Recitale
(1) La 23 iulie 2007, Consiliul a aprobat Acordul de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Republica Democratică São Tomé și Principe și Comunitatea Europeană (denumit în continuare „acordul de parteneriat”) prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 894/2007 (1).
(2) Aplicarea ultimului protocol (2) de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în acordul de parteneriat a expirat la 12 mai 2014.
(3) Uniunea a negociat cu Republica Democratică São Tomé și Principe un nou protocol, pentru o perioadă de patru ani, prin care se acordă navelor din Uniune posibilități de pescuit în apele asupra cărora Republica Democratică São Tomé și Principe deține suveranitatea sau jurisdicția în materie de pescuit. La finalul negocierilor, un nou protocol a fost parafat la 19 decembrie 2013.
(4) Pentru a asigura continuitatea activităților de pescuit ale navelor din Uniune, este prevăzută aplicarea cu titlu provizoriu a noului protocol, în așteptarea finalizării procedurilor necesare pentru încheierea sa. Această aplicare cu titlu provizoriu începe de la data semnării sale, dar nu înainte de data expirării ultimului protocol.
(5) Este oportună semnarea noului protocol,