Recitale
(1) La 5 octombrie 2006, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1472/2006 (2) („regulamentul contestat”), care a dispus instituirea unei taxe antidumping definitive și perceperea definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și din Vietnam. În urma unei reexaminări, măsurile au fost extinse prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1294/2009 al Consiliului (3). Măsurile au expirat la 31 martie 2011.
(2) Anumiți producători-exportatori au introdus la Tribunal acțiuni având ca obiect anularea regulamentului contestat. Tribunalul a respins respectivele acțiuni. (4) Cu toate acestea, în recurs, prin hotărârea sa din 2 februarie 2012, Brosmann și alții/Consiliul, C-249/10 P, și prin hotărârea sa din 15 noiembrie 2012, Zhejiang Aokang Shoes/Consiliul, C-247/10 P („hotărârile”), Curtea de Justiție („Curtea”) a anulat aceste hotărâri ale Tribunalului și Regulamentul (CE) nr. 1472/2006 în ceea ce privește recurentele. În special, Curtea a constatat că Comisia ar fi trebuit să examineze cererile prezentate de recurente pentru a beneficia de tratamentul de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață („TEP”) în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 și că nu se exclude că o astfel de examinare ar fi condus la impunerea unei taxe antidumping mai scăzute pentru recurente.
(3) Printr-un aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (5), Comisia a informat producătorii-exportatori vizați de hotărâri că a decis să reia procedura ce urmărea înlocuirea părților anulate din regulamentul contestat și să examineze dacă, pentru producătorii-exportatori în cauză, prevalau condițiile economiei de piață în perioada relevantă.
(4) La 19 februarie 2014, Comisia a adoptat propunerea de regulament de punere în aplicare al Consiliului de reinstituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și produse de Brosmann Footwear (HK) Ltd, Seasonable Footwear (Zhongshan) Ltd, Lung Pao Footwear (Guangzhou) Ltd, Risen Footwear (HK) Co Ltd și Zhejiang Aokang Shoes Co. Ltd („propunerea”). Potrivit propunerii, examinarea cererilor de TEP a demonstrat că, pentru producătorii-exportatori vizați de hotărâri, nu au prevalat condițiile economiei de piață în perioada relevantă, că TEP trebuie, prin urmare, să fie refuzat respectivilor producători-exportatori și că taxa antidumping impusă inițial de regulamentul contestat ar trebui restabilită pe cale de consecință. În acest sens, propunerea ar reinstitui o taxă antidumping definitivă pentru producătorii-exportatori vizați de hotărâri pentru perioada de aplicare a regulamentului contestat.
(5) Articolul 1 alineatul (4) din propunere este formulat după cum urmează: „Se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale, cu excepția articolului 221 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (6). Comunicarea către debitor a valorii taxelor poate avea loc la mai mult de trei ani după ce a luat naștere datoria vamală, dar nu mai târziu de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.” Articolul 221 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 („Codul vamal”) prevede prescrierea comunicării taxei antidumping reimpuse debitorului pentru orice importuri care au avut loc cu mai mult de trei ani în urmă, cu condiția ca termenul de prescripție să nu fi fost suspendat printr-o cale de atac în temeiul articolului 243 din Codul vamal. Articolul 1 alineatul (4) din regulamentul contestat prevedea că se aplică dispozițiile în vigoare privind taxele vamale, cu excepția cazului în care se prevede altfel, și nu conținea nicio derogare de la articolul 221 alineatul (3) din Codul vamal. În măsura în care comunicarea inițială a datoriei către debitor a fost retrasă în urma hotărârilor, operatorii s-ar putea aștepta în mod legitim ca, odată ce termenul de trei ani prevăzut la articolul 221 alineatul (3) din Codul vamal a expirat, orice reinstituire a datoriei să se fi prescris și, în consecință, datoria să se fi „stins” (7). Odată ce datoria a fost stinsă în temeiul articolului 221 alineatul (3), reinstituirea retroactivă a acesteia ar încălca, prin urmare, încrederea legitimă a operatorilor în cauză. În concluzie, Consiliul a dedus că o aplicare retroactivă a derogării de la articolul 221 alineatul (3) din Codul vamal nu este posibilă în acest caz, întrucât ar încălca încrederea legitimă a operatorilor în cauză.
(6) Fără derogarea retroactivă de la articolul 221 alineatul (3), reinstituirea taxelor ar avea un efect financiar foarte limitat în practică, având în vedere faptul că măsurile inițiale au expirat la 31 martie 2011.
(7) În plus, reclamanții nu au furnizat elemente care să demonstreze că adoptarea măsurii propuse ar avea un impact asupra lor.
(8) Curtea a anulat regulamentul contestat în întregime în ceea ce privește recurentele. În consecință, efectul hotărârilor în ceea ce privește măsura anulată nu depinde de un act adițional care urmează să fie adoptat de către instituții. Prin urmare, Consiliul conchide că articolul 266 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene nu obligă instituțiile să reinstituie taxele în cazul de față,