Recitale
(1) În temeiul articolului 386 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului (2), Ungaria poate continua să scutească, în conformitate cu condițiile aplicabile în statul membru respectiv la data aderării, operațiunile prevăzute în anexa X partea B punctul 10 din directiva menționată anterior, atât timp cât aceleași scutiri se acordă în oricare dintre statele membre care făceau parte din Comunitate la 30 aprilie 2004. Aceste operațiuni trebuie luate în considerare pentru determinarea bazei resurselor proprii TVA.
(2) În răspunsul său din 29 aprilie 2014 la scrisoarea Comisiei din 14 februarie 2014 pe tema simplificării controalelor privind resursele proprii TVA (3), Ungaria a solicitat Comisiei autorizarea de a utiliza un procent fix din baza intermediară pentru calculul bazei resurselor proprii TVA pentru operațiunile prevăzute în anexa X partea B punctul 10 din Directiva 2006/112/CE pentru exercițiile financiare 2014-2020. Ungaria a arătat că procentul istoric a rămas stabil în timp. Prin urmare, Ungaria ar trebui să fie autorizată să calculeze baza resurselor proprii TVA utilizând un procent fix, în conformitate cu scrisoarea trimisă de Comisie.
(3) Din motive de transparență și de securitate juridică, este necesar să se limiteze în timp aplicabilitatea acestei autorizări.
(4) Așadar, este adecvat să se modifice Decizia 2005/818/CE, Euratom a Comisiei (4) în consecință,