Începe proba gratuită

Regulament 2014/84 · CELEX 32014R0084

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 84/2014 al Comisiei din 30 ianuarie 2014 privind autorizarea preparatelor pe bază de Pediococcus pentosaceus DSM 14021, Pediococcus pentosaceus DSM 23688 sau Pediococcus pentosaceus DSM 23689 ca aditivi furajeri pentru hrana tuturor speciilor de animale Text cu relevanță pentru SEE

Data act
30.01.2014
Intrare in vigoare
20.02.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_028_R_0030_01
Status
Inactiv
autorizație de vânzare hrană pentru animale siguranță alimentară supliment alimentar

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 10 alineatele (1)-(4), stabilește dispozițiile specifice pentru evaluarea produselor utilizate în Uniune ca aditivi pentru însilozare la data la care regulamentul a devenit aplicabil.

(2) În conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, preparatele de Pediococcus pentosaceus DSM 14021, Pediococcus pentosaceus DSM 23688, Pediococcus pentosaceus DSM 23689 au fost înregistrate în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca produse existente aparținând grupei funcționale „aditivi pentru însilozare”, destinate tuturor speciilor de animale.

(3) În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7, s-au depus cereri de autorizare a preparatelor respective ca aditivi furajeri pentru hrana tuturor speciilor de animale, solicitându-se ca aditivii în cauză să fie clasificați în categoria „aditivi tehnologici” și în grupul funcțional „aditivi pentru însilozare”. Cererile respective au fost însoțite de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(4) În avizul său din 18 iunie 2013 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, se presupune că folosirea acestor tulpini la producția de furaje însilozate prezintă siguranță pentru speciile de animale de interes zootehnic, pentru consumatorii de produse provenite de la animalele hrănite cu furajul însilozat tratat și pentru mediu. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că toate cele trei preparate au potențialul de a îmbunătăți producția de furaje însilozate prin reducerea pH-ului și prin creșterea concentrației de acid lactic, ceea ce duce la o mai bună conservare a substanței uscate la furajele care sunt ușor sau relativ dificil de însilozat. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice pentru monitorizarea ulterioară introducerii pe piață. Ea a verificat, de asemenea, raportul privind metodele de analiză a aditivilor furajeri în hrana pentru animale, prezentat de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5) Evaluarea preparatelor în cauză arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestor preparate ar trebui să fie autorizată, conform dispozițiilor din anexa la prezentul regulament.

(6) Deoarece niciun motiv de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din autorizare.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Autorizare

Se autorizează preparatele menționate în anexă, aparținând categoriei „aditivi tehnologici” și grupului funcțional „aditivi pentru însilozare”, ca aditivi pentru hrana animalelor, în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Măsuri tranzitorii

Preparatele menționate în anexă și furajele care le conțin, produse și etichetate înainte de 20 august 2014 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 20 februarie 2014, pot continua să fie introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.