Recitale
(1) La 2 decembrie 2009, în urma unei recomandări a Comisiei, Consiliul a decis, prin Decizia 2010/290/UE (1), că în Slovacia exista un deficit excesiv. Consiliul a constatat că, conform datelor notificate de autoritățile slovace în octombrie 2009, deficitul public urma să atingă 6,3 % din PIB în 2009, depășind valoarea de referință de 3 % din PIB prevăzută în tratat, în timp ce datoria publică brută urma să se situeze în 2009 la o valoare de aproximativ 36 % din PIB, cu mult sub valoarea de referință de 60 % din PIB prevăzută în tratat. Deficitul public și datoria publică pentru 2009 au atins 8 % din PIB, respectiv 35,6 % din PIB.
(2) La 2 decembrie 2009, în conformitate cu articolul 126 alineatul (7) din tratat și cu articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1467/97 (2), Consiliul a adresat Slovaciei o recomandare, pe baza unei recomandări a Comisiei, în vederea soluționării situației de deficit excesiv până cel târziu în 2013. Recomandarea Consiliului a fost făcută publică.
(3) În conformitate cu articolul 4 din Protocolul privind procedura de deficit excesiv, anexat tratatelor, Comisia furnizează datele necesare pentru punerea în aplicare a procedurii. În cadrul aplicării respectivului protocol, statele membre trebuie să notifice date privind deficitele și datoriile publice și alte variabile conexe de două ori pe an, înainte de 1 aprilie și înainte de 1 octombrie, în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 479/2009 al Consiliului (3).
(4) Atunci când analizează dacă ar trebui abrogată o decizie privind existența unui deficit excesiv, Consiliul urmează să ia o decizie pe baza datelor notificate. În plus, o decizie privind existența unui deficit excesiv ar trebui abrogată numai în cazul în care previziunile Comisiei indică faptul că deficitul nu va depăși valoarea de referință de 3 % din PIB prevăzută în tratat pe perioada analizată în previziuni (4).
(5) Pe baza datelor furnizate de Comisie (Eurostat) în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 479/2009, ca urmare a notificării primite din partea Slovaciei înainte de 1 aprilie 2014 și pe baza previziunilor serviciilor Comisiei din primăvara 2014, sunt întemeiate următoarele concluzii: — După ce a atins un vârf de 8 % din PIB în 2009, deficitul public al Slovaciei a fost redus la 2,8 % din PIB în 2013, în conformitate cu Recomandarea Consiliului din 2 decembrie 2009. Reducerea deficitului a fost determinată de consolidarea fiscală, atât pe partea de venituri, cât și pe partea de cheltuieli, inclusiv prin măsuri cu caracter excepțional. — Programul de stabilitate pentru 2014 vizează un deficit global de 2,6 % din PIB în 2014 și o nouă reducere, la 2,5 % din PIB în 2015, la 1,6 % din PIB în 2016 și la 0,5 % din PIB în 2017. În aceleași previziuni ale serviciilor Comisiei din primăvara anului 2014, se estimează că deficitul public va crește ușor, la 2,9 % din PIB în 2014, și va reveni la 2,8 % din PIB în 2015. Astfel, deficitul este prevăzut să rămână sub valoarea de referință de 3 % din PIB prevăzută în tratat pe perioada analizată în previziuni. — Soldul structural, adică soldul public ajustat în funcție de ciclul economic și fără a include măsurile cu caracter excepțional și cele temporare, s-a îmbunătățit în medie cu 5 % din PIB pe an în perioada 2009-2013. Conform previziunilor, ar urma să se deterioreze ușor în 2014, pentru a se îmbunătăți în 2015, în ipoteza menținerii politicilor actuale. În acest context, se observă apariția unui decalaj de 0,3 % din PIB față de ajustarea soldului structural necesară pentru atingerea obiectivului bugetar pe termen mediu (OTM) în 2014, ceea ce sugerează că este necesar să se consolideze măsurile bugetare în vederea asigurării conformității depline cu componenta preventivă a Pactului de stabilitate și creștere, având în vedere riscul apariției unei devieri de la traiectoria de ajustare necesară. — În 2013, datoria publică a atins nivelul de 55,4 % din PIB. În aceleași previziuni ale serviciilor Comisiei din primăvara anului 2014, se estimează că datoria publică va crește în continuare, atingând 56,3 % din PIB în 2014, și va fi de 57,8 % din PIB în 2015.
(6) Începând din 2014, care este anul următor corectării deficitului excesiv, Slovacia face obiectul componentei preventive a Pactului de stabilitate și creștere și ar trebui să evolueze într-un ritm satisfăcător în direcția OTM, inclusiv în ceea ce privește criteriul cheltuielilor.
(7) În conformitate cu articolul 126 alineatul (12) din tratat, o decizie a Consiliului privind existența unui deficit excesiv urmează să fie abrogată atunci când deficitul excesiv din statul membru în cauză a fost, în opinia Consiliului, corectat.
(8) Din punctul de vedere al Consiliului, deficitul excesiv în Slovacia a fost corectat și, în consecință, Decizia 2010/290/UE ar trebui să fie abrogată,