Recitale
(1) Obiectivul prezentei recomandări este de a garanta că întreprinderile viabile care se confruntă cu dificultăți financiare, indiferent de locul din Uniune în care sunt stabilite, au acces la cadre naționale de insolvență care să le permită să își restructureze activitatea într-un stadiu timpuriu, în scopul de a preveni insolvența acestora și, prin urmare, de a maximiza valoarea totală pentru creditori, angajați, proprietari și economie în ansamblul său. De asemenea, recomandarea vizează să acorde o a doua șansă antreprenorilor onești din întreaga Uniune care au intrat în faliment.
(2) Normele naționale în materie de insolvență variază foarte mult în ceea ce privește gama de proceduri de care dispun debitorii care se confruntă cu dificultăți financiare pentru a-și restructura activitatea. Unele state membre dispun de un număr limitat de proceduri, ceea ce înseamnă că întreprinderile sunt în măsură să își restructureze activitatea numai într-o etapă relativ târzie în contextul procedurilor oficiale de insolvență. În alte state membre, restructurarea poate fi realizată într-o etapă mai timpurie, însă procedurile disponibile nu sunt atât de eficace cum ar putea fi sau presupun niveluri diferite ale formalităților, în special în ceea ce privește utilizarea procedurilor extrajudiciare.
(3) În mod similar, normele naționale care le oferă antreprenorilor o a doua șansă, în special cele prin care sunt descărcați de datoriile suportate în cursul activității lor, diferă în ceea ce privește durata perioadei de descărcare de obligații și condițiile în care poate fi acordată descărcarea.
(4) Divergențele dintre cadrele naționale de restructurare, precum și cele dintre normele naționale care le acordă antreprenorilor onești o a doua șansă duc la creșterea costurilor și la incertitudine în ceea ce privește evaluarea riscurilor pe care le presupun investițiile într-un alt stat membru, fragmentează condițiile de acces la credite și au drept rezultat rate diferite de recuperare pentru creditori. Acestea îngreunează elaborarea și adoptarea unor planuri de restructurare coerente pentru grupurile de societăți transfrontaliere. La un nivel mai general, este posibil ca aceste divergențe să producă efecte de descurajare a întreprinderilor care doresc să se stabilească în alte state membre.
(5) Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului (1) abordează numai aspectele legate de competența judiciară, recunoaștere și executare, legea aplicabilă și cooperarea în procedurile transfrontaliere de insolvență. Propunerea Comisiei de modificare a regulamentului respectiv (2) ar trebui să extindă domeniul de aplicare al regulamentului la procedurile preventive care promovează salvarea debitorilor viabili din punct de vedere economic și acordarea unei a doua șanse antreprenorilor. Cu toate acestea, modificarea propusă nu abordează neconcordanțele dintre aceste proceduri în legislația națională.
(6) La 15 noiembrie 2011, Parlamentul European a adoptat Rezoluția privind procedurile de insolvență (3). Aceasta a cuprins recomandări în sensul armonizării unor aspecte specifice de drept intern în materie de insolvență, inclusiv condițiile de stabilire, efectele și conținutul planurilor de restructurare.
(7) În Comunicarea din 3 octombrie 2012 intitulată „Actul privind piața unică II” (4), Comisia a inclus printre acțiunile-cheie modernizarea normelor Uniunii privind insolvența pentru a facilita supraviețuirea întreprinderilor și a oferi o a doua șansă antreprenorilor. În acest scop, Comisia a anunțat că va analiza modul în care poate fi îmbunătățită în continuare eficiența dispozițiilor de drept național privind insolvența în vederea creării unor condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi, antreprenori și persoane private în cadrul pieței interne.
(8) Comunicarea Comisiei din 12 decembrie 2012 intitulată „O nouă abordare europeană privind eșecul în afaceri și insolvența” (5) evidențiază anumite domenii în care diferențele dintre dispozițiilor de drept intern în materie de insolvență pot împiedica crearea unei piețe interne eficiente. Potrivit comunicării, crearea unor condiții de concurență echitabile în aceste domenii ar duce la sporirea încrederii întreprinderilor, antreprenorilor și persoanelor private în sistemele altor state membre, ar îmbunătăți accesul la credite și ar încuraja investițiile.
(9) La 9 ianuarie 2013, Comisia a adoptat Planul de acțiune „Antreprenoriat 2020” (6), prin care statele membre sunt invitate, printre altele, să reducă, atunci când este posibil, perioada necesară pentru descărcarea de obligații și recuperarea datoriilor în cazul unui antreprenor onest care a dat faliment la maximum trei ani, până în 2013, și să acorde servicii de asistență întreprinderilor pentru restructurarea timpurie, consiliere pentru evitarea falimentelor și sprijin pentru restructurarea și relansarea întreprinderilor mici și mijlocii.
(10) Mai multe state membre efectuează în prezent revizuiri ale legislației lor naționale în materie de insolvență în vederea îmbunătățirii cadrului de salvare a întreprinderilor și de acordare a unei a doua șanse antreprenorilor. Prin urmare, este oportun să se încurajeze coerența dintre aceste revizuiri și orice astfel de inițiative naționale viitoare pentru a consolida funcționarea pieței interne.
(11) Este necesar să se încurajeze o mai mare coerență între cadrele naționale privind insolvența în scopul de a reduce divergențele și ineficiențele care împiedică restructurarea timpurie a întreprinderilor viabile care se confruntă cu dificultăți financiare și posibilitatea acordării unei a doua șanse antreprenorilor onești și, prin urmare, în scopul de a reduce costurile de restructurare atât pentru debitori, cât și pentru creditori. O mai mare coerență între aceste norme naționale în materie de insolvență și o eficiență îmbunătățită a acestora ar maximiza randamentele tuturor tipurilor de creditori și de investitori și ar încuraja investițiile transfrontaliere. O mai mare coerență ar facilita, de asemenea, restructurarea grupurilor de societăți, indiferent de locul din Uniune în care își au sediul membrii grupului.
(12) În plus, eliminarea barierelor din calea restructurării eficace a întreprinderilor viabile care se confruntă cu dificultăți financiare contribuie la salvarea locurilor de muncă, oferind, totodată, beneficii pentru economie în general. Facilitarea posibilității pentru antreprenori de a beneficia de o a doua șansă ar duce, de asemenea, la creșterea ratelor de desfășurare a unei activități independente în statele membre. De asemenea, cadrele de insolvență eficiente ar oferi o mai bună evaluare a riscurilor pe care le presupun deciziile de acordare și de luare de credite și ar facilita ajustarea pentru întreprinderile supraîndatorate, reducând la minimum costurile economice și sociale pe care le presupune procesul de reducere a gradului de îndatorare.
(13) Întreprinderile mici și mijlocii ar beneficia de o abordare mai coerentă la nivelul Uniunii, dat fiind că nu dispun de resursele necesare pentru a face față unor costuri de restructurare ridicate și pentru a beneficia de procedurile de restructurare mai eficiente din unele state membre.
(14) Există, de asemenea, un interes din partea autorităților fiscale în ceea ce privește un cadru de restructurare eficient pentru întreprinderile viabile. În aplicarea prezentei recomandări, statele membre ar trebui să poată lua măsurile corespunzătoare pentru a garanta respectarea principiilor generale ale echității fiscale în ceea ce privește colectarea și recuperarea veniturilor fiscale și să ia măsuri eficiente în cazurile de fraudă, evaziune sau abuz.
(15) Este adecvat să se excludă din domeniul de aplicare al prezentei recomandări societățile de asigurare, instituțiile de credit, firmele de investiții și organismele de plasament colectiv, contrapărțile centrale, depozitarii centrali pentru instrumente financiare și alte instituții financiare care fac obiectul unor cadre de redresare și rezoluție speciale în temeiul cărora autoritățile naționale de supraveghere dispun de o gamă largă de competențe de intervenție. Deși supraîndatorarea și falimentul consumatorilor nu sunt nici ele incluse în domeniul de aplicare al prezentei recomandări, statele membre sunt invitate să analizeze posibilitatea de a aplica aceste recomandări și în cazul consumatorilor, deoarece o parte dintre principiile urmărite în prezenta recomandare ar putea fi relevante și pentru consumatori.
(16) Un cadru de restructurare ar trebui să le permită debitorilor să își remedieze dificultățile financiare într-o stadiu timpuriu în care ar putea fi evitată insolvența și ar putea fi asigurată continuarea activității lor. Cu toate acestea, pentru a se evita orice risc potențial de utilizare abuzivă a procedurii, dificultățile financiare ale debitorului trebuie să fie susceptibile de a duce la insolvență, iar planul de restructurare trebuie să poată preveni insolvența debitorului și să asigure viabilitatea întreprinderii.
(17) Pentru a promova eficiența și a reduce întârzierile și costurile, cadrele naționale preventive de restructurare ar trebui să includă proceduri flexibile care să limiteze formalitățile în fața instanțelor la cazurile în care acestea sunt necesare și proporționale pentru a proteja interesele creditorilor și ale altor părți interesate care ar putea fi afectate. De exemplu, pentru a evita costurile inutile și pentru a reflecta caracterul timpuriu al procedurii, debitorii ar trebui, în principiu, să păstreze controlul asupra activelor lor, iar numirea unui mediator sau a unui supervizor nu ar trebui să fie obligatorie, ci ar trebuie să fie prevăzută de la caz la caz.
(18) Un debitor ar trebui să poată solicita instanței suspendarea cererilor individuale de executare silită și a procedurilor de insolvență care au fost inițiate la cererea creditorilor atunci când aceste acțiuni pot afecta negativ negocierile și pot compromite perspectivele de restructurare a activității debitorului. Cu toate acestea, pentru a asigura un echilibru echitabil între drepturile debitorului și cele ale creditorilor și ținând seama de experiența dobândită în urma reformelor recente din statele membre, suspendarea ar trebui să fie acordată, inițial, pentru o perioadă de cel mult patru luni.
(19) Este necesar ca un plan de restructurare să fie confirmat de o instanță pentru a se asigura faptul că reducerea drepturilor creditorilor este proporțională cu beneficiile aduse de restructurare și că creditorii au acces la o cale de atac eficientă, cu respectarea deplină a libertății de a desfășura o activitate comercială și a dreptului la proprietate, astfel cum sunt consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prin urmare, instanța ar trebui să respingă un plan atunci când este posibil ca tentativa de restructurare să reducă drepturile creditorilor care nu sunt de acord cu planul respectiv sub nivelul drepturilor pe care s-ar putea aștepta în mod rezonabil să le primească în lipsa unei restructurări a activității debitorului.
(20) Efectele falimentului, în special stigmatul social, consecințele juridice și incapacitatea pe moment de a-și plăti datoriile constituie elemente importante de descurajare pentru antreprenorii care doresc să înființeze o întreprindere sau să beneficieze de o a doua șansă, deși este dovedit faptul că antreprenorii care au dat faliment au mai multe șanse să aibă succes a doua oară. Prin urmare, ar trebui să se ia măsuri pentru a reduce efectele negative ale falimentului asupra antreprenorilor prin prevederea unor dispoziții care să impună descărcarea integrală de datorii după o perioadă maximă de timp,