Recitale
(1) Comisia are obligația, în temeiul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 443/2009, de a confirma, în fiecare an, media emisiilor specifice de CO2 și obiectivul privind emisiile specifice pentru fiecare producător de autoturisme din Uniune, precum și pentru fiecare asociație de producători constituită în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din regulamentul respectiv. Pe baza acestei confirmări, Comisia trebuie să stabilească dacă producătorii și asociațiile de producători au respectat cerințele prevăzute la articolul 4 din regulamentul menționat.
(2) În temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 443/2009, media emisiilor specifice ale producătorilor pentru anul 2013 este calculată în conformitate cu dispozițiile celui de al doilea paragraf din articolul menționat și ia în considerare 75 % din autoturismele noi ale producătorului, înmatriculate în anul respectiv.
(3) Datele detaliate care trebuie utilizate pentru calcularea mediei emisiilor specifice și a obiectivelor privind emisiile specifice sunt prevăzute în partea A punctul 1 și partea C din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 443/2009 și se bazează pe înmatriculările de autoturisme noi efectuate de statele membre pe parcursul anului calendaristic precedent.
(4) Toate statele membre (cu excepția Croației) au transmis Comisiei, până la 28 februarie 2014, datele cu privire la anul 2013, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 443/2009. În cazul în care, în urma verificării datelor, Comisia a constatat că anumite date lipseau sau erau în mod evident incorecte, aceasta a contactat statele membre în cauză și, cu acordul lor, a ajustat sau a completat datele în consecință. În cazul în care nu s-a putut ajunge la un acord cu un stat membru, datele provizorii ale statului membru respectiv nu au fost ajustate.
(5) La 30 aprilie 2014, Comisia a publicat datele provizorii și a informat 84 de producători cu privire la calculele provizorii privind media emisiilor lor specifice de CO2 din 2013 și obiectivele privind emisiile lor specifice, în conformitate cu articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 443/2009 al Comisiei (2). Producătorii au fost invitați să verifice datele și să notifice Comisiei eventualele erori în termen de trei luni de la primirea notificării, în conformitate cu articolul 8 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul menționat și cu articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1014/2010. Cinci producători au acceptat datele preliminare fără a aduce corecții, în timp ce 42 de producători au prezentat notificări privind o serie de erori în termenul stabilit.
(6) În cazul celorlalți 37 de producători, care nu au notificat nicio eroare în seturile de date și nici nu au dat un alt răspuns, datele și calculele provizorii privind media emisiilor specifice și obiectivele privind emisiile specifice ar trebui confirmate fără ajustări.
(7) Comisia a verificat corecțiile notificate de producători și justificările aferente și a ajustat în consecință seturile de date.
(8) În cazul înregistrărilor la care parametrii de identificare, cum ar fi codul tipului, codul variantei, codul versiunii sau numărul de omologare de tip, lipsesc sau sunt incorecți, ar trebui să se țină seama de faptul că producătorii nu pot verifica sau corecta înregistrările respective. În consecință, este oportun să se aplice o marjă de eroare la valoarea emisiilor de CO2 și la valoarea masei din aceste înregistrări.
(9) Marja de eroare ar trebui calculată ca diferența dintre ecarturile față de obiectivul privind emisiile specifice, obținute prin scăderea obiectivului privind media emisiilor din media emisiilor specifice calculată incluzând și excluzând înregistrările care nu pot fi verificate de producători. Indiferent dacă diferența este pozitivă sau negativă, marja de eroare ar trebui să îmbunătățească întotdeauna situația producătorului în raport cu obiectivul privind emisiile sale specifice.
(10) În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 443/2009, ar trebui să se considere că un producător și-a respectat obiectivul privind emisiile specifice prevăzut la articolul 4 din regulamentul respectiv dacă media emisiilor indicată în prezenta decizie este mai scăzută decât obiectivul privind emisiile specifice, lucru exprimat ca ecart negativ față de obiectiv. În cazul în care media emisiilor depășește obiectivul privind emisiile specifice, se impune plata unei prime pentru emisiile suplimentare, în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 443/2009, cu excepția cazului în care producătorul în cauză beneficiază de o derogare în privința obiectivului respectiv, în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) și cu articolul 11 din regulamentul respectiv, sau este membru al unei asociații, în conformitate cu articolul 7 din regulamentul menționat, iar asociația își respectă obiectivul privind emisiile specifice. Pe baza acestor argumente, ar trebui să se considere că doi producători au depășit obiectivele privind emisiile lor specifice pentru anul 2013.
(11) Media emisiilor specifice de CO2 generate de autoturismele noi înmatriculate în 2013, obiectivele privind emisiile specifice și diferența dintre aceste două valori ar trebui confirmate în consecință,