Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 608/2013 stabilește condițiile și procedurile aferente intervenției autorităților vamale, în cazul în care mărfurile suspectate de a încălca un drept de proprietate intelectuală sunt sau ar fi trebuit să fie supuse supravegherii vamale sau controalelor vamale în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (2).
(2) În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 608/2013, persoanele și entitățile abilitate în mod corespunzător pot depune o cerere către serviciul vamal competent prin care să solicite ca autoritățile vamale să intervină în cazul acestor mărfuri (cerere) și pot, de asemenea, solicita o prelungire a perioadei în decursul căreia autoritățile vamale urmează să intervină în conformitate cu o cerere acceptată anterior (cerere de prelungire).
(3) Pentru a asigura condiții uniforme referitoare la cereri și la cererile de prelungire, ar trebui să fie stabilite formulare standard.
(4) Aceste formulare standard ar trebui să le înlocuiască pe cele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1891/2004 al Comisiei (3) de stabilire a dispozițiilor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului (4), care urmează să fie abrogat prin Regulamentul (UE) nr. 608/2013.
(5) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1891/2004 ar trebui abrogat.
(6) Regulamentul (UE) nr. 608/2013 se aplică de la 1 ianuarie 2014 și, prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată.
(7) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal menționat la articolul 34 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 608/2013,