Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 1214/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (2) urmărește să faciliteze transportul transfrontalier de numerar în euro între statele membre. Cu toate acestea, respectivul regulament se aplică numai teritoriilor statelor membre care au adoptat moneda euro ca monedă unică.
(2) În perioada anterioară schimbării monedei într-un stat membru există nevoia efectuării unor transporturi de numerar în euro din state membre care sunt deja în zona euro, dat fiind că bancnotele în euro necesare acestei schimbări sunt de regulă transportate din rezervele existente din zona euro, iar monedele în euro sunt adesea emise, în totalitate sau parțial, în străinătate.
(3) Prin urmare, este necesar ca Regulamentul (UE) nr. 1214/2011 să se aplice și statelor membre care se pregătesc pentru adoptarea monedei euro. Acesta ar trebui să se aplice de la data deciziei Consiliului de abrogare a derogărilor acordate statelor membre respective referitoare la participarea lor la zona euro.
(4) Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume facilitarea transportului rutier transfrontalier profesionist de numerar în euro între statele membre din zona euro și statele membre care sunt pe cale de a introduce moneda unică, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, din cauza sistemelor naționale de reglementare în materie, care sunt foarte detaliate și divergente, și, prin urmare, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv,