Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.
(2) A fost depusă o cerere de autorizare pentru o nouă utilizare a unui preparat de Bacillus subtilis (ATCC PTA-6737), în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(3) Cererea se referă la autorizarea unei noi utilizări a Bacillus subtilis (ATCC PTA-6737) ca aditiv pentru hrana purceilor înțărcați și a suinelor înțărcate altele decât Sus scrofa domesticus, în vederea clasificării în categoria de aditivi „aditivi zootehnici”.
(4) Utilizarea unui preparat de Bacillus subtilis (ATCC PTA-6737) a fost autorizată vreme de zece ani pentru hrana puilor de găină pentru îngrășat prin Regulamentul (UE) nr. 107/2010 al Comisiei (2) și pentru hrana puicuțelor pentru ouat, rațelor pentru îngrășat, prepelițelor, fazanilor, potârnichilor, bibilicilor, porumbeilor, gâștelor pentru îngrășat și struților prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 885/2011 al Comisiei (3).
(5) În avizul său din 25 aprilie 2012 (4), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) și-a confirmat concluziile anterioare conform cărora, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de Bacillus subtilis (ATCC PTA-6737) este considerat sigur pentru toate speciile de animale, pentru consumatorii de produse obținute din orice animale care au consumat aditivul, precum și pentru mediu. Deși trei teste realizate de solicitant au indicat cel puțin un parametru semnificativ ameliorat față de grupurile-martor, autoritatea nu a putut stabili o doză minimă eficientă, conform propunerii solicitantului, din cauza rezultatelor contradictorii obținute pentru diferitele niveluri de dozare testate. Două teste au indicat ameliorări semnificative la o doză de 1 × 107 UFC/kg, dar nu și la o doză de 5 × 107 UFC/kg de furaj. Autoritatea nu consideră că există necesitatea unor cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Autoritatea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana animalelor, prezentat de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.
(6) Evaluarea preparatului de Bacillus subtilis (ATCC PTA-6737) arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui să fie autorizată, conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,