Începe proba gratuită

Regulament 2013/308 · CELEX 32013R0308

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 308/2013 al Comisiei din 3 aprilie 2013 privind autorizarea unui preparat de Lactobacillus plantarum NCIMB 30083 și a unui preparat de Lactobacillus plantarum NCIMB 30084 ca aditivi alimentari pentru hrana tuturor speciilor de animale Text cu relevanță pentru SEE

Data act
03.04.2013
Intrare in vigoare
24.04.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_094_R_0001_01
Status
Inactiv
autorizație de vânzare hrană pentru animale siguranță alimentară supliment alimentar

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 alineatul (7), coroborat cu articolul 10 alineatele (1)-(4) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, stabilește dispozițiile specifice pentru evaluarea produselor utilizate în Uniune ca aditivi pentru însilozare la data la care regulamentul a intrat în vigoare.

(2) În conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, un preparat de Lactobacillus plantarum NCIMB 30083 și un preparat de Lactobacillus plantarum NCIMB 30084 au fost înscrise în Registrul comunitar al aditivilor pentru hrana animalelor ca produse existente care aparțin grupei funcționale de aditivi pentru însilozare, pentru toate speciile de animale.

(3) În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 coroborat cu articolul 7, s-au depus cereri de autorizare a preparatelor respective ca aditivi furajeri pentru toate speciile de animale, solicitându-se ca aditivii în cauză să fie clasificați în categoria „aditivi tehnologici” și în grupul funcțional „aditivi pentru însilozare”. Cererile respective au fost însoțite de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(4) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizul său din 13 decembrie 2012 (2) că, în condițiile de utilizare propuse, preparatele respective sunt considerat sigure pentru speciile țintă, pentru consumatorii produselor provenite din animale hrănite cu furaje însilozate tratate și pentru mediu. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că ambele preparate au potențialul de a îmbunătăți producția de furaje însilozate printr-o mai bună conservare a materiei uscate și prin reducerea degradării proteinelor pentru speciile furajere cu grad mic sau moderat de dificultate la însilozare. Autoritatea nu consideră necesară prevederea unor cerințe specifice de monitorizare după introducerea pe piață. Aceasta a verificat, de asemenea, raportul privind metodele de analiză a aditivilor furajeri din hrana animalelor, prezentat de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5) Evaluarea preparatelor în cauză arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatelor respective ar trebui să fie autorizată, conform dispozițiilor din anexa la prezentul regulament.

(6) Deoarece niciun motiv de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din autorizație.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Autorizare

Se autorizează preparatele menționate în anexă, aparținând categoriei „aditivi tehnologici” și grupului funcțional „aditivi pentru însilozare”, ca aditivi pentru hrana animalelor, în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Măsuri tranzitorii

Preparatele specificate în anexă și furajele care conțin aceste preparate, care sunt produse și etichetate înainte de 24 octombrie 2013, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 24 aprilie 2013, pot continua să fie introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente.

Articolul 3

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.