Recitale
(1) În Comunicarea intitulată „Actul privind piața unică — Douăsprezece pârghii pentru stimularea creșterii și întărirea încrederii — «Împreună pentru o nouă creștere»”, adoptată la 13 aprilie 2011, Comisia a identificat necesitatea de a crește la un nivel înalt și comparabil în toate statele membre transparența informațiilor sociale și de mediu furnizate de întreprinderile din toate sectoarele. Această măsură este în deplină concordanță cu posibilitatea statelor membre de a solicita, după caz, noi îmbunătățiri în ceea ce privește transparența informațiilor nefinanciare ale întreprinderilor, ceea ce, prin natura sa, este un efort continuu.
(2) Necesitatea de a îmbunătăți prezentarea de informații sociale și de mediu de către întreprinderi, prin prezentarea unei propuneri legislative în acest domeniu, a fost reiterată în Comunicarea Comisiei intitulată „O nouă strategie a UE (2011-2014) pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor”, adoptată la 25 octombrie 2011.
(3) În rezoluțiile sale din 6 februarie 2013 referitoare la „Responsabilitatea socială a întreprinderilor: un comportament responsabil și transparent al întreprinderilor și o creștere economică durabilă” și, respectiv, la „Responsabilitatea socială a întreprinderilor: promovarea intereselor societății și a unei căi spre o redresare economică sustenabilă și cuprinzătoare”, Parlamentul European a confirmat importanța dezvăluirii de către întreprinderi a informațiilor privind sustenabilitatea, cum ar fi factorii sociali și de mediu, cu scopul de a identifica riscurile legate de sustenabilitate și de a crește încrederea investitorilor și a consumatorilor. Prezentarea de informații nefinanciare este, într-adevăr, un element determinant pentru gestionarea tranziției către o economie sustenabilă la nivel mondial, care să combine profitabilitatea pe termen lung cu justiția socială și protecția mediului. În acest context, prezentarea de informații nefinanciare contribuie la măsurarea, monitorizarea și gestionarea performanțelor întreprinderilor și a impactului lor asupra societății. Astfel, Parlamentul European a invitat Comisia să prezinte o propunere legislativă privind prezentarea de informații nefinanciare de către întreprinderi, permițând un nivel ridicat de flexibilitate în acțiune, pentru a se ține seama de natura multidimensională a responsabilității sociale a întreprinderilor (RSI) și de diversitatea politicilor în materie de RSI aplicate de întreprinderi, asociate cu un nivel suficient de comparabilitate, pentru a satisface nevoile investitorilor și ale altor părți interesate, precum și nevoia de a le asigura consumatorilor un acces facil la informațiile privind impactul întreprinderilor asupra societății.
(4) Coordonarea dispozițiilor de drept intern privind prezentarea de informații nefinanciare în ceea ce privește anumite întreprinderi mari prezintă importanță pentru interesele întreprinderilor, ale acționarilor și ale altor părți interesate. Coordonarea în aceste domenii este necesară deoarece majoritatea acestor întreprinderi își desfășoară activitatea în mai multe state membre.
(5) De asemenea, este necesar să se stabilească anumite cerințe juridice minime în ceea ce privește amploarea informațiilor care ar trebui puse la dispoziția publicului și a autorităților de către întreprinderile din întreaga Uniune. Întreprinderile care intră sub incidența prezentei directive ar trebui să ofere o imagine de ansamblu echitabilă și cuprinzătoare a politicilor, rezultatelor și riscurilor lor.
(6) În scopul de a spori consecvența și comparabilitatea informațiilor nefinanciare prezentate în întreaga Uniune, anumite întreprinderi mari ar trebui să întocmească o declarație nefinanciară care să conțină informații privind cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită. O astfel de declarație ar trebui să includă o descriere a politicilor, a rezultatelor și a riscurilor legate de aceste aspecte și ar trebui să fie integrată în raportul de gestiune al întreprinderii în cauză. Declarația nefinanciară ar trebui să includă, de asemenea, informații privind politicile de diligență necesară aplicate de întreprindere, precum și, atunci când este relevant și proporțional, lanțurile de aprovizionare și de subcontractare ale acesteia, pentru a identifica, a preveni și a reduce impacturile negative existente și potențiale. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a scuti întreprinderile care fac obiectul prezentei directive de obligația de a întocmi o declarație nefinanciară în cazurile în care acestea prezintă un raport separat corespunzător aceluiași exercițiu financiar și cu un conținut care acoperă aceleași subiecte.
(7) În cazul în care întreprinderile au obligația de a întocmi o declarație nefinanciară, declarația respectivă ar trebui să conțină, în ceea ce privește aspectele legate de mediu, detalii privind impactul actual și previzibil al operațiunilor întreprinderii asupra mediului și, după caz, asupra sănătății și a siguranței, utilizarea de energie regenerabilă și neregenerabilă, emisiile de gaze cu efect de seră, utilizarea apei și poluarea aerului. În ceea ce privește aspectele sociale și de personal, informațiile furnizate în declarație se pot referi la acțiunile întreprinse pentru a asigura egalitatea de gen, punerea în aplicare a convențiilor fundamentale ale Organizației Internaționale a Muncii, condițiile de muncă, dialogul social, respectarea dreptului lucrătorilor de a fi informați și consultați, respectarea drepturilor sindicale, sănătatea și siguranța la locul de muncă, dialogul cu comunitățile locale și/sau acțiunile întreprinse pentru a asigura protecția și dezvoltarea acestor comunități. În ceea ce privește drepturile omului, combaterea corupției și a dării de mită, declarația nefinanciară poate include informații privind prevenirea abuzurilor în materie de drepturile omului și/sau privind instrumentele instituite pentru combaterea corupției și a dării de mită.
(8) Întreprinderile care fac obiectul prezentei directive ar trebui să ofere informații adecvate privind aspectele care ies în evidență ca implicând cea mai mare probabilitate de materializare a principalelor riscuri de impact important, precum și privind cele care s-au materializat deja. Importanța impactului ar trebui analizată în funcție de amploarea și gravitatea sa. Riscurile de impact negativ pot proveni din activitățile proprii ale întreprinderii sau pot fi legate de operațiunile ei și, atunci când este relevant și proporțional, de produsele, serviciile și relațiile ei de afaceri, inclusiv lanțurile ei de aprovizionare și subcontractare. Această informare nu ar trebui să conducă la obligații administrative suplimentare inutile în sarcina întreprinderilor mici și mijlocii.
(9) Pentru furnizarea acestor informații, întreprinderile care fac obiectul prezentei directive pot recurge la cadrele naționale, la cadrele Uniunii, cum ar fi sistemul de management de mediu și audit (EMAS), sau la cadrele internaționale, precum Pactul mondial al întreprinderilor (Global Compact) al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Principiile directoare privind afacerile și drepturile omului de punere în aplicare a cadrului „protecție, respect și remediere” al ONU, Orientările privind întreprinderile multinaționale ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), standardul ISO 26000 al Organizației Internaționale de Standardizare, Declarația tripartită de stabilire a principiilor privind întreprinderile multinaționale și politica socială a Organizației Internaționale a Muncii, Inițiativa de raportare globală sau alte cadre internaționale recunoscute.
(10) Statele membre ar trebui să ia măsuri pentru crearea unor mecanisme adecvate și eficace care să garanteze prezentarea de informații nefinanciare de către întreprinderi în conformitate cu prezenta directivă. În acest sens, statele membre ar trebui să se asigure că există proceduri naționale eficace pentru a impune respectarea obligațiilor stabilite prin prezenta directivă, precum și că aceste proceduri sunt accesibile tuturor persoanelor fizice sau juridice care au un interes legitim, în conformitate cu dreptul național, ca dispozițiile prezentei directive să fie respectate.
(11) Punctul 47 din documentul final al Conferinței Organizației Națiunilor Unite Rio+20, intitulat „Viitorul pe care ni-l dorim”, recunoaște importanța raportării de informații privind sustenabilitatea întreprinderilor și încurajează întreprinderile, după caz, să ia în considerare integrarea informațiilor privind sustenabilitatea în ciclul lor de raportare. De asemenea, încurajează industria, guvernele interesate și părțile interesate relevante, cu sprijinul sistemului Organizației Națiunilor Unite, după caz, să elaboreze modele pentru cele mai bune practici și să faciliteze acțiunile de integrare a informațiilor financiare și nefinanciare, ținând seama de experiențele din cadrele deja existente.
(12) Accesul investitorilor la informațiile nefinanciare reprezintă un pas înainte către atingerea obiectivului de a dispune, până în 2020, de măsuri de piață și politice care să stimuleze investițiile de afaceri în eficiență, în conformitate cu Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor.
(13) Consiliul European, în concluziile sale din 24 și 25 martie 2011, a făcut apel la reducerea sarcinilor de reglementare în ansamblu, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), atât la nivel european, cât și la nivel național, și a sugerat măsuri menite să crească productivitatea, în timp ce Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii urmărește să îmbunătățească mediul de afaceri pentru IMM-uri și să promoveze internaționalizarea acestora. Astfel, în conformitate cu principiul „a gândi mai întâi la scară mică”, noile cerințe de prezentare de informații ar trebui să se aplice numai anumitor întreprinderi și grupuri mari.
(14) Domeniul de aplicare a acestor cerințe de prezentare de informații nefinanciare ar trebui să fie definit în raport cu numărul mediu de angajați, totalul bilanțului și cifra de afaceri netă. IMM-urile ar trebui să fie scutite de cerințe suplimentare, iar obligația de a prezenta o declarație nefinanciară ar trebui să se aplice numai întreprinderilor mari care sunt entități de interes public și entităților de interes public care sunt întreprinderi-mamă ale unui grup mare, cu un număr mediu de angajați de peste 500 în ambele cazuri, în cazul unui grup pe bază consolidată. Această dispoziție nu ar trebui să împiedice statele membre să solicite întreprinderilor și grupurilor, altele decât întreprinderile care fac obiectul prezentei directive, prezentarea de informații nefinanciare.
(15) Multe dintre întreprinderile care intră în domeniul de aplicare a Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3) sunt membre ale unor grupuri de întreprinderi. Rapoartele consolidate de gestiune ar trebui să fie întocmite astfel încât informațiile privind aceste întreprinderi să poată fi transmise membrilor și părților terțe. Legislațiile naționale privind rapoartele de gestiune consolidate ar trebui, prin urmare, să fie coordonate pentru realizarea obiectivelor de comparabilitate și coerență a informațiilor pe care întreprinderile ar trebui să le publice în Uniune.
(16) Auditorii statutari și firmele de audit ar trebui să verifice doar dacă s-a pus la dispoziție declarația nefinanciară sau raportul separat. În plus, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a prevedea obligația ca informațiile cuprinse în declarația nefinanciară sau în raportul separat să fie verificate de un prestator independent de servicii de asigurare.
(17) Pentru a facilita prezentarea de informații nefinanciare de către întreprinderi, Comisia ar trebui să elaboreze orientări fără caracter obligatoriu, inclusiv indicatori-cheie generali și sectoriali de performanță nefinanciară. Comisia ar trebui să țină seama de cele mai bune practici, de evoluțiile internaționale și de rezultatele unor inițiative conexe la nivel european. Comisia ar trebui să organizeze consultări adecvate, inclusiv cu părțile interesate relevante. În ceea ce privește aspectele de mediu, Comisia ar trebui să vizeze cel puțin utilizarea terenurilor, utilizarea apei, emisiile de gaze cu efect de seră și utilizarea materialelor.
(18) Diversitatea competențelor și a punctelor de vedere ale membrilor organelor administrative, de conducere și de supraveghere ale întreprinderilor facilitează o bună înțelegere a organizării și a afacerilor întreprinderii în cauză. Aceasta permite, de exemplu, ca membrii acestor organe să critice în mod constructiv deciziile de management și să fie mai deschiși către idei inovatoare, combătând problema similarității punctelor de vedere, fenomen cunoscut sub numele de „gândire de grup”. Astfel, aceasta contribuie la o supraveghere eficace a managementului și la o guvernanță de succes a întreprinderii. Prin urmare, este importantă îmbunătățirea transparenței în ceea ce privește politica de diversitate aplicată. Astfel, piața ar fi informată cu privire la practicile de guvernanță corporativă și, prin urmare, s-ar pune presiune indirectă asupra întreprinderilor pentru alegerea unui personal de conducere mai diversificat.
(19) Obligația de a prezenta politicile de diversitate în raport cu organele administrative, de conducere și de supraveghere în ceea ce privește aspecte ca, de exemplu, vârsta, genul sau educația și experiența profesională ar trebui să se aplice numai anumitor întreprinderi mari. Prezentarea politicii de diversitate ar trebui să facă parte din declarația de guvernanță corporativă prevăzută la articolul 20 din Directiva 2013/34/UE. Dacă nu se aplică o politică de diversitate, nu ar trebui să existe nicio obligație de a pune în aplicare o astfel de politică, însă declarația de guvernanță corporativă ar trebui să includă o explicație clară a motivelor în acest sens.
(20) S-a luat act de inițiativele de la nivelul Uniunii, inclusiv raportarea pentru fiecare țară în parte cu privire la mai multe sectoare, precum și de trimiterile făcute la 22 mai 2013 și la 19 și 20 decembrie 2013 de Consiliul European, în concluziile sale, la raportarea pentru fiecare țară în parte realizată de societățile și grupurile mari, de dispozițiile similare ale Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4) și de eforturile depuse la nivel internațional pentru a îmbunătăți transparența în raportarea financiară. În contextul G8 și G20, OCDE a fost invitată să elaboreze un model standardizat de raportare pentru ca întreprinderile multinaționale să poată raporta autorităților fiscale în ce țări înregistrează profit și în ce țări plătesc impozit, în întreaga lume. Astfel de evoluții vin în completarea propunerilor din prezenta directivă ca măsuri adecvate în raport cu obiectivele urmărite.
(21) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume sporirea relevanței, coerenței și comparabilității informațiilor prezentate de către anumite întreprinderi și grupuri mari din întreaga Uniune, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, având în vedere efectul pe care îl produce, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului menționat.
(22) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute, în special, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv libertatea de a desfășura o activitate comercială, respectarea vieții private și protecția datelor cu caracter personal. Prezenta directivă trebuie să fie pusă în aplicare în conformitate cu drepturile și principiile respective.
(23) Prin urmare, Directiva 2013/34/UE ar trebui modificată în consecință,