Începe proba gratuită

Decizie 2014/368 · CELEX 32014D0368

2014/368/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 16 iunie 2014 de modificare a Deciziei de punere în aplicare 2011/778/UE de autorizare a anumitor state membre să prevadă derogări temporare de la unele dispoziții ale Directivei 2000/29/CE a Consiliului în ceea ce privește cartofii de sămânță originari din anumite provincii ale Canadei [notificată cu numărul C(2014) 3878]

Data act
16.06.2014
Intrare in vigoare
17.06.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_178_R_0010
Status
In vigoare
Canada cartof derogare de la legislația UE import (UE) inspecție fitosanitară licență de import produs original

Recitale

(1) Decizia de punere în aplicare 2011/778/UE a Comisiei (2) prevede o derogare pentru importul de cartofi de sămânță originari din anumite provincii ale Canadei în Grecia, Spania, Italia, Cipru, Malta și Portugalia, sub rezerva anumitor condiții.

(2) Derogarea acordată prin Decizia de punere în aplicare 2011/778/UE a fost limitată în timp. Portugalia a solicitat o prelungire a derogării respective. Situația care justifică această derogare rămâne neschimbată, prin urmare este necesar ca derogarea să se aplice în continuare. Este de așteptat, în mod rezonabil, ca acești cartofii importați să fie în continuare în conformitate cu legislația Uniunii. În plus, în prezenta decizie sunt stabilite mecanismele care asigură monitorizarea condițiilor de aplicare a derogărilor. Prin urmare, este oportună extinderea autorizațiilor pentru derogările acordate prin prezenta decizie pentru o perioadă mai lungă decât cea acordată prin deciziile anterioare, mai precis până la 31 martie 2024.

(3) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare 2011/778/UE ar trebui modificată în consecință.

(4) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,

Articolul 1

Decizia de punere în aplicare 2011/778/UE se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1 alineatul (2), litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) sezoanelor de comercializare a cartofilor dintre 1 decembrie și 31 martie a fiecărui an, până la 31 martie 2024.” 2. Articolul 15 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 15 Autorizația de a acorda derogări prevăzută la articolul 1 este revocată înainte de 31 martie 2024 în cazul în care: (a) dispozițiile prevăzute la articolele 2-13: (i) se dovedesc a fi insuficiente pentru a preveni introducerea în Uniune a organismelor dăunătoare menționate la articolul 2; sau (ii) nu au fost respectate; (b) există anumite elemente care ar putea împiedica funcționarea corectă a conceptului de «zonă indemnă de organisme dăunătoare» din Canada.”

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Italiene, Republicii Cipru, Republicii Malta și Republicii Portugheze.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.