Recitale
(1) În temeiul articolului 50 din Actul de aderare a Croației, în cazul în care unele acte ale instituțiilor, adoptate înainte de data aderării, necesită adaptări ca urmare a aderării și în cazul în care adaptările necesare nu sunt prevăzute în actul de aderare respectiv sau în anexele la acesta, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, adoptă în acest scop actele necesare, dacă actul originar nu a fost adoptat de Comisie.
(2) Tipurile relevante de întreprinderi croate ar trebui introduse în anexele I și II la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (1) pentru a crea domeniul de aplicare relevant pentru punerea în aplicare în Croația a măsurilor de coordonare prevăzute de directiva menționată anterior. Domeniul de aplicare al modificărilor ar trebui limitat la adaptările tehnice necesare ca urmare a aderării Croației.
(3) Prin urmare, Directiva 2013/34/UE ar trebui să fie modificată în consecință,