Recitale
(1) În toate versiunile lingvistice ale Deciziei de punere în aplicare 2014/461/UE a Comisiei (2) s-a omis o parte din numărul de ordine indicat în tabelul din anexa la decizia respectivă pentru mărfurile care fac obiectul derogării de la Decizia 2013/755/UE. Numărul de ordine complet ar trebui să fie 09.0691.
(2) Operatorii din Uniune nu pot cere să beneficieze de contingentul tarifar dacă nu indică numărul de ordine exact introdus în căsuța 39 din documentul administrativ unic menționat la articolul 205 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei (3), în combinație cu codul de tratament tarifar corespunzător din căsuța 36.
(3) Decizia de punere în aplicare 2014/461/UE a intrat în vigoare la 15 iulie 2014, dar s-a aplicat retroactiv de la 1 ianuarie 2014. Prin urmare, prezenta decizie ar trebui să se aplice de asemenea retroactiv de la 1 ianuarie 2014.
(4) Pentru a evita ca operatorii economici să suporte consecințe economice inutile, este necesar să se asigure o intrare în vigoare rapidă, astfel încât operatorii din Uniune să poată cere în cel mai scurt timp să beneficieze de contingentul tarifar.
(5) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare 2014/461/UE ar trebui să fie rectificată în consecință.
(6) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal;