Începe proba gratuită

Regulament 2013/656 · CELEX 32013R0656

Regulamentul (UE) nr. 656/2013 al Comisiei din 10 iulie 2013 de stabilire a unor măsuri tranzitorii privind pașaportul tip emis în Croația pentru câini, pisici și dihori domestici Text cu relevanță pentru SEE

Data act
10.07.2013
Intrare in vigoare
01.07.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_190_R_0035_01
Status
Inactiv
aderare la Uniunea Europeană animal domestic Croația document de transport document oficial transport animale

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 998/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind cerințele de sănătate animală aplicabile circulației necomerciale a animalelor de companie și de modificare a Directivei 92/65/CEE a Consiliului (1) se aplică, inter alia, circulației în statele membre dinspre țări terțe a animalelor de companie din speciile enumerate în anexa I la acesta. Câinii și pisicile sunt menționați în partea A și dihorii domestici în partea B din anexa respectivă.

(2) În secțiunea 2 a părții B din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 998/2003 sunt enumerate țările și teritoriile, inclusiv Croația, care aplică în cazul circulației necomerciale a animalelor de companie menționate norme cel puțin echivalente cu normele prevăzute în regulamentul respectiv.

(3) În consecință, se autorizează ca pisicile, câinii și dihorii domestici deplasați din țările și teritoriile respective în statele membre să fie însoțiți de un pașaport conform cu pașaportul tip ce figurează în anexa I la Decizia 2003/803/CE a Comisiei din 26 noiembrie 2003 de stabilire a pașaportului tip pentru circulația intracomunitară a câinilor, pisicilor și a dihorilor domestici (2) și cu cerințele suplimentare prevăzute în anexa II la decizia menționată, efectuându-se anumite adaptări necesare în ceea ce privește coperta pașaportului tip.

(4) De la data aderării Croației, câinii, pisicile și dihorii domestici nu pot fi deplasați din Croația în alt stat membru decât dacă sunt însoțiți de un pașaport conform cu pașaportul tip ce figurează în anexa I la Decizia 2003/803/CE și cu cerințele suplimentare prevăzute în anexa II la decizia menționată.

(5) Cu toate acestea, este posibil ca și după aderarea Croației să se mai afle încă în stoc blanchete de pașapoarte tipărite de autoritățile competente croate sau distribuite medicilor veterinari autorizați din Croația înainte de data aderării, dar care nu au fost încă emise de aceștia.

(6) În același timp, ar trebui ca pașapoartele emise înainte de data aderării să continue să fie acceptate, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții, pe durata unei perioade de tranziție de trei ani, cu scopul de a limita sarcina administrativă și financiară pentru proprietarii animalelor de companie.

(7) Prin urmare, pentru a facilita tranziția de la sistemul existent la cel în vigoare de la data aderării Croației, este necesar să se stabilească măsuri tranzitorii privind circulația animalelor de companie din Croația în alte state membre.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

Articolul 1

Statele membre autorizează circulația dinspre Croația pe teritoriul lor a animalelor de companie din speciile enumerate în părțile A și B din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 998/2003 care sunt însoțite de un pașaport emis de un medic veterinar autorizat din Croația cel târziu la 30 iunie 2014 și care este conform cu următoarele cerințe: (a) acesta este redactat în conformitate cu pașaportul tip ce figurează în anexa I la Decizia 2003/803/CE și cu cerințele suplimentare prevăzute la punctele A, B.2 litera (a), B.2 litera (c) și C din anexa II la decizia menționată; (b) prin derogare de la punctele B.1 și B.2 litera (b) din anexa II la Decizia 2003/803/CE, acesta poartă emblema croată, care este plasată în sfertul superior al copertei, deasupra cuvintelor „Republika Hrvatska”, pe un fond albastru (PANTONE REFLEX BLUE).

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare sub rezerva și la data intrării în vigoare a Tratatului de aderare a Croației. Se aplică până la 30 iunie 2016.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.