Începe proba gratuită

Decizie 2014/48 · CELEX 32014D0048

2014/48/UE: Decizia Consiliului din 28 ianuarie 2014 privind încheierea Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Danemarcei și Guvernul local al Groenlandei, pe de altă parte

Data act
28.01.2014
Intrare in vigoare
31.01.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_028_R_0001_01
Status
In vigoare
acord (UE) acord de pescuit compensații financiare la un acord cotă de pescuit Danemarca drept de pescuit Groenlanda Oceanul Atlantic pescuit în mare protocol la un acord ratificare a unui acord zonă de pescuit

Recitale

(1) La 28 iunie 2007, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 753/2007 (1) privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Danemarcei și Guvernul local al Groenlandei, pe de altă parte (2) („acordul”). La acordul respectiv a fost atașat un protocol de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în acord (3) („protocolul actual”). Protocolul actual va expira la 31 decembrie 2012.

(2) Uniunea a negociat cu Guvernul Danemarcei și Guvernul Groenlandei un nou protocol la acord de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare („protocolul”).

(3) Protocolul a fost semnat în conformitate cu Decizia 2012/653/UE a Consiliului (4), sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară, și se aplică cu titlu provizoriu începând de la 1 ianuarie 2013.

(4) Protocolul ar trebui să fie aprobat,

Articolul 1

Prin prezenta decizie se aprobă, în numele Uniunii, Protocolul de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Danemarcei și Guvernul local al Groenlandei, pe de altă parte (5).

Articolul 2

Președintele Consiliului efectuează, în numele Uniunii, notificarea prevăzută la articolul 13 din protocol.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.