Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și criteriile și procedurile de acordare a acestor autorizații.
(2) Utilizarea unui preparat de Clostridium butyricum (FERM BP-2789), aparținând categoriei „aditivilor zootehnici”, a fost autorizată ca aditiv pentru hrana animalelor pe o perioadă de 10 ani pentru puii pentru îngrășare [prin Regulamentul (CE) nr. 903/2009 al Comisiei (2)], precum și pentru specii aviare minore (cu excepția păsărilor ouătoare) și pentru purceii înțărcați și specii porcine minore (înțărcate) [prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 373/2011 al Comisiei (3)].
(3) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere privind o nouă utilizare a preparatului de Clostridium butyricum (FERM BP-2789) pentru puicuțele pentru ouat, prin care se solicită ca acesta să fie clasificat în categoria „aditivilor zootehnici”.
(4) Cererea a fost însoțită de informațiile și documentele necesare conform articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, precum și de datele relevante în sprijinul acesteia.
(5) În avizul său din 11 decembrie 2012 (4), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de Clostridium butyricum (FERM BP-2789) nu are efecte nocive asupra sănătății animale, sănătății umane sau asupra mediului. De asemenea, s-a concluzionat că aditivul prezintă un anumit potențial de ameliorare a performanței în ceea ce privește puicuțele pentru ouat. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare post-comercializare. Autoritatea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului pentru hrana animalelor, prezentat de laboratorul de referință instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(6) Evaluarea preparatului de Clostridium butyricum (FERM BP-2789) indică faptul că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui să fie autorizată conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,