Recitale
(1) În temeiul articolului 50 din Actul de aderare a Croației, în cazul în care aderarea impune adaptarea unor acte ale instituțiilor adoptate înainte de data aderării, iar adaptările necesare nu sunt prevăzute în actul de aderare respectiv sau în anexele la acesta, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, adoptă în acest scop actele necesare, dacă actul originar nu a fost adoptat de Comisie.
(2) Actul final al Conferinței în cursul căreia a fost redactat și adoptat Tratatul de aderare a Croației a indicat faptul că Înaltele Părți Contractante au ajuns la un acord politic cu privire la un set de adaptări ale actelor adoptate de către instituții, necesare având în vedere aderarea, și că acestea invită Consiliul și Comisia să adopte înainte de aderare aceste adaptări, completate și actualizate, dacă este necesar, pentru a ține seama de evoluția dreptului Uniunii.
(3) Prin urmare, Directivele 83/182/CEE (1), 2003/49/CE (2), 2008/7/CE (3), 2009/133/CE (4) și 2011/96/UE (5) ar trebui modificate în consecință,