Începe proba gratuită

Regulament 2013/141 · CELEX 32013R0141

Regulamentul (UE) nr. 141/2013 al Comisiei din 19 februarie 2013 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1338/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile comunitare referitoare la sănătatea publică, precum și la sănătatea și siguranța la locul de muncă, în ceea ce privește statisticile bazate pe Ancheta europeană de sănătate realizată prin interviu (EHIS) Text cu relevanță pentru SEE

Data act
19.02.2013
Intrare in vigoare
12.03.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_047_R_0020_01
Status
In vigoare
furnizare de informații metode statistice sănătate publică statistici ale UE transmisia datelor

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1338/2008 stabilește un cadru comun pentru producerea sistematică de statistici europene referitoare la sănătatea publică și la sănătatea și siguranța la locul de muncă.

(2) În temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1338/2008, sunt necesare măsuri de punere în aplicare pentru specificarea datelor și metadatelor care urmează a fi furnizate privind starea de sănătate, factorii determinanți ai sănătății și îngrijirea sănătății care fac obiectul anexei I la regulamentul respectiv și pentru a stabili perioadele de referință și intervalele pentru furnizarea acestor date.

(3) Datele respective reprezintă un set minim de date statistice care ar trebui să permită o mai bună monitorizare a programelor de sănătate și a politicilor din Uniune privind incluziunea socială și protecția socială, inegalitățile în materie de sănătate și îmbătrânirea cu o stare bună de sănătate.

(4) Datele confidențiale transmise de statele membre Comisiei (Eurostat) ar trebui tratate în conformitate cu principiul confidențialității statistice, așa cum este prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene (2) și în Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (3).

(5) O analiză cost-beneficiu a fost realizată și evaluată în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1338/2008. Ea a demonstrat că este probabil ca disponibilitatea unor date comparabile la nivelul Uniunii să fie foarte utilă pentru deciziile privind politicile din domeniul sănătății și din cel social și pentru scopuri științifice, utilizând instrumente comune ce permit coerența datelor între țări, chiar dacă costurile aferente vor varia în funcție de gradul de integrare a variabilelor solicitate și a metodologiei utilizate în cadrul anchetelor naționale existente.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European,

Articolul 1

Domeniul de aplicare

Statisticile europene bazate pe Ancheta europeană de sănătate realizată prin interviu (EHIS) se referă la starea de sănătate, îngrijirea sănătății și factorii determinanți ai sănătății, precum și la caracteristicile sociodemografice ale populației în vârstă de 15 ani și peste.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: 1. „gospodărie” înseamnă o persoană care locuiește singură sau un grup de persoane care locuiesc împreună în aceeași locuință privată și împart cheltuielile, inclusiv achiziția în comun a produselor de primă necesitate; această definiție nu cuprinde gospodăriile colective, precum spitale, cămine sau case de îngrijire, penitenciare, cazărmi, instituții religioase, internate sau pensiuni; 2. „reședință obișnuită” înseamnă locul în care o persoană își petrece în mod normal perioada zilnică de repaus, fără a ține seama de absențele temporare pentru recreere, vacanțe, vizite la prieteni și rude, afaceri, tratamente medicale sau pelerinaj religios, sau, în absența informațiilor, locul de reședință legal sau înregistrat. Se consideră că au reședință obișnuită în zona geografică în cauză doar următoarele persoane: (a) cele care au locuit la locul lor de reședință obișnuită o perioadă neîntreruptă de cel puțin 12 luni înainte de data de referință; sau (b) cele care au sosit la locul lor de reședință obișnuită în cursul celor 12 luni anterioare datei de referință, cu intenția de a rămâne pentru cel puțin un an. În cazul în care nu se pot determina circumstanțele menționate la literele (a) sau (b), „reședință obișnuită” înseamnă locul domiciliului legal sau înregistrat; 3. „microdate” înseamnă observații neagregate sau măsurători ale caracteristicilor unităților individuale; 4. „metadate” înseamnă date care definesc și descriu alte date, precum și procesele de derulare a activităților statistice.

Articolul 3

Date solicitate

(1) Fiecare stat membru transmite Comisiei (Eurostat) microdatele prevăzute în anexa I. (2) Aceste microdate se bazează pe eșantioane aleatorii reprezentative la nivel național. (3) Pentru a obține un nivel înalt de armonizare între țări privind rezultatele anchetei, Comisia (Eurostat), în strânsă cooperare cu statele membre, propune recomandări practice și metodologice și ghiduri privind eșantionarea și implementarea anchetei, sub forma unui „Manual privind ancheta europeană de sănătate realizată prin interviu”, incluzând un model de chestionar. (4) Dimensiunea minimă efectivă a eșantionului, calculată pe baza unei eșantionări aleatorii simple, este prevăzută în anexa II. Factorii de ponderare se calculează luând în considerare probabilitatea unității de selecție, de nonrăspuns și, după caz, de ajustare a eșantionului pe baza datelor externe referitoare la distribuția persoanelor în populația-țintă. (5) Sunt excluse părțile mici din teritoriul național reprezentând maximum 2 % din populația națională a statelor membre respective, precum și teritoriile naționale enumerate în anexa III.

Articolul 4

Anul și populația de referință

(1) Anul de referință este 2013, 2014 sau 2015. (2) Populația de referință trebuie să fie constituită din persoane în vârstă de 15 ani și peste care domiciliază în gospodării private și au reședința pe teritoriul statului membru respectiv la momentul colectării datelor. (3) Colectarea datelor se desfășoară pe o perioadă de cel puțin trei luni, incluzând cel puțin o lună de toamnă (septembrie-decembrie).

Articolul 5

Metadate de referință

(1) Metadatele de referință referitoare la calitate sunt transmise în conformitate cu standardul privind Sistemul Statistic European specificat de Comisie (Eurostat) și convenit cu statele membre. (2) Statele membre furnizează aceste metadate Comisiei (Eurostat) cel târziu la două luni după transmiterea microdatelor.

Articolul 6

Furnizarea de microdate și de metadate de referință Comisiei (Eurostat)

(1) Statele membre furnizează microdatele finalizate, validate și ponderate și metadatele de referință privind calitatea solicitate prin prezentul regulament în conformitate cu un standard de schimb de date specificat de Comisie (Eurostat). Microdatele și metadatele de referință privind calitatea sunt furnizate utilizând serviciile punctului unic de acces. (2) Microdatele sunt puse la dispoziție cel târziu până la 30 septembrie 2015 sau la nouă luni de la încheierea perioadei de colectare a datelor naționale în cazurile în care ancheta se desfășoară după decembrie 2014.

Articolul 7

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.