Recitale
(1) Dreptul fiecărui cetățean al Uniunii de a alege și de a fi ales pentru Parlamentul European în statul său membru de reședință este recunoscut în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și al articolului 39 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Directiva 93/109/CE a Consiliului din 6 decembrie 1993 de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales pentru Parlamentul European pentru cetățenii Uniunii care au reședința într-un stat membru în care nu sunt resortisanți (2) prevede norme pentru exercitarea acestui drept.
(2) Rapoartele Comisiei din 12 decembrie 2006 și din 27 octombrie 2010 privind aplicarea Directivei 93/109/CE în cazul alegerilor din 2004 și, respectiv, din 2009 au revelat necesitatea de a modifica anumite dispoziții ale Directivei 93/109/CE.
(3) Directiva 93/109/CE stabilește că oricărui cetățean al Uniunii care a fost decăzut din dreptul de a fi ales, fie în conformitate cu legislația statului membru de reședință, fie în conformitate cu legislația statului membru de origine, i se interzice exercitarea respectivului drept în statul membru de reședință în alegerile pentru Parlamentul European. În acest scop, Directiva 93/109/CE cere ca, odată cu depunerea candidaturii la alegeri într-un stat membru altul decât statul membru de origine, cetățeanul Uniunii să prezinte un atestat din partea autorităților administrative competente din statul membru de origine care să certifice faptul că persoana respectivă nu a fost decăzută din dreptul de a fi aleasă în statul membru de origine sau că autoritățile nu au cunoștință despre o astfel de decădere din drepturi.
(4) Dificultățile întâmpinate de astfel de cetățeni ai Uniunii în identificarea autorităților care au competențe de emitere a respectivului atestat și în obținerea acestuia în timp util acționează ca o barieră în calea exercitării dreptului de a fi ales și determină numărul scăzut al cetățenilor Uniunii care candidează la alegerile pentru Parlamentul European în statul membru de reședință.
(5) Cerința ca respectivii cetățeni să depună un astfel de atestat ar trebui, în consecință, să fie eliminată și înlocuită cu o declarație care să confirme că persoana în cauză nu a fost decăzută din dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European, care să fie inclusă în declarația oficială pe care cetățenii respectivi trebuie să o depună în cadrul candidaturii lor.
(6) Statul membru de reședință ar trebui să aibă obligația de a notifica statul membru de origine cu privire la astfel de declarații, pentru a verifica dacă cetățeanul Uniunii a fost decăzut din dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European în statul membru de origine. La primirea acestei notificări, statul membru de origine ar trebui să furnizeze statului membru de reședință informațiile relevante într-un termen care să permită evaluarea eficientă a admisibilității candidaturii.
(7) Nefurnizarea la timp a acestor informații de către statul membru de origine nu ar trebui să aibă drept rezultat decăderea din dreptul de a fi ales în statul membru de reședință. În cazurile în care informațiile relevante sunt furnizate ulterior, statul membru de reședință ar trebui să asigure, prin mijloace corespunzătoare și în conformitate cu procedurile prevăzute în dreptul său național, faptul că cetățenii Uniunii care au fost decăzuți din dreptul de a fi aleși în statul membru de origine, care au fost înscriși pe listele electorale sau care au fost deja aleși, sunt împiedicați să fie aleși sau să își exercite mandatul.
(8) Având în vedere că procedura de admisibilitate într-un stat membru presupune în mod necesar etape suplimentare pentru un cetățean al unui alt stat membru față de cea pentru propriii resortisanți, ar trebui să fie posibil pentru statele membre să stabilească un termen diferit pentru depunerea candidaturilor la alegeri de către cetățenii Uniunii care nu sunt resortisanți față de cel stabilit pentru cetățenii resortisanți. Orice diferență în privința termenului ar trebui limitată la ceea ce este necesar și corespunzător pentru a se permite ca notificarea informațiilor de către statul membru de origine să fie luată în considerare la timp în vederea respingerii unei candidaturi înainte de desemnarea candidaților. Stabilirea acestui termen distinct nu ar trebui să afecteze termenele care se aplică pentru obligațiile altor state membre de a efectua notificări în temeiul prezentei directive.
(9) Pentru a facilita comunicarea între autoritățile naționale, statele membre ar trebui să desemneze un punct de contact care să fie responsabil de notificarea informațiilor privind astfel de candidați.
(10) Pentru a asigura o identificare mai eficientă a candidaților înregistrați atât pe listele statului membru de origine, cât și pe listele statului membru de reședință, lista cu datele pe care trebuie să le furnizeze cetățenii Uniunii atunci când își depun candidatura în statul membru de reședință ar trebui să includă data și locul nașterii acestora și ultima adresă în statul lor membru de origine.
(11) În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative, statele membre s-au angajat să însoțească, în cazuri justificate, notificarea măsurilor de transpunere de unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile care le corespund din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.
(12) Prin urmare, Directiva 93/109/CE ar trebui modificată în consecință,