Începe proba gratuită

Regulament 2013/319 · CELEX 32013R0319

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 319/2013 al Comisiei din 8 aprilie 2013 de derogare, pentru anul de comercializare 2012/2013, de la dispozițiile articolului 63 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește datele la care se comunică reportarea zahărului excedentar

Data act
08.04.2013
Intrare in vigoare
16.04.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_099_R_0013_01
Status
Inactiv
cotă de producție derogare de la legislația UE furnizare de informații organizarea comună a pieței surplus agricol zahăr

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 63 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, orice întreprindere care decide să își reporteze, în totalitate sau parțial, producția peste cotă trebuie să informeze statul membru în cauză cu privire la această decizie. Informația trebuie transmisă până la o dată care urmează a fi stabilită de statul membru respectiv, în intervalul temporal prevăzut la articolul menționat.

(2) Pentru a facilita aprovizionarea pieței Uniunii cu zahăr peste cotă, permițând astfel întreprinderilor să reacționeze la schimbări neprevăzute ale cererii în primele luni ale anului de comercializare 2012/2013, statele membre trebuie să aibă posibilitatea de a stabili date într-un interval de timp mai mare decât cel prevăzut la articolul 63 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.

(3) Prin urmare, este necesară, pentru anul de comercializare 2012/2013, o derogare de la dispozițiile articolului 63 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.

(4) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Regulamentul se aplică până la 30 septembrie 2013.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.