Începe proba gratuită

Decizie 2014/89 · CELEX 32014D0089

2014/89/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 14 februarie 2014 privind un proiect pilot de punere în aplicare a obligațiilor în materie de cooperare administrativă stabilite prin Directiva 2007/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne Text cu relevanță pentru SEE

Data act
14.02.2014
Intrare in vigoare
07.03.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_045_R_0036_01
Status
In vigoare
Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate conducătorul unui vehicul cooperare administrativă flux transfrontier de date permis de conducere piață unică recunoașterea calificării profesionale schimb de informații sistem de informații transport feroviar

Recitale

(1) Sistemul de informare al pieței interne („IMI”), înființat oficial prin Regulamentul IMI, este o aplicație software care poate fi accesată prin internet, dezvoltată de Comisie în cooperare cu statele membre, cu scopul de a sprijini statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare a cerințelor privind schimbul de informații prevăzute în dreptul Uniunii referitor la piața internă, prin instituirea unui mecanism centralizat de comunicare destinat să faciliteze schimbul transfrontalier de informații și asistența reciprocă.

(2) Directiva 2007/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) stabilește o serie de norme comune pentru certificarea mecanicilor de locomotivă în vederea depășirii diferențelor naționale, contribuind astfel la îndeplinirea obiectivelor politicilor Uniunii privind libertatea de mișcare a lucrătorilor, libertatea de stabilire și libertatea de a furniza servicii în contextul politicii comune în domeniul transporturilor, pentru a facilita deplasarea mecanicilor de locomotivă dintr-un stat membru în altul. Este vorba, în special, de interconectarea registrelor naționale de evidență a permiselor și a certificatelor de mecanic de locomotivă.

(3) Agenția Europeană a Căilor Ferate (AEF), înființată prin Regulamentul (CE) nr. 881/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3), a fost creată pentru a sprijini Comisia în ceea ce privește asigurarea unei abordări armonizate a interoperabilității și a siguranței feroviare în Uniune.

(4) Într-un „Studiu de fezabilitate privind registrele interoperabile de evidență a permiselor de mecanic de locomotivă și a certificatelor complementare”, elaborat de AEF și adoptat la 2 aprilie 2013, se consideră că IMI este un instrument corespunzător pentru implementarea unui schimb de informații între registrele naționale de evidență și se recomandă organizarea unui proiect pilot.

(5) Decizia 2010/17/CE a Comisiei (4) prevede că Agenția Europeană a Căilor Ferate este responsabilă pentru monitorizarea proiectului pilot și pentru raportările referitoare la acesta. Regulamentul IMI impune Comisiei obligația de a evalua rezultatele proiectului pilot.

(6) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului de informare al pieței interne,

Articolul 1

Domeniul de aplicare și obiectivele proiectului pilot

În vederea testării eficacității Sistemului de informare al pieței interne („IMI”) pentru punerea în aplicare a dispozițiilor prevăzute la articolele 4 și 5 de mai jos, Comisia realizează un proiect pilot.

Articolul 2

Autoritățile competente

În scopul prezentei decizii, autoritățile statelor membre sunt cele menționate la articolul 16 din Directiva 2004/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) (denumite în continuare „autorități competente”).

Articolul 3

Monitorizarea și raportarea

Comisia va furniza Agenției Europene a Căilor Ferate statistici și informații privind utilizarea IMI, pentru ca aceasta din urmă să își poată îndeplini sarcinile de monitorizare și raportare prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Decizia 2010/17/CE.

Articolul 4

Cooperarea administrativă între autoritățile competente

(1) În scopul proiectului pilot, autoritățile competente vor utiliza IMI pentru schimbul de informații prevăzut în următoarele dispoziții: (a) articolul 22 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2007/59/CE, coroborat cu punctele 4 și 5 din anexa I la Decizia 2010/17/CE; (b) articolul 29 alineatul (2) din Directiva 2007/59/CE; (c) articolul 29 alineatul (3) din Directiva 2007/59/CE; (d) articolul 29 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2007/59/CE, pentru solicitările de desfășurare a unei inspecții suplimentare sau de suspendare a permisului. (2) Cooperarea administrativă în temeiul alineatului (1) este pusă în aplicare cu respectarea procedurii prevăzute în anexa I.

Articolul 5

Cooperarea administrativă dintre autoritățile competente și Comisie

(1) În scopul proiectului pilot, autoritățile competente utilizează IMI pentru a face schimb de informații între ele și cu Comisia, conform următoarelor dispoziții: (a) articolul 29 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2007/59/CE, pentru informațiile transmise Comisiei și altor autorități competente; (b) articolul 29 alineatul (4) litera (c) din Directiva 2007/59/CE, pentru informațiile transmise Comisiei și altor autorități competente; (c) articolul 29 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva 2007/59/CE, pentru informațiile transmise Comisiei și altor autorități competente; (d) articolul 29 alineatul (5) din Directiva 2007/59/CE, pentru sesizarea Comisiei. (2) Cooperarea administrativă în temeiul alineatului (1) este pusă în aplicare cu respectarea procedurii prevăzute în anexa II.

Articolul 6

Evaluarea

(1) Comisia va realiza o evaluare a proiectului pilot pentru a evalua dacă obiectivul stabilit la articolul 1 a fost atins și va transmite un raport Parlamentului European și Consiliului nu mai târziu de trei ani de la începerea proiectului pilot, ținând cont de următoarele criterii: (a) aspecte legate de protecția datelor; (b) raportul cost-eficacitate; (c) funcțiile eficace de traducere; (d) accesibilitatea; (e) satisfacția generală a utilizatorilor. (2) Evaluarea proiectului pilot se bazează pe informații statistice obținute din IMI și pe contribuții ale participanților, care trebuie să includă cel puțin o anchetă online realizată în rândul autorităților competente.

Articolul 7

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.