Recitale
(1) În conformitate cu articolul 84 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (2), angajarea cheltuielilor din bugetul Uniunii trebuie să fie precedată de o decizie de finanțare care prezintă elementele esențiale ale acțiunii care implică cheltuieli, adoptată de instituția sau de autoritățile cărora instituția le-a delegat competențe.
(2) Decizia 2009/470/CE stabilește procedurile care reglementează contribuția financiară a Uniunii la măsuri veterinare specifice, inclusiv la măsuri de urgență. Articolul 4 alineatul (2) din respectiva decizie stabilește condițiile de obținere a contribuției Uniunii în vederea eradicării gripei aviare și articolul 4 alineatul (3) din decizia respectivă stabilește procentul din costurile suportate de măsurile de urgență care trebuie acoperit de contribuția financiară din partea Uniunii.
(3) Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei (3) stabilește normele privind plata unei contribuții financiare din partea Uniunii pentru măsurile de urgență luate pentru eradicarea anumitor boli animale, incluzând gripa aviară. Articolul 7 din regulamentul menționat stabilește documentele care trebuie furnizate de statul membru care solicită contribuții financiare și termenele pentru transmiterea acestor documente.
(4) Decizia de punere în aplicare 2013/775/UE a Comisiei (4) prevede o contribuție financiară din partea Uniunii în ceea ce privește costurile măsurilor de urgență pentru combaterea gripei aviare suportate de Danemarca în 2013. În conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Decizia de punere în aplicare respectivă, valoarea contribuției financiare a Uniunii se stabilește printr-o decizie ulterioară. Articolul 2 din respectiva decizie de punere în aplicare prevede plata către Danemarca a primei tranșe, în valoare de 33 000,00 EUR.
(5) La 14 februarie 2014, Danemarca a prezentat o cerere oficială de rambursare însoțită de un raport financiar, de documente justificative, de un raport epidemiologic pentru fiecare exploatație în care au fost sacrificate sau distruse animale. Cererea de rambursare se ridică la 67 667,39 EUR. Cu toate acestea, în urma examinării documentelor depuse, suma de 5 468,85 EUR a fost considerată ca nefiind eligibilă pentru rambursare în condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005.
(6) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,