Recitale
(1) La 15 noiembrie 2007, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 31/2008 privind încheierea Acordului de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Madagascar (1) (denumit în continuare „acordul”). Protocolul actual expiră la 31 decembrie 2014.
(2) Consiliul a autorizat Comisia să negocieze un nou protocol la acord (denumit în continuare „protocolul”) care acordă navelor din Uniune posibilități de pescuit în zona de pescuit asupra cărora Republica Madagascar își exercită jurisdicția. După încheierea negocierilor, protocolul a fost parafat la 19 iunie 2014.
(3) Pentru a se asigura continuarea fără întreruperi a activităților de pescuit ale navelor Uniunii, la articolul 15 din protocol se prevede posibilitatea aplicării acestuia cu titlu provizoriu, de către fiecare dintre părți, de la data semnării sale și cel mai devreme de la 1 ianuarie 2015.
(4) Protocolul ar trebui să fie semnat și să fie aplicat cu titlu provizoriu, până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea acestuia,