Începe proba gratuită

Decizie 2013/1386 · CELEX 32013D1386

Decizia nr. 1386/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind un Program general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2020 „O viață bună, în limitele planetei noastre” Text cu relevanță pentru SEE

Data act
20.11.2013
Intrare in vigoare
17.01.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_354_R_0171_01
Status
In vigoare
biodiversitate controlul poluării creștere economică impact asupra mediului investiții managementul resurselor program al UE protecția mediului înconjurător

Recitale

(1) Uniunea și-a stabilit obiectivul de a deveni, până în 2020, o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, cu un set de politici și acțiuni vizând transformarea într-o economie cu emisii reduse de carbon și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor (4).

(2) Programele succesive de acțiune pentru mediu au furnizat cadrul pentru acțiunea Uniunii în domeniul mediului începând din 1973.

(3) Al șaselea Program comunitar de acțiune pentru mediu (5) (PAM 6) s-a încheiat în iulie 2012, însă multe măsuri și acțiuni lansate în cadrul acestui program continuă să fie implementate.

(4) Evaluarea finală a PAM 6 a concluzionat că programul a adus beneficii pentru mediu și a furnizat o direcție strategică generală pentru politica în domeniul mediului. În pofida acestor realizări, există încă tendințe nesustenabile în cele patru sectoare prioritare identificate în cadrul PAM 6: schimbările climatice; natura și biodiversitatea; mediul, sănătatea și calitatea vieții; și resursele naturale și deșeurile.

(5) Evaluarea finală a PAM 6 a evidențiat unele deficiențe. Atingerea obiectivelor stabilite în cel de al șaptelea program de acțiune pentru mediu (PAM 7) necesită, prin urmare, angajamentul deplin al statelor membre și al instituțiilor relevante ale Uniunii și disponibilitatea de preluare a responsabilității pentru asigurarea concretizării beneficiilor preconizate ale programului.

(6) Potrivit raportului Agenției Europene de Mediu intitulat „Mediul european – stare și perspective 2010” (SOER 2010), persistă o serie de provocări semnificative în ceea ce privește mediul, cu repercusiuni importante dacă nu se întreprinde nimic pentru a aborda provocările respective.

(7) Tendințele și provocările sistemice globale legate de dinamica populației, de urbanizare, de boli și pandemii, de accelerarea schimbărilor tehnologice și de creșterea economică nesustenabilă fac și mai dificile soluționarea provocărilor de mediu și realizarea dezvoltării durabile pe termen lung. Asigurarea prosperității pe termen lung a Uniunii necesită luarea de măsuri suplimentare pentru soluționarea provocărilor respective.

(8) Este esențial să se stabilească obiectivele prioritare pentru 2020 ale Uniunii, în concordanță cu o viziune clară pe termen lung până în 2050. Astfel s-ar crea un mediu stabil pentru investiții și o creștere sustenabile. PAM 7 ar trebui să se bazeze pe inițiativele de politică din strategia Europa 2020 (6), inclusiv pachetul climă și energie al Uniunii (7), Comunicarea Comisiei privind foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050 (8), strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020 (9), Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere energetic (10), inițiativa emblematică „O Uniune a inovării” (11) și Strategia de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene.

(9) PAM 7 ar trebui să contribuie la atingerea obiectivelor de mediu și de combatere a schimbărilor climatice convenite deja la nivelul Uniunii și la identificarea lacunelor la nivel de politică pentru care ar putea fi necesară stabilirea unor obiective suplimentare.

(10) Uniunea a convenit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GES) din UE cu cel puțin 20 % până în 2020 (30 %, cu condiția ca și alte țări dezvoltate să se angajeze să realizeze reduceri comparabile de emisii și ca țările în curs de dezvoltare să contribuie în mod adecvat, în funcție de responsabilitățile și capacitățile fiecăreia); să garanteze că, până în 2020, 20 % din consumul de energie va proveni din energie din surse regenerabile; și să reducă consumul de energie primară cu 20 % față de nivelurile preconizate prin ameliorarea eficienței energetice (12).

(11) Uniunea a convenit să oprească declinul biodiversității și deteriorarea serviciilor ecosistemice în Uniune până în 2020 și să le refacă în măsura în care acest lucru este realizabil, sporind totodată contribuția Uniunii la combaterea declinului biodiversității la nivel mondial (13).

(12) Uniunea sprijină obiectivul de a stopa reducerea, la nivel mondial, a suprafețelor împădurite până cel târziu în 2030 și cel de a reduce, până în 2020, defrișările brute din zonele tropicale cu cel puțin 50 % față de nivelurile din 2008 (14).

(13) Uniunea a convenit să realizeze, până în 2015, starea bună a tuturor apelor din Uniune, inclusiv a apelor dulci (râuri și lacuri, ape subterane), a apelor de tranziție (estuare/delte) și a apelor costiere până la o distanță de o milă marină de coastă (15).

(14) Uniunea a convenit să realizeze starea ecologică bună a tuturor apelor marine ale Uniunii până în 2020 (16).

(15) Uniunea a convenit să atingă niveluri de calitate a aerului care să nu cauzeze impacturi negative semnificative asupra mediului și sănătății umane și nici riscuri pentru acestea (17).

(16) Uniunea a convenit asupra obiectivului ca, până în 2020, substanțele chimice să fie produse și utilizate astfel încât să se reducă la minimum efectele negative semnificative asupra sănătății umane și asupra mediului (18).

(17) Uniunea a convenit să protejeze mediul și sănătatea umană prin prevenirea sau reducerea impacturilor negative ale generării și gestionării deșeurilor, precum și prin reducerea impactului global al utilizării resurselor și ameliorarea eficienței utilizării acestora, prin aplicarea următoarei ierarhii în privința deșeurilor: prevenire, pregătire pentru refolosire, reciclare, alte modalități de recuperare și eliminare (19).

(18) Uniunea a convenit să stimuleze trecerea la o economie verde și să depună eforturi în vederea decuplării absolute a creșterii economice de degradarea mediului (20).

(19) Uniunea a convenit să depună eforturi în vederea opririi degradării terenurilor în contextul dezvoltării durabile (21).

(20) În conformitate cu articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), politica de mediu a Uniunii urmărește atingerea unui nivel ridicat de protecție ținând seama de diversitatea situațiilor din diferitele regiuni ale Uniunii și se bazează pe principiul precauției și pe principiile acțiunii preventive, a remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului și pe principiul „poluatorul plătește”.

(21) Măsurile necesare în scopul realizării obiectivelor prioritare ale PAM 7 ar trebui luate la diferite niveluri de guvernanță, în conformitate cu principiul subsidiarității.

(22) Implicarea într-o manieră transparentă a actorilor neguvernamentali este importantă pentru asigurarea succesului PAM 7 și a atingerii obiectivelor sale prioritare.

(23) Declinul biodiversității și degradarea ecosistemelor din Uniune au implicații importante nu numai pentru mediu și pentru calitatea vieții oamenilor, ci au impact și asupra viitoarelor generații și sunt costisitoare pentru societate în ansamblul ei, în special pentru actorii economici din sectoarele care depind în mod direct de serviciile ecosistemice.

(24) Există posibilități ample de reducere a emisiilor de GES și de ameliorare a eficienței utilizării energiei și a resurselor în Uniune. Astfel vor fi atenuate presiunile asupra mediului, competitivitatea va crește și se vor găsi noi surse de creștere și locuri de muncă, prin economii de costuri datorate eficienței ameliorate, comercializării inovațiilor și unei mai bune gestionări a resurselor pe întreaga durată a ciclului lor de viață. În vederea valorificării acestui potențial, în cadrul unei politici mai cuprinzătoare a Uniunii privind schimbările climatice ar trebui să se admită faptul că toate sectoarele economiei trebuie să contribuie la combaterea schimbărilor climatice.

(25) Deși problemele de mediu și impacturile asupra acestuia continuă să prezinte riscuri semnificative pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor, măsurile de îmbunătățire a stării mediului pot fi benefice.

(26) Punerea în aplicare completă și uniformă a acquis-ului în domeniul mediului în întreaga Uniune reprezintă o investiție solidă atât pentru mediu și pentru sănătatea umană, cât și pentru economie.

(27) Politica Uniunii în domeniul mediului trebuie să se sprijine în continuare pe o bază de cunoștințe solidă și ar trebui să asigure faptul că datele pe care se fondează deciziile politice, inclusiv cazurile în care a fost invocat principiul precauției, pot fi mai bine înțelese la toate nivelurile.

(28) Obiectivele în materie de mediu și de climă trebuie sprijinite prin investiții adecvate, iar fondurile ar trebui să fie utilizate mai eficace, în conformitate cu obiectivele respective. Ar trebui să se încurajeze recurgerea la inițiativele de tip public-privat.

(29) Integrarea problemelor de mediu în toate politicile relevante este esențială pentru reducerea presiunilor asupra mediului rezultate din politicile și activitățile din alte sectoare și pentru îndeplinirea obiectivelor în materie de mediu și de climă.

(30) Densitatea populației din Uniune este mare și peste 70 % dintre cetățenii săi trăiesc în zone urbane și periurbane, confruntându-se cu provocări în materie de mediu și de climă specifice.

(31) Multe provocări din domeniul mediului au un caracter global, putând fi tratate integral numai printr-o abordare globală cuprinzătoare, în timp ce alte provocări de mediu au o dimensiune regională accentuată. De aceea, este necesară cooperarea cu țările partenere, inclusiv cu țările învecinate și cu țările și teritoriile de peste mări.

(32) PAM 7 ar trebui să sprijine punerea în aplicare, în Uniune și la nivel internațional, a rezultatelor și a angajamentelor asumate în cadrul Conferinței Organizației Națiunilor Unite din 2012 privind dezvoltarea durabilă (Rio+20), și care urmăresc transformarea economiei mondiale într-o economie verde și favorabilă incluziunii în contextul dezvoltării durabile și al reducerii sărăciei.

(33) O combinație adecvată de instrumente de politică ar permite întreprinderilor și consumatorilor să înțeleagă mai bine ce impact au activitățile lor asupra mediului și cum să gestioneze acest impact. Printre aceste instrumente de politică se numără stimulente economice, instrumente bazate pe piață, cerințe în materie de informații, precum și instrumente și măsuri voluntare care să completeze cadrele legislative și să implice părțile interesate la diferite niveluri.

(34) Toate măsurile, acțiunile și obiectivele stabilite în PAM 7 ar trebui realizate în conformitate cu principiile reglementării inteligente (22) și, dacă este cazul, ar trebui să facă obiectul unei evaluări cuprinzătoare a impactului.

(35) Progresele înregistrate pentru atingerea obiectivelor PAM 7 ar trebui monitorizate și evaluate pe baza unor indicatori de comun acord.

(36) În conformitate cu articolul 192 alineatul (3) din TFUE, obiectivele prioritare ale politicii de mediu a Uniunii ar trebui stabilite într-un program de acțiune cu caracter general.

(37) În PAM 7 prevăzut în anexă sunt stabilite o serie de măsuri și acțiuni ce vizează realizarea obiectivelor prioritare stabilite în prezenta decizie.

(38) Deoarece obiectivul prezentei decizii, și anume instituirea unui program general de acțiune pentru mediu al Uniunii care stabilește obiective prioritare, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele respectivului program de acțiune, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în articolul respectiv, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective,

Articolul 1

Se adoptă un program general de acțiune pentru mediu al Uniunii („al șaptelea program de acțiune pentru mediu” sau „PAM 7”) pentru perioada până la 31 decembrie 2020, astfel cum se prevede în anexă.

Articolul 2

(1) Al șaptelea program de acțiune pentru mediu are următoarele obiective prioritare: (a) protejarea, conservarea și ameliorarea capitalului natural al Uniunii; (b) trecerea Uniunii la o economie verde și competitivă cu emisii reduse de dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor; (c) protejarea cetățenilor Uniunii de presiunile legate de mediu și de riscurile la adresa sănătății și a bunăstării; (d) sporirea la maximum a beneficiilor legislației Uniunii în domeniul mediului prin îmbunătățirea punerii în aplicare a acesteia; (e) îmbunătățirea bazei de cunoștințe și de date pentru politica Uniunii în domeniul mediului; (f) asigurarea de investiții pentru politica în domeniul mediului și al climei și abordarea externalităților de mediu; (g) îmbunătățirea integrării considerentelor legate de mediu și a coerenței politicilor; (h) ameliorarea sustenabilității orașelor din Uniune; (i) creșterea eficacității Uniunii în abordarea provocărilor în materie de mediu și de climă la nivel internațional. (2) PAM 7 se bazează pe principiul precauției, pe principiile acțiunii preventive și remedierii poluării la sursă și pe principiul „poluatorul plătește”. (3) PAM 7 contribuie la un nivel ridicat al protecției mediului și la îmbunătățirea calității vieții și bunăstării cetățenilor. (4) Toate măsurile, acțiunile și obiectivele stabilite în PAM 7 sunt propuse și implementate în conformitate cu principiile reglementării inteligente și fac obiectul unei evaluări cuprinzătoare a impactului, dacă este cazul.

Articolul 3

(1) Instituțiile competente ale Uniunii și statele membre sunt responsabile pentru luarea de măsuri adecvate cu scopul de a asigura atingerea obiectivelor prioritare prevăzute în PAM 7. În conformitate cu articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, măsurile sunt luate ținând seama în mod corespunzător de principiul atribuirii și de principiile subsidiarității și proporționalității. (2) Autoritățile publice de la toate nivelurile trebuie să coopereze cu întreprinderile și cu partenerii sociali, cu societatea civilă și cu cetățenii în vederea implementării PAM 7.

Articolul 4

(1) Comisia garantează că implementarea elementelor relevante ale PAM 7 este monitorizată în contextul procesului normal de monitorizare din cadrul strategiei Europa 2020. Acest proces are la bază indicatorii utilizați de Agenția Europeană de Mediu pentru a monitoriza starea mediului și indicatorii utilizați pentru monitorizarea progreselor înregistrate în direcția atingerii obiectivelor legislației în vigoare în domeniul mediului și al climei și obiectivele precum cele în materie de climă și energie, obiectivele privind biodiversitatea și etapele de atins privind utilizarea eficientă a resurselor. (2) Comisia efectuează de asemenea o evaluare a PAM 7. Evaluarea respectivă se bazează, printre altele, pe raportul Agenției Europene de Mediu privind starea mediului și pe rezultatele consultărilor cu părțile interesate. În timp util înainte ca PAM 7 să ia sfârșit, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport elaborat pe baza evaluării respective. (3) În lumina evaluării respective și a altor evoluții de politică relevante, Comisia prezintă, după caz, o propunere pentru un al optulea program de acțiune pentru mediu în timp util, astfel încât să se evite orice întreruperi între cel de al șaptelea și cel de al optulea program de acțiune pentru mediu.

Articolul 5

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.