Recitale
(1) În Rezoluția 2127 (2013) privind situația din Republica Centrafricană (RCA), adoptată la 5 decembrie 2013, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) și-a exprimat preocuparea profundă cu privire la continuarea deteriorării situației securității și la încălcările multiple și tot mai numeroase ale dreptului internațional umanitar și ale drepturilor omului în RCA. De asemenea, prin rezoluția respectivă a fost autorizată desfășurarea unei misiuni internaționale de sprijin sub conducere africană în RCA (AFISM-CAR) pe o perioadă de douăsprezece luni, precum și desfășurarea temporară de forțe franceze în RCA, pentru a lua toate măsurile necesare în vederea sprijinirii AFISM-CAR în îndeplinirea mandatului său.
(2) În urma concluziilor Consiliului din 21 octombrie 2013 și din 16 decembrie 2013, Consiliul European și-a exprimat, în cadrul concluziilor sale din 20 decembrie 2013, preocuparea cu privire la criza din RCA, aflată într-o continuă deteriorare, precum și la consecințele grave ale acesteia, sub aspect umanitar și al drepturilor omului. Acesta a salutat intervenția militară franceză în sprijinul forțelor africane, menită să sprijine restabilirea securității, precum și angajamentul consecvent al partenerilor săi africani în vederea stabilizării situației. În cadrul unei abordări globale, Consiliul European a confirmat disponibilitatea Uniunii de a examina utilizarea instrumentelor pertinente pentru a contribui la eforturile în curs care vizează stabilizarea țării, inclusiv în cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC), valorificând ambele dimensiuni ale sale, militară și civilă. Acesta a invitat Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR) să prezinte o propunere de decizie în acest sens în cadrul Consiliului din ianuarie 2014.
(3) La 20 ianuarie 2014, Consiliul a aprobat un concept de gestionare a crizelor pentru o operație militară de legătură PSAC în RCA (denumită în continuare „EUFOR RCA”), care face obiectul unei rezoluții a CSONU adoptate în temeiul capitolului VII al Cartei ONU. Consiliul a subliniat importanța cooperării strânse cu partenerii săi, în special ONU, Uniunea Africană (UA) și autoritățile RCA, precum și cu operația franceză Sangaris.
(4) La 28 ianuarie 2014, CSONU a adoptat Rezoluția 2134 (2014) privind autorizarea instituirii unei operații a UE, EUFOR RCA.
(5) La 23 ianuarie 2014, Secretariatul general al Comunității Economice a Statelor din Africa Centrală (ECCAS) a salutat stabilirea unei operații UE în RCA.
(6) La 24 ianuarie 2014, într-o scrisoare adresată ÎR, președintele interimar al RCA a salutat operația UE autorizată de Rezoluția CSONU 2134 (2014).
(7) EUFOR RCA ar trebui să desfășoare cât mai repede posibil o capacitate operațională deplină pentru a contribui la stabilizarea situației. Ar trebui să își îndeplinească sarcinile în vederea predării către AFISM-CAR în termen de 6 luni de la atingerea capacității operaționale depline.
(8) În conformitate cu articolul 38 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), Comitetul politic și de securitate (COPS) exercită, sub responsabilitatea Consiliului și a ÎR, controlul politic asupra operației de gestionare a crizei, asigură orientarea strategică și ia deciziile relevante în acest sens.
(9) Este necesar să se negocieze și să se încheie acorduri internaționale referitoare la statutul unităților și personalului Uniunii și la participarea statelor terțe la operațiile Uniunii.
(10) În temeiul articolul 41 alineatul (2) din TUE si în conformitate cu Decizia 2011/871/PESC a Consiliului (1), cheltuielile operaționale aferente prezentei decizii, care au implicații militare sau de apărare, urmează să fie suportate de statele membre.
(11) În conformitate cu articolul 5 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la elaborarea și la punerea în aplicare a deciziilor și acțiunilor Uniunii care au implicații în materie de apărare. Prin urmare, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia, nu face obiectul aplicării sale și nu participă la finanțarea acestei operații,