Recitale
(1) La 24 septembrie 2012, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu Republica Coreea, în numele Uniunii, al statelor sale membre și al Croației, în vederea încheierii unui protocol adițional la Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Coreea, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Croației la Uniunea Europeană (denumit în continuare „protocolul adițional”).
(2) Aceste negocieri au fost încheiate cu succes prin parafarea protocolului adițional la 8 noiembrie 2013.
(3) Protocolul adițional ar trebui semnat în numele Uniunii și al statelor sale membre, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
(4) Având în vedere aderarea Croației la Uniune la 1 iulie 2013, protocolul adițional ar trebui aplicat cu titlu provizoriu începând cu data respectivă,