Recitale
(1) Articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 prevede că toate ingredientele alimentare prezente sub formă de nanomateriale fabricate trebuie specificate în mod clar în lista ingredientelor alimentare, pentru a asigura informarea consumatorilor. În plus, denumirile ingredientelor alimentare prezente sub formă de nanomateriale fabricate trebuie să fie urmate de cuvântul „nano” între paranteze. În consecință, Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 prevede o definiție a „nanomaterialelor fabricate”.
(2) Articolul 18 alineatul (5) din acest regulament împuternicește Comisia să ajusteze și să adapteze definiția „nanomaterialelor fabricate” menționată la articolul respectiv în funcție de progresele tehnice și științifice sau de definițiile convenite la nivel internațional, prin intermediul actelor delegate, în scopul atingerii obiectivelor regulamentului în cauză.
(3) Recomandarea 2011/696/UE a Comisiei (2) a fost adoptată, la 18 octombrie 2011, pentru a răspunde, printre altele, la o cerere din partea Parlamentului European în vederea introducerii în legislația Uniunii a unei definiții cuprinzătoare și științifice a nanomaterialelor. Definiția stabilită în respectiva recomandare se bazează numai pe dimensiunea particulelor care intră în componența unui material și include materialele naturale, secundare sau fabricate. Ea ține cont, printre altele, de raportul de referință al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene „Considerations on a Definition of Nanomaterial for Regulatory purposes” („Considerații privind definirea nanomaterialelor în scopuri de reglementare”) (3), de avizul Comitetului științific pentru riscuri sanitare emergente și noi (CSRSEN) privind „Scientific basis for the definition of the term «Nanomaterial»” („Bazele științifice pentru definirea termenului de «nanomaterial»”) (4) și de definiția „nanomaterialelor” elaborată de Organizația Internațională de Standardizare (ISO) (5).
(4) În conformitate cu Recomandarea 2011/696/UE a Comisiei, definiția „nanomaterialelor” prevăzută în această recomandare nu prejudiciază și nici nu reflectă domeniul de aplicare al actelor legislative ale Uniunii.
(5) Într-o comunicare către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European privind „A doua revizuire a cadrului de reglementare a nanomaterialelor” (6), Comisia și-a exprimat intenția de a aplica definiția „nanomaterialelor” din Recomandarea 2011/696/UE în actele legislative ale Uniunii. În cazul în care în legislația UE sunt utilizate alte definiții, dispozițiile vor fi adaptate în scopul de a asigura o abordare coerentă, deși soluțiile specifice sectorului pot rămâne în continuare necesare.
(6) Prin urmare, este necesar să se adapteze definiția „nanomaterialelor fabricate” prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 la cea prevăzută în Recomandarea 2011/696/UE, care reflectă progresele tehnice și științifice de până acum.
(7) Întrucât definiția prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 se referă la „nanomateriale fabricate” și nu la „nanomateriale” în general, ar trebui ca definiția să includă nanomaterialele naturale și secundare.
(8) În plus, este necesar să se stabilească o legătură între definiția „nanomaterialelor fabricate” și materialele produse în mod intenționat, care ar trebui să fie definite în mod explicit. Această definiție ar trebui să țină seama de definiția adoptată de ISO, conform căreia „nanomaterialele fabricate” sunt „nanomateriale concepute pentru un anumit scop sau o anumită funcție” (7).
(9) În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (8), numai aditivii alimentari autorizați incluși în listele Uniunii pot fi comercializați ca atare și utilizați în alimente, în aditivii alimentari, în enzimele alimentare și în aromele alimentare, în condițiile de utilizare specificate de aceste liste și în urma unei evaluări a siguranței.
(10) Aceste liste ale Uniunii au fost stabilite prin Regulamentele (UE) nr. 1129/2011 (9) și (UE) nr. 1130/2011 (10) ale Comisiei. Listele astfel stabilite cuprind aditivii alimentari care au fost autorizați pentru utilizare înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1333/2008, după examinarea conformității acestora cu dispozițiile regulamentului menționat. Toți acești aditivi alimentari autorizați fac în prezent obiectul unui program de reevaluare de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”), în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 257/2010 al Comisiei (11). Reevaluarea aditivilor alimentari se efectuează în conformitate cu prioritățile prevăzute în regulamentul respectiv și pe grupe de aditivi alimentari în funcție de clasa funcțională principală de care aparțin. Reevaluarea acoperă, de asemenea, toate aspectele legate de nanotehnologii care pot fi abordate în cadrul unei revizuiri a condițiilor de utilizare, după caz. Prin urmare, 30 de coloranți alimentari au fost deja evaluați. Niciunul dintre coloranți nu este produs sub formă nano. Pentru carbonatul de calciu (E 170) și carbonul vegetal (E 153), autoritatea a recomandat stabilirea în specificații a distribuției granulometrice. Alți aditivi care ar putea fi produși sub formă nano vor fi evaluați până la: (a) 31 decembrie 2015: dioxid de titan (E 171), oxizi de fier și hidroxizi de fier (E 172), argint (E 174) și aur (E 175); (b) 31 decembrie 2016: dioxid de siliciu (E 551); (c) 31 decembrie 2018: silicat de calciu (E 552), silicat de magneziu (E 553a) și talc (E 553b).
(11) Anumiți aditivi alimentari incluși în listele Uniunii stabilite prin Regulamentele (UE) nr. 1129/2011 și (UE) nr. 1130/2011 ar putea să fie conținuți sub formă de „nanomateriale fabricate” în produsele alimentare finale. Cu toate acestea, indicarea unor astfel de aditivi alimentari în lista ingredientelor, adăugând în urma lor a cuvântului „nano” între paranteze, poate genera confuzie în rândul consumatorilor, deoarece s-ar putea înțelege că acești aditivi sunt noi, deși, în realitate, ei au fost utilizați de decenii în produse alimentare sub această formă.
(12) Prin urmare, aditivii alimentari incluși în listele Uniunii prin Regulamentele (UE) nr. 1129/2011 și (UE) nr. 1130/2011 ale Comisiei nu ar trebui să fie însoțiți [în mod obligatoriu] de calificativul „nano” în lista ingredientelor și ar trebui să nu fie acoperiți de definiția nanomaterialelor fabricate. Necesitatea stabilirii unor cerințe de etichetare specifice legate de nanomateriale în ceea ce privește aditivii respectivi ar trebui să fie abordată în contextul programului de reevaluare, prin modificarea, dacă este necesar, a condițiilor de utilizare din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 și a specificațiilor acestor aditivi alimentari, prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei (12). Această excepție nu ar trebui să se aplice în cazul aditivilor alimentari introduși în listele respective la o dată ulterioară, incluzând noile înregistrări în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008.
(13) În viitor, limita de 50 % aplicabilă distribuției dimensionale după număr ar trebui revizuită pentru a evalua dacă ar trebui înlocuită cu o limită cuprinsă între 1 % și 50 %, în funcție de evoluțiile tehnologice cu privire la metodele de detectare și de cuantificare și în cazul în care considerații legate de sănătate și de siguranță justifică acest lucru.
(14) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 ar trebui să fie modificat în consecință,