Recitale
(1) Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi sprijin suplimentar lucrătorilor concediați ca urmare a modificărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale internaționale, generate de globalizare, și pentru a le oferi asistență în reintegrarea pe piața muncii.
(2) Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea FEG în limita unui plafon anual de 500 de milioane EUR.
(3) La 1 februarie 2013, Finlanda a înaintat o cerere de mobilizare a FEG pentru concedierile din cadrul întreprinderii Nokia plc, al filialei sale Nokia Siemens Networks și din cadrul a 30 dintre subcontractanții săi, pe care a completat-o cu informații suplimentare până la 21 august 2013. Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea contribuțiilor financiare, astfel cum se prevede la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006. Prin urmare, Comisia propune mobilizarea sumei de 9 810 000 EUR.
(4) Prin urmare, FEG ar trebui mobilizat pentru a furniza o contribuție financiară ca răspuns la cererea înaintată de Finlanda,