Recitale
(1) Cerințele de sănătate animală care reglementează comerțul și importurile în Uniune de câini, pisici și dihori domestici sunt definite în Directiva 92/65/CEE a Consiliului din 13 iulie 1992 de definire a cerințelor de sănătate animală care reglementează schimburile și importurile în Comunitate de animale, material seminal, ovule și embrioni care nu se supun, în ceea ce privește cerințele de sănătate animală, reglementărilor comunitare speciale prevăzute la punctul I din anexa A la Directiva 90/425/CEE (3).
(2) Aceste cerințe se referă la cerințele de sănătate animală relevante aplicabile circulației necomerciale a câinilor, pisicilor și dihorilor domestici într-un stat membru din alt stat membru sau din țările terțe sau teritoriile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 998/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind cerințele de sănătate animală aplicabile circulației necomerciale a animalelor de companie (4).
(3) Abrogarea Regulamentului (CE) nr. 998/2003 prin Regulamentul (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind circulația necomercială a animalelor de companie (5) impune modificarea Directivei 92/65/CEE în vederea eliminării și înlocuirii trimiterilor la Regulamentul (CE) nr. 998/2003 cu trimiteri la Regulamentul (UE) nr. 576/2013.
(4) Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecția animalelor în timpul transportului și al operațiunilor conexe (6) se aplică, între altele, la transportul câinilor, pisicilor și dihorilor domestici în cadrul Uniunii. Trimiterea la regulamentul respectiv ar trebui, prin urmare, să fie introdusă în Directiva 92/65/CEE care stabilește cerințele de sănătate animală aplicabile comerțului cu animalele respective.
(5) Mai mult, experiența aplicării Directivei 92/65/CEE a arătat că efectuarea examenului clinic al unui animal cu 24 de ore înainte de expediere este, în majoritatea cazurilor, impracticabilă. Prin urmare, este oportun să se prelungească termenul definit în Directiva 92/65/CEE la 48 de ore, conform recomandării Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor.
(6) Comisia consideră că, în acest caz particular, nu se justifică solicitarea ca statele membre să transmită documente explicative către Comisie pentru a explica relația dintre dispozițiile prezentei directive și părțile corespunzătoare ale documentelor naționale de transpunere. Prezenta directivă prevede un număr foarte limitat de modificări ale Directivei 92/65/CEE, care ar trebui să acorde Comisiei posibilitatea de a obține informațiile privind transpunerea fără să aloce resurse semnificative pentru sarcina menționată. În orice caz, statele membre ar trebui să transmită Comisiei textul măsurilor transpuse.
(7) Prin urmare, Directiva 92/65/CEE ar trebui modificată în consecință,