Recitale
(1)
Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24) prevede că agenții raportori rezidenți într-un stat membru din zona euro trebuie să raporteze date titlu cu titlu cu privire la poziții, tranzacții și, atunci când sunt disponibile, alte modificări ale volumului titlurilor de valoare pe care le dețin. Băncile centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro (BCN) trebuie să clasifice și să agrege aceste date. Prin urmare, este necesară definirea procedurilor pentru raportarea de către BCN către Banca Centrală Europeană (BCE), în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24), a informațiilor statistice derivate din datele colectate de la unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare.
(2)
Comisia a publicat o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (3) (denumită în continuare „SEC 2010”), care reprezintă un sistem contabil compatibil la nivel internațional utilizat pentru a descrie economiile statelor membre și care va înlocui SEC 95. Clasificarea datelor de raportat în temeiul prezentei orientări ar trebui să respecte regulile prevăzute în SEC 2010.
(3)
Este necesar să se instituie o procedură pentru efectuarea eficientă a modificărilor tehnice ale anexelor la prezenta orientare, cu condiția ca modificările respective să nu afecteze cadrul conceptual aferent și nici sarcina de raportare a agenților raportori,
Articolul 1
Domeniul de aplicare
Prezenta orientare stabilește obligațiile BCN de a raporta BCE statistici privind deținerile de titluri de valoare colectate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24).
Articolul 2
Definiții
Termenii utilizați în prezenta orientare au sensul stabilit în Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24).
Articolul 3
Obligațiile BCN de raportare cu privire la deținerile de titluri de valoare cu un cod ISIN
(1) BCN colectează și raportează BCE informații statistice cu privire la deținerile de titluri de valoare cu un cod ISIN, pe sistemul titlu cu titlu, în conformitate cu schemele de raportare din anexa I, partea 1 (tabelele 1-3) și partea 2 (tabelele 1-3) și cu standardele de raportare electronică prevăzute separat, pentru următoarele tipuri de instrumente: titluri de natura datoriei pe termen scurt (F.31); titluri de natura datoriei pe termen lung (F.32); acțiuni cotate (F.511) și acțiuni/unități ale fondurilor de investiții (F.52). Obligațiile de raportare ale BCN acoperă pozițiile de sfârșit de trimestru și fie (i) tranzacțiile financiare de sfârșit de trimestru pentru trimestrul de referință; fie (ii) date de sfârșit de trimestru sau de sfârșit de lună care sunt necesare pentru deducerea tranzacțiilor financiare, astfel cum este prevăzut la alineatul (2). Tranzacțiile financiare sau datele necesare pentru deducerea tranzacțiilor financiare care sunt raportate BCN de agenții raportori efectivi în conformitate cu partea 1 a anexei 1 la Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24) sunt măsurate astfel cum este prevăzut în partea 3 a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24).
(2) BCE raportează BCE datele menționate la alineatul (1) pentru următoarele perioade de referință și în conformitate cu următoarele termene: (a) în ceea ce privește deținerile de titluri de valoare de către investitori rezidenți, exclusiv BCN, titlurile de valoare deținute în custodie de custozi rezidenți în numele investitorilor rezidenți în alte state membre din zona euro și titlurile de valoare emise de entități din zona euro deținute în custodie de custozi rezidenți în numele investitorilor rezidenți în afara zonei euro: (i) BCN raportează trimestrial datele cu privire la pozițiile titlu cu titlu de sfârșit de trimestru până la închiderea celei de a 70-a zile calendaristice următoare sfârșitului trimestrului la care se referă datele; (ii) BCN raportează (1) trimestrial, tranzacții pe sistemul titlu cu titlu și, atunci când sunt disponibile, alte modificări ale volumului pe parcursul trimestrului de referință până la închiderea celei de a 70-a zile calendaristice următoare sfârșitului trimestrului la care se referă datele; sau (2) pozițiile titlu cu titlu și, atunci când sunt disponibile, alte modificări ale volumului, care sunt necesare pentru deducerea tranzacțiilor. În acest din urmă caz, BCN raportează în conformitate cu abordările descrise în partea 1 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24) până la închiderea celei de a 70-a zile calendaristice următoare sfârșitului trimestrului la care se referă datele pentru datele trimestriale titlu cu titlu și până la închiderea celei de a 63-a zile calendaristice următoare sfârșitului trimestrului la care se referă datele pentru datele lunare titlu cu titlu. (b) în ceea ce privește deținerile de titluri de valoare de către grupurile cu obligații de raportare, inclusiv entitățile nerezidente, BCN raportează date trimestrial cu privire la pozițiile titlu cu titlu de sfârșit de trimestru până la următoarele termene: (i) din 2013 până în 2015, până la închiderea celei de a 70-a zile calendaristice următoare sfârșitului trimestrului la care se referă datele; și (ii) din 2016, până la închiderea celei de a 55-a zile calendaristice următoare sfârșitului trimestrului la care se referă datele.
(3) Până în luna septembrie a fiecărui an, BCE comunică BCN datele exacte de transmitere a datelor ce urmează a fi raportate sub forma unui calendar de raportare pentru anul următor.
(4) În ceea ce privește revizuirea datelor lunare și trimestriale se aplică următoarele reguli generale: (a) BCN raportează revizuiri normale după cum urmează: (i) revizuiri ale datelor lunare cu trimitere la cele trei luni precedente celui mai recent trimestru, care sunt transmise trimestrial, sunt transmise împreună cu datele pentru cel mai recent trimestru (transmitere regulată de date); revizuirile datelor lunare cu trimitere la luna precedentă celei mai recente luni, care sunt transmise lunar, se transmit împreună cu datele pentru cea mai recentă lună (transmitere regulată de date); (ii) revizuirile datelor trimestriale cu trimitere la trimestrul anterior celui mai recent trimestru se transmit împreună cu datele pentru cel mai recent trimestru (transmitere regulată de date); (iii) revizuirile pentru ultimii trei ani (12 trimestre) se transmit cu ocazia transmiterilor regulate de date referitoare la trimestrul III al anului; (iv) raportarea oricăror altor revizuiri normale care nu se încadrează la punctele (i)-(iii) este stabilită cu BCE. (b) BCN raportează revizuirile excepționale care îmbunătățesc semnificativ calitatea datelor imediat ce acestea sunt disponibile și în afara perioadelor de transmitere regulată, cu condiția unui acord prealabil cu BCE. BCN transmit BCE note explicative care prevăd motivele revizuirilor semnificative. BCN pot, de asemenea, transmite în mod voluntar note explicative pentru orice alte revizuiri.
(5) Cerințele de raportare prevăzute în prezentul articol fac obiectul următoarelor cerințe de raportare retrospectivă a datelor. (a) BCN raportează, în măsura posibilă, date retrospective pentru perioada de referință cuprinsă între trimestrul I din 2009 și trimestrul IV din 2013. (b) în cazul în care un stat membru adoptă euro după începerea aplicării prezentei orientări, se aplică următoarele reguli: (i) BCN ale statelor membre care au aderat la UE înainte de decembrie 2012 raportează BCE cu maximă diligență date retrospective care acoperă cel puțin (1) perioadele de referință pentru date începând cu martie 2014; sau (2) ultimii cinci ani dinainte de adoptarea euro de către statul membru relevant, fiind aleasă perioada mai scurtă dintre cele două; (ii) BCN ale statelor membre care au aderat la UE după decembrie 2012 raportează BCE cu maximă diligență date retrospective care acoperă cel puțin (1) perioadele de referință pentru date începând cu martie 2016; sau (2) ultimii cinci ani dinainte de adoptarea euro de către statul membru relevant, fiind aleasă perioada mai scurtă dintre cele două.
(6) Regulile contabile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24) se aplică și în cazul raportării de date de către BCN în conformitate cu prezenta orientare.
Articolul 4
Metodele de raportare cu privire la deținerile de titluri de valoare fără un cod ISIN
(1) BCN pot decide să raporteze BCE informații statistice care acoperă titlurile de valoare fără un cod ISIN deținute de IFM, FI, SVI și conducătorii grupurilor cu obligații de raportare care fac obiectul Regulamentului (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24) sau deținute de custozi în numele (i) unor investitori rezidenți care nu fac obiectul Regulamentului (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24); (ii) investitorilor nefinanciari rezidenți în alte state membre din zona euro; sau (iii) investitori rezidenți în state membre din afara zonei euro, astfel cum sunt definiți în Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24), care nu beneficiază de o derogare de la cerințele de raportare prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24).
(2) BCN care raportează informații statistice în temeiul alineatului (1) respectă în acest sens regulile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) și utilizează schemele de raportare prevăzute în anexa I partea 1 (tabelele 1, 2 și 4) și partea 2 (tabelele 1,2 și 4), precum și standardele de raportare electronică prevăzute separat.
(3) Datele trimestriale sunt revizuite în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) literele (a) și (b).
(4) BCN transmit BCE note explicative care prevăd motivele revizuirilor semnificative. BCN pot, de asemenea, transmite în mod voluntar note explicative pentru orice alte revizuiri. În plus, BCN transmit informații privind reclasificările semnificative din sectoarele deținătorilor sau din clasificarea instrumentelor, atunci când sunt disponibile.
Articolul 5
Metode pentru compilarea statisticilor privind deținerile de titluri de valoare deținute în custodie
(1) Fără a aduce atingere scutirilor de la obligațiile de raportare statistică pe care BCN le pot acorda custozilor în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24), pentru a respecta articolul 3, BCN, după consultarea BCE, stabilesc metoda cea mai potrivită pentru compilarea statisticilor privind titlurile de valoare deținute de investitori care nu fac obiectul cerințelor de raportare statistică prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24), în funcție de organizarea piețelor relevante și de disponibilitatea altor informații statistice, publice sau de supraveghere relevante în statele membre.
(2) Dacă datele privind deținerile de titluri de valoare nu sunt raportate de custozi ca urmare a scutirii acordate în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24) și dacă BCN obțin aceste date din alte surse de date statistice sau de supraveghere sau dacă acestea le colectează direct de la investitori în conformitate cu aranjamentele naționale, BCN iau următoarele măsuri: (a) se asigură că aceste surse sunt aliniate într-o măsură suficientă cu conceptele și definițiile statistice prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24); (b) monitorizează calitatea datelor în conformitate cu standardele statistice minime prevăzute în anexa III la Regulamentul (UE) nr. 1011/2012(BCE/2012/24); (c) dacă datele raportate nu respectă standardele de calitate prevăzute la litera (b), îmbunătățesc calitatea acestor date, inclusiv colectarea datelor de la custozi, astfel cum este prevăzut la articolul 4 alineatele (10) și (11) din Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24).
(3) În plus, BCN transmit informații cu privire la alte modificări semnificative ale volumului, atunci când sunt disponibile, astfel cum sunt definite în anexa II partea 3 din Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24).
Articolul 6
Derogări
(1) BCN informează BCE, cel puțin o dată pe an, cu privire la derogările acordate, reînnoite sau retrase agenților raportori pentru anul calendaristic următor, precum și orice cerințe de raportare introduse ad-hoc în ceea ce privește agenții raportori efectivi cărora le-a fost acordată o derogare.
(2) BCN verifică în mod regulat, cel puțin o dată pe an, îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24) în ceea ce privește acordarea, reînnoirea sau anularea unei derogări.
Articolul 7
Date de referință cu privire la activele bilanțiere consolidate ale grupurilor cu obligații de raportare
(1) Consiliul guvernatorilor BCE identifică grupurile cu obligații de raportare prin folosirea metodelor și criteriilor prevăzute la articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24) pe baza datelor de la sfârșitul lunii decembrie a anului calendaristic precedent transmise BCE de BCN (denumite în continuare „date de referință”) în scopul elaborării statisticilor SEBC privind datele bancare consolidate pentru statele membre.
(2) Până în luna septembrie a fiecărui an, BCE comunică BCN data din anul următorul până la care BCN trebuie să transmită datele de referință. Această comunicare se efectuează în timp util pentru a permite deducerea activelor consolidate totale ale băncilor din Uniunea Europeană în luna iulie a fiecărui an.
Articolul 8
Procedura de notificare a conducătorilor grupurilor cu obligații de raportare
(1) În numele BCE, BCN utilizează modelul de scrisoare din anexa II (denumit în continuare „scrisoare de notificare”) pentru a transmite conducătorilor grupurilor cu obligații de raportare din decizia Consiliului guvernatorilor adoptată în temeiul articolului 2 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24) o notificare cu privire la obligațiile de raportare ce le revin în temeiul regulamentului. Această scrisoare de notificare conține criteriile care justifică clasificarea entității notificate drept conducător al unui grup cu obligații de raportare.
(2) BCN relevantă transmite scrisoarea de notificare conducătorului grupului cu obligații de raportare în termen de 10 zile lucrătoare BCE de la data adoptării deciziei Consiliului guvernatorilor, iar o copie a acelei scrisori este transmisă Secretariatului BCE.
(3) Procedura descrisă la alineatul (2) nu se aplică în cazul notificării transmise conducătorilor grupurilor cu obligații de raportare care au fost identificați de Consiliul guvernatorilor conform articolului 2 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24) anterior aplicării prezentei orientări.
Articolul 9
Procedura de revizuire de către Consiliul guvernatorilor
(1) În cazul în care un conducător al unui grup cu obligații de raportare notificat în temeiul articolului 8 transmite BCN relevante, în termen de 15 zile lucrătoare BCE de la primirea respectivei notificări, o solicitare motivată scrisă pentru revizuirea clasificării sale drept conducător al unui grup cu obligații de raportare, BCN relevantă transmite această solicitare Consiliului guvernatorilor în termen de 10 zile lucrătoare BCE.
(2) După primirea solicitării scrise prevăzute la alineatul (1), Consiliul guvernatorilor revizuiește clasificarea și comunică BCN relevante decizia sa motivată scrisă, în termen de două luni de la primirea solicitării; BCN respectivă transmite conducătorului grupului cu obligații de raportare decizia Consiliului guvernatorilor în termen de 10 zile lucrătoare BCE.
Articolul 10
Cooperarea cu autoritățile competente, altele decât BCN
(1) În cazurile în care datele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24) pot fi obținute parțial sau integral de la alte autorități competente decât BCN, BCN stabilesc mecanismele adecvate de cooperare cu aceste autorități pentru a asigura o structură permanentă pentru primirea de astfel de date.
(2) Înainte de a le transmite BCE în conformitate cu articolul 3, BCN se asigură că datele prevăzute la alineatul (1) îndeplinesc standardele statistice minime ale BCE prevăzute în anexa III la Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24), precum și orice alte cerințe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24).
Articolul 11
Verificare
(1) Fără a aduce atingere drepturilor de verificare ale BCE prevăzute în Regulamentele (CE) nr. 2533/98 și (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24), BCN monitorizează și asigură calitatea și fiabilitatea informațiilor statistice pe care le pun la dispoziția BCE și cooperează îndeaproape cu operatorii Bazei de date statistice privind deținerile de titluri de valoare a SEBC (ESCB Securities Holdings Statistics Database) (denumită în continuare „SHSDB”) ca parte a managementului general al calității datelor.
(2) BCE evaluează aceste date în mod similar, în strânsă cooperare cu operatorii SHSDB. Evaluarea este efectuată în timp util.
Articolul 12
Standarde de transmitere
BCN utilizează ESCB-Net pentru transmiterea electronică a informațiilor statistice solicitate de BCE. Informațiile statistice sunt puse la dispoziția BCE în conformitate cu standardele de raportare electronică prevăzute separat. Sub rezerva aprobării prealabile de către BCE, pot fi folosite și alte mijloace pentru transmiterea informațiilor statistice.
Articolul 13
Procedura simplificată de modificare
Ținând seama de avizele Comitetului de statistică al SEBC, Comitetul executiv al BCE poate aduce modificări tehnice anexelor la prezenta orientare, cu condiția ca modificările respective să nu modifice cadrul conceptual de bază și să nu afecteze sarcinile de raportare ale agenților raportori. Comitetul executiv informează fără întârzieri nejustificate Consiliul guvernatorilor cu privire la orice astfel de modificare.
Articolul 14
Producerea de efecte și punerea în aplicare
Prezenta orientare produce efecte de la data notificării sale către BCN. Băncile centrale din Eurosistem asigură respectarea articolelor 8 și 9 de la data notificării orientării către BCN și a restului dispozițiilor orientării de la 1 ianuarie 2014.
Articolul 15
Destinatari
Prezenta orientare se adresează tuturor băncilor centrale din Eurosistem.