Recitale
(1) La 9 decembrie 2011, statele membre ale Uniunii și Croația au semnat Tratatul privind aderarea Croației la Uniunea Europeană („Tratatul de aderare”). În temeiul articolului 3 alineatul (3) din Tratatul de aderare, acesta urmează să intre în vigoare la 1 iulie 2013, cu condiția ca toate instrumentele de ratificare să fi fost depuse până la acea dată.
(2) În conformitate cu articolul 2 din Actul privind condițiile de aderare a Croației, precum și adaptările la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (denumit în continuare „actul privind condițiile de aderare”), începând de la data aderării, dispozițiile tratatelor și ale actelor adoptate de instituții înainte de aderare au caracter obligatoriu pentru Croația, în condițiile stabilite în tratatele respective, precum și în actul privind condițiile de aderare.
(3) Teritoriul Neum („coridorul Neum”) este un loc prin care teritoriul Bosniei și Herțegovinei ajunge la coasta Mării Adriatice, separând astfel zona Dubrovnik de restul teritoriului Croației. Turismul este extrem de important pentru economia locală, reprezentată de întreprinderi mici și mijlocii dependente de livrările din restul teritoriului Croației. Valoarea acestor livrări nu depășește, în mod obișnuit, suma de 10 000 EUR pe fiecare lot, iar 89 % din aceste mărfuri au statutul de mărfuri aflate în liberă circulație pe teritoriul Croației.
(4) Conform articolului 43 din actul privind condițiile de aderare, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, stabilește condițiile în care se poate deroga de la obligativitatea prezentării declarației sumare de intrare sau de ieșire în ceea ce privește mărfurile din Uniune care traversează coridorul Neum.
(5) În conformitate cu articolele 36a, 36b, 182a și 182b din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (1) (denumit în continuare „Codul vamal comunitar”), mărfurile care intră pe teritoriul vamal al Uniunii sau care îl părăsesc trebuie să fie însoțite de o declarație sumară depusă în prealabil în format electronic care să conțină datele necesare pentru efectuarea analizei de risc.
(6) Având în vedere caracteristicile specifice ale economiei locale, este necesar să se prevadă derogări de la obligația de a prezenta declarații sumare de intrare și de ieșire pentru mărfurile din Uniune care traversează coridorul Neum.
(7) Autoritățile vamale trebuie să efectueze analize de risc și controale vamale de securitate eficiente pe baza datelor conținute de factură și de documentele de transport care însoțesc mărfurile.
(8) Regimul curent derogă de la principiul prezentării datelor referitoare la siguranță și securitate înainte de plecare și înainte de sosire, în format electronic, instituit în temeiul Codului vamal comunitar. Pentru a garanta efectuarea unor analize de risc și a unor controale eficace și eficiente în scopul siguranței și securității, Croația trebuie să se asigure că punctele de trecere a frontierei din coridorul Neum dispun de resursele umane, echipamentele și dispozitivele de control necesare.
(9) În cazul în care se constată că un lot nu îndeplinește cerințele prezentului regulament, reintrarea acestuia pe teritoriul Croației nu trebuie autorizată, cu excepția cazului în care a fost efectuată o evaluare a riscurilor implicate și s-au adoptat măsuri eficiente și specifice, bazate pe o analiză de risc.
(10) Pe lângă schimburile de informații în scopul garantării siguranței și securității, conform prevederii de la articolul 4g alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (2), Croația ar trebui să informeze periodic Comisia, conform procedurilor din cadrul comun de gestionare a riscurilor, cu privire la neregulile constatate și, după caz, cu privire la măsurile care au fost adoptate ulterior referitoare la transportul mărfurilor prin coridorul Neum.
(11) În termen de cel mult doi ani de la data aderării Croației, Comisia ar trebui să efectueze o evaluare menită să verifice aplicarea corectă a prezentului regulament,