Recitale
(1) Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 305/2011 obligă fabricanții de produse pentru construcții să întocmească o declarație de performanță atunci când un produs pentru construcții care face obiectul unui standard armonizat sau este conform cu o evaluare tehnică europeană care a fost eliberată pentru acesta este introdus pe piață. O copie a respectivei declarații ar trebui să fie furnizată fie pe format tipărit, fie prin mijloace electronice.
(2) În conformitate cu articolul 7 alineatul (3) și cu articolul 60 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 305/2011, Comisiei îi este delegată sarcina de a stabili condițiile care reglementează prelucrarea electronică a declarațiilor de performanță, pentru ca acestea să poată fi puse la dispoziție pe un site internet. Aceste condiții pentru publicarea online a declarațiilor de performanță permit utilizarea noilor tehnologii ale informației și reduc costurile suportate de fabricanții de produse pentru construcții și de sectorul construcțiilor în ansamblul său.
(3) Ținând cont de nevoile specifice potențiale ale destinatarilor produselor pentru construcții, în special ale microîntreprinderilor și, mai ales, ale celor care își desfășoară activitatea pe șantiere de construcții care nu au acces la internet, în prezentul act delegat nu ar trebui inclusă nicio derogare de la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 305/2011.
(4) Pentru a se asigura o identificare ușoară a versiunii electronice a unei declarații de performanță corespunzătoare unui anumit produs, fabricanții ar trebui să coreleze fiecare produs sau lot al unui același produs pe care îl introduc pe piață cu o declarație de performanță specifică, cu ajutorul unui cod unic de identificare al produsului-tip, care ar trebui să fie menționat în declarația de performanță în conformitate cu anexa III la Regulamentul (UE) nr. 305/2011.
(5) Pentru a reduce sarcina administrativă pe care o implică furnizarea declarațiilor de performanță, garantând totodată fiabilitatea continuă a informațiilor oferite în aceste declarații, versiunea electronică a unei declarații de performanță nu ar trebui să fie modificată după ce această declarație a fost pusă la dispoziție online și ar trebui să rămână accesibilă pentru o perioadă de cel puțin zece ani după ce produsul pentru construcții a fost introdus pe piață sau pentru o altă perioadă stabilită în temeiul articolului 11 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 305/2011.
(6) Site-ul internet pe care declarația de performanță este pusă la dispoziție ar trebui să facă obiectul unei monitorizări și al unei întrețineri pentru a se garanta, în măsura posibilului, că acesta rămâne accesibil în permanență și că nu devine indisponibil în urma unei defecțiuni tehnice.
(7) Site-ul internet pe care declarația de performanță este pusă la dispoziție ar trebui să fie accesibil gratuit pentru destinatarii produselor pentru construcții. Acești destinatari ar trebui să primească instrucțiuni privind modalitatea de acces la site și la versiunea electronică a declarației de performanță.
(8) Pentru a consolida eficiența și competitivitatea sectorului european al construcțiilor în ansamblu, ar trebui să li se permită operatorilor economici care furnizează declarații de performanță și care doresc să beneficieze de noile tehnologii ale informației, cu scopul de a facilita furnizarea acestor declarații, să poată beneficia de aceste tehnologii cât mai curând posibil,