Articolul text
Text integral
2013/C 346/02 COMISIA EUROPEANĂ, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului din 29 septembrie 2008 de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1936/2001 și (CE) nr. 601/2004 și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1093/94 și (CE) nr. 1447/1999 (1), în special articolul 31, întrucât: 1. INTRODUCERE 2. PROCEDURA CU PRIVIRE LA BELIZE 3. IDENTIFICAREA STATULUI BELIZE CA ȚARĂ TERȚĂ NECOOPERANTĂ 3.1. Recurența activităților navelor de pescuit INN și a fluxurilor comerciale INN [articolul 31 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul INN] 3.2. Lipsa cooperării și a aplicării legii [articolul 31 alineatul (5) literele (b), (c) și (d) din Regulamentul INN] 3.3. Nerespectarea obligațiilor de punere în aplicare a normelor internaționale [articolul 31 alineatul (6) din Regulamentul INN] 3.4. Constrângeri specifice țărilor în curs de dezvoltare 4. PROCEDURA ÎN CEEA CE PRIVEȘTE REGATUL CAMBODGIA 5. IDENTIFICAREA CAMBODGIEI CA ȚARĂ TERȚĂ NECOOPERANTĂ 5.1. Recurența activităților navelor INN și a fluxurilor comerciale INN [articolul 31 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul INN] 5.2. Lipsa cooperării și a aplicării legii [articolul 31 alineatul (5) literele (b), (c) și (d) din Regulamentul INN] 5.3. Nerespectarea obligațiilor de punere în aplicare a normelor internaționale [articolul 31 alineatul (6) din Regulamentul INN] 5.4. Constrângeri specifice țărilor în curs de dezvoltare 6. PROCEDURA ÎN CEEA CE PRIVEȘTE REPUBLICA GUINEEA 7. IDENTIFICAREA REPUBLICII GUINEEA CA ȚARĂ TERȚĂ NECOOPERANTĂ 7.1. Recurența activităților navelor INN și a fluxurilor comerciale INN [articolul 31 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul INN] 7.2. Lipsa cooperării și a aplicării legii [articolul 31 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul INN] 7.3. Neaplicarea normelor internaționale [articolul 31 alineatul (6) din Regulamentul INN] 7.4. Constrângeri specifice țărilor în curs de dezvoltare 8. CONCLUZIE PRIVIND IDENTIFICAREA ȚĂRILOR TERȚE NECOOPERANTE 9. PROCEDURA COMITETELOR DECIDE: Belize, Regatul Cambodgia și Republica Guineea sunt identificate ca țări terțe pe care Comisia le consideră țări terțe necooperante în ceea ce privește combaterea activităților de pescuit ilegal, nedeclarat și nereglementat.