Începe proba gratuită

Regulament 2013/253 · CELEX 32013R0253

Regulamentul delegat (UE) nr. 253/2013 al Comisiei din 15 ianuarie 2013 de modificare a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 692/2011 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește adaptările în urma revizuirii Clasificării Internaționale Standard a Educației ISCED în legătură cu variabilele și defalcările care trebuie comunicate Text cu relevanță pentru SEE

Data act
15.01.2013
Intrare in vigoare
10.04.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_079_R_0005_01
Status
In vigoare
învățământ metode statistice nivel de școlarizare statistică în turism statistici ale UE

Recitale

(1) Introducerea unui sistem de clasificare actualizat este esențială pentru eforturile actuale ale Comisiei de menținere a relevanței statisticilor europene, prin luarea în considerare a evoluțiilor și modificărilor din sectorul educației.

(2) Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a revizuit versiunea Clasificării Internaționale Standard a Educației (ISCED) utilizate până în prezent (ISCED 1997), cu obiectivul de a asigura că aceasta este conformă cu evoluțiile din cadrul politicilor și structurilor de educație și formare profesională.

(3) Prin urmare, anexa II la Regulamentul (UE) nr. 692/2011 ar trebui modificată în consecință,

Articolul 1

Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 692/2011 se modifică după cum urmează: 1. Secțiunea 1 se modifică după cum urmează: (a) în coloana defalcărilor sociodemografice, partea A, „3. [facultativ] Nivelul de studii” se înlocuiește cu „3. [facultativ] Nivelul de studii promovat”; (b) în coloana defalcărilor sociodemografice, partea B, „3. [facultativ] Nivelul de studii” se înlocuiește cu „3. [facultativ] Nivelul de studii promovat”; (c) la punctul 3 din partea C, „Nivelul de studii: scăzut (ISCED 0, 1 sau 2), mediu (ISCED 3 sau 4), ridicat (ISCED 5 sau 6).” se înlocuiește cu „Nivelul de studii promovat: cel mult primul ciclu din învățământul secundar, învățământ liceal și învățământ postliceal (neuniversitar), învățământ universitar.” 2. În secțiunea 2, partea A se modifică după cum urmează: (a) în coloana variabilelor, rândul 23, „[facultativ] Profilul vizitatorului: nivelul de studii” se înlocuiește cu „[facultativ] Profilul vizitatorului: nivelul de studii promovat”; (b) în coloana categoriilor de transmis, rândul 23, textul: „(a) Scăzut (ISCED 0, 1 sau 2)”, „(b) Mediu (ISCED 3 sau 4)” și „(c) Ridicat (ISCED 5 sau 6)” se înlocuiește cu următorul text: „(a) Cel mult primul ciclu din învățământul secundar (b) Învățământ liceal și învățământ postliceal (neuniversitar) (c) Învățământ universitar”. 3. Secțiunea 3 se modifică după cum urmează: (a) în coloana defalcărilor sociodemografice, partea A, „3. Nivelul de studii” se înlocuiește cu „3. Nivelul de studii promovat”; (b) în coloana defalcărilor sociodemografice, partea B, „3. Nivelul de studii” se înlocuiește cu „3. Nivelul de studii promovat”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2014.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.