Recitale
(1) În conformitate cu articolul 6 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 66/2010, eticheta UE ecologică nu poate fi acordată produselor care conțin substanțe sau preparate/amestecuri care îndeplinesc criteriile pentru a fi clasificate drept toxice, periculoase pentru mediu, cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (2), și nici produselor care conțin substanțele menționate la articolul 57 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (3). În conformitate cu articolul 6 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 66/2010, pentru categoriile specifice de produse care conțin substanțele respective, în cazul în care nu este fezabil din punct de vedere tehnic ca acestea să fie înlocuite ca atare sau prin utilizarea unor materiale sau proiecte alternative, sau în cazul produselor cu o performanță de mediu globală cu mult mai bună decât cea a altor produse din aceeași categorie, Comisia poate adopta măsuri în vederea acordării unor derogări de la articolul 6 alineatul (6) din regulamentul respectiv.
(2) Deciziile 2011/263/UE (4), 2011/264/UE (5), 2011/382/UE (6), 2011/383/UE (7), 2012/720/UE (8) și 2012/721/UE (9) ale Comisiei au stabilit criteriile ecologice de acordare a etichetei ecologice a UE pentru detergenți pentru mașini de spălat vase, pentru detergenți de rufe, pentru detergenții pentru spălarea manuală a vaselor, pentru detergenții universali și detergenții pentru instalații sanitare, pentru detergenții de uz industrial și instituțional pentru mașinile de spălat vase automate și pentru detergenții de rufe de uz industrial și instituțional. În urma adoptării deciziilor respective, Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 286/2011 al Comisiei (10). Modificările aduse Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 au devenit aplicabile de la1 decembrie 2012 în ceea ce privește substanțele și vor deveni aplicabile de la 1 iunie 2015 în ceea ce privește amestecurile. Prin Regulamentul (UE) nr. 286/2011 au fost adăugate noi criterii de clasificare pentru pericolele pe termen lung pentru mediul acvatic, bazate pe toxicitatea acvatică cronică și pe datele privind biodegradabilitatea. Pe baza noilor criterii, majoritatea agenților tensioactivi rapid degradabili utilizați în prezent în detergenți și în produse de curățare au fost clasificați în categoria de toxicitate cronică 3 (H412) și, în unele cazuri, relevante în special pentru detergenții pentru spălarea manuală a vaselor, în categoria de toxicitate cronică 2 (H411) și, prin urmare, utilizarea acestora în produse care poartă eticheta ecologică a UE este interzisă. Acest lucru ar îngreuna stabilirea corespondenței indicative între, pe de o parte, criteriile ecologice stabilite de acordare a etichetei ecologice a UE pentru detergenții pentru mașini de spălat vase, detergenții de rufe, detergenții pentru spălarea manuală a vaselor, detergenții universali și detergenții pentru instalații sanitare, detergenții de uz industrial și instituțional pentru mașinile de spălat vase automate și detergenții de rufe de uz industrial și instituțional și, pe de altă parte, procentul de 1020 % reprezentând detergenții cei mai buni și produsele de curățare cele mai bune în materie de performanță de mediu pe durata întregului lor ciclu de viață, care sunt disponibile pe piața Uniunii, având în vedere faptul că nu există nicio dovadă că sunt disponibili agenți tensioactivi alternativi. Textul referitor la evaluare și verificare este actualizat, pentru a oferi orientări care să-i ajute pe solicitanți să dovedească conformitatea cu noile cerințe.
(3) Consecințele introducerii unor noi criterii de clasificare nu erau cunoscute în timpul revizuirii criteriilor de acordare a etichetei ecologice a UE pentru detergenții pentru mașini de spălat vase, pentru detergenții de rufe, pentru detergenții pentru spălarea manuală a vaselor și pentru detergenții universali și detergenții pentru instalații sanitare, stabilite în Deciziile 2011/263/UE, 2011/264/UE, 2011/382/UE și 2011/383/UE și nici în timpul elaborării criteriilor de acordare a etichetei ecologice a UE pentru detergenții de uz industrial și instituțional pentru mașinile de spălat vase automate și pentru detergenții de rufe de uz industrial și instituțional și al examinării derogărilor pentru agenții tensioactivi, stabilite în Deciziile 2012/720/UE și 2012/721/UE.
(4) Această modificare se aplică retroactiv începând cu 1 decembrie 2012, astfel încât să se garanteze continuitatea validității criteriilor aferente etichetei ecologice a UE pentru detergenții pentru mașini de spălat vase, detergenții de rufe, detergenții pentru spălarea manuală a vaselor, detergenții universali și detergenții pentru instalații sanitare, detergenții de uz industrial și instituțional pentru mașinile de spălat vase automate și detergenții de rufe de uz industrial și instituțional.
(5) Deciziile 2011/263/UE, 2011/264/UE, 2011/382/UE, 2011/383/UE, 2012/720/UE și 2012/721/UE ar trebui, prin urmare, să fie modificate în mod corespunzător.
(6) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului înființat în temeiul articolului 16 din Regulamentul (CE) nr. 66/2010,