberată înainte de 1 aprilie 2014.

Articolul 17

Intrarea în vigoare și data aplicării

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 aprilie 2014.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.