Recitale
(1) La 26 iulie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/413/PESC (1) privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului.
(2) La 24 noiembrie 2013, China, Franța, Germania, Federația Rusă, Regatul Unit și Statele Unite, sprijinite de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, au ajuns la un acord cu Iranul cu privire la un plan comun de acțiune care stabilește o abordare destinată obținerii unei soluții cuprinzătoare pe termen lung la problema nucleară iraniană. S-a convenit ca procesul care conduce la această soluție cuprinzătoare să includă, într-o primă etapă, măsuri inițiale convenite de comun acord, care să fie adoptate de ambele părți pentru o perioadă de șase luni și să poată fi reînnoite prin consimțământ reciproc.
(3) Ca parte a acestei prime etape, Iranul ar urma să întreprindă o serie de măsuri voluntare specificate în planul comun de acțiune. În schimb, ar urma să se întreprindă o serie de măsuri voluntare care ar urma să includă, în ceea ce privește Uniunea, suspendarea măsurilor restrictive referitoare la interzicerea furnizării de servicii de asigurare și reasigurare și de transport pentru țițeiul iranian; interzicerea importului, achiziționării sau transportului de produse petrochimice iraniene și a furnizării de servicii conexe; și interzicerea comerțului cu aur și alte metale prețioase cu guvernul iranian, organismele publice ale acestuia și Banca Centrală a Iranului sau cu persoanele și entitățile care acționează în numele acestora. Suspendarea respectivelor măsuri restrictive urmează să se întindă pe o perioadă de șase luni în care contractele relevante ar trebui executate.
(4) Planul comun de acțiune prevede, de asemenea, creșterea de zece ori a pragurilor stabilite pentru autorizarea transferurilor de fonduri înspre și dinspre Iran.
(5) Este necesară continuarea acțiunilor Uniunii în vederea punerii în aplicare a anumitor măsuri prevăzute în prezenta decizie.
(6) Prin urmare, Decizia 2010/413/PESC ar trebui modificată în consecință,