Începe proba gratuită

Regulament 2013/302 · CELEX 32013R0302

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 302/2013 al Comisiei din 27 martie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 616/2007 privind deschiderea și gestionarea contingentelor tarifare comunitare în sectorul cărnii de pasăre originare din Brazilia, Thailanda și din alte țări terțe

Data act
27.03.2013
Intrare in vigoare
31.03.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_090_R_0086_01
Status
Inactiv
Brazilia carne de pasăre cotă tarifară import (UE) licență de import păsări domestice produs original țări terțe Thailanda

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 616/2007 al Comisiei (2) prevede gestionarea contingentelor tarifare în sectorul cărnii de pasăre originare din Brazilia, Thailanda și din alte țări terțe.

(2) Cantitățile minime și maxime aplicabile cererilor de drepturi de import și de licențe de import trebuie modificate și armonizate pentru a se evita inconsecvențele.

(3) Pentru a îmbunătăți și armoniza gestionarea contingentelor, garanția pentru anumite contingente și termenul de valabilitate al licențelor de import trebuie ajustate, iar licențele de import pentru anumite grupe trebuie să nu poată fie transferate.

(4) Ar trebui să se precizeze în anexă că alocarea anumitor contingente pentru alte țări ar trebui, în anumite cazuri, să includă de asemenea fie Brazilia, fie Thailanda.

(5) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 616/2007 trebuie modificat în consecință.

(6) Comitetul de gestionare a organizării comune a piețelor agricole nu a emis un aviz în termenul stabilit de președintele său,

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 616/2007 se modifică după cum urmează: 1. articolul 4 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text: „(5) Fiecare cerere de licență de import sau de drept de import trebuie să respecte cerința privind o cantitate minimă în tone, precum și cerința privind un procentaj maxim din cantitatea disponibilă pentru perioada sau subperioada contingentară în cauză. Aceste cerințe pentru fiecare contingent separat sunt prevăzute în anexa I.”; (b) alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text: „(7) Cererea de licență și licența cuprind, în căsuța 20, una dintre mențiunile care figurează în anexa II partea A. Licența cuprinde, în căsuța 24, una dintre mențiunile care figurează în anexa II partea B. Pentru grupele 3 și 6A și pentru contingentul 6B cu numărul de ordine 09.4262, licența cuprinde, în căsuța 24, una dintre mențiunile care figurează în anexa II partea C. Pentru grupa 8 și pentru contingentul 6B cu numărul de ordine 09.4261, licența cuprinde, în căsuța 24, una dintre mențiunile care figurează în anexa II partea D. Pentru contingentele din grupa 6B cu numerele de ordine 09.4263, 09.4264 și 09.4265, licența cuprinde, în căsuța 24, una dintre mențiunile care figurează în anexa II partea E.”; 2. la articolul 5, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) În momentul depunerii unei cereri de licență pentru grupele 2, 3, 6A, 6B și 8 se depune o garanție de 50 EUR per 100 de kilograme. Pentru grupele 1, 4A, 4B și 7, garanția este stabilită la 10 EUR per 100 de kilograme, iar pentru cererile de drepturi de import pentru grupele 5A și 5B, garanția este stabilită la 35 EUR per 100 de kilograme.”; 3. articolul 7 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 7 (1) Prin derogare de la articolul 22 din Regulamentul (CE) nr. 376/2008 al Comisiei (*1), licențele de import și drepturile de import sunt valabile începând cu prima zi a perioadei sau subperioadei contingentare pentru care s-a depus cererea, până la data de 30 iunie a aceleiași perioade contingentare. Cu toate acestea, pentru grupele 5A și 5B valabilitatea licențelor de import este de 15 zile lucrătoare începând cu data de eliberare efectivă a licenței, în conformitate cu articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 376/2008. (2) Prin derogare de la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 376/2008, drepturile care decurg din licențele pentru alte grupe decât grupele 5A și 5B nu pot fi transferate. (3) Fără a aduce atingere articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 376/2008, drepturile care decurg din licențele pentru grupele 5A și 5B pot fi transferate doar cesionarilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate stabilite la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 și la articolul 4 alineatele (1) și (2) din prezentul regulament. (*1) JO L 114, 26.4.2008, p. 3.”;" 4. anexa I se înlocuiește cu textul din anexa I la prezentul regulament; 5. anexa II la prezentul regulament se adaugă ca partea E la anexa II.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.