Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 178/2002 stabilește principiile generale care reglementează produsele alimentare și hrana pentru animale în general și siguranța acestora în special, la nivelul Uniunii și la nivel național. El prevede măsuri de urgență în cazul în care există dovezi că produsele alimentare sau hrana pentru animale importate dintr-o țară terță ar putea constitui un risc grav pentru sănătatea umană sau animală sau pentru mediu, iar riscul respectiv nu poate fi combătut în mod satisfăcător prin măsuri luate de statul membru sau de statele membre în cauză.
(2) Decizia 2008/866/CE a Comisiei (2) a fost adoptată în urma apariției unui focar de hepatită A la om ca urmare a consumului de moluște bivalve importate din Peru, care erau contaminate cu virusul hepatitei A (HAV). Respectiva decizie se aplica inițial până la 31 martie 2009, însă această perioadă de aplicare a fost prelungită în cele din urmă până la 30 noiembrie 2014 prin Decizia de punere în aplicare 2013/636/UE a Comisiei (3).
(3) I s-a solicitat autorității peruviene competente să furnizeze garanții satisfăcătoare că au fost corectate deficiențele identificate în ceea ce privește sistemul de monitorizare pentru detectarea virusului la moluște bivalve vii. În special, ar trebui să fie prezentate rezultatele programului de monitorizare pentru speciile de donax (Donax spp.). În ciuda faptului că speciile de donax (Donax spp.) au fost la originea apariției focarelor de hepatită A la om, rezultatele programului de monitorizare pentru această specie nu au fost furnizate Comisiei până în prezent. Prin urmare, Comisia nu poate concluziona că sistemul de control și planul de monitorizare care se aplică în prezent în Peru pentru anumite moluște bivalve sunt în măsură să furnizeze garanțiile impuse de dreptul Uniunii. În consecință, ar trebui să se mențină măsurile de urgență.
(4) Prin urmare, termenul de aplicare a Deciziei 2008/866/CE ar trebui modificat în consecință.
(5) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,