Începe proba gratuită

Decizie 2013/785 · CELEX 32013D0785

2013/785/UE: Decizia Consiliului din 16 decembrie 2013 privind încheierea în numele Uniunii Europene a protocolului între Uniunea Europeană și Regatul Maroc de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de acordul de parteneriat în domeniul pescuitului între Uniunea Europeană și Regatul Maroc

Data act
16.12.2013
Intrare in vigoare
16.12.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_349_R_0001_01
Status
In vigoare
acord (UE) acord de pescuit compensații financiare la un acord drept de pescuit Maroc permis de pescuit protocol la un acord ratificare a unui acord

Recitale

(1) La 22 mai 2006, Consiliul a aprobat Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană și Regatul Maroc (1) (denumit în continuare „acordul de parteneriat”) prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 746/2006 (2).

(2) Uniunea Europeană a negociat cu Regatul Maroc un nou protocol care acordă navelor din Uniune posibilități de pescuit în apele aflate sub suveranitatea sau jurisdicția Regatului Maroc în sectorul pescuitului.

(3) Prin Decizia 2013/720/UE (3), Consiliul a autorizat semnarea protocolului, sub rezerva încheierii acestuia.

(4) Este în interesul Uniunii să pună în aplicare acordul de parteneriat prin intermediul unui protocol de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare aferente, și de definire a condițiilor de promovare a unui pescuit responsabil și sustenabil în zona de pescuit a Regatului Maroc. Prin urmare, este necesar ca protocolul respectiv să fie aprobat în numele Uniunii.

(5) Acordul de parteneriat a instituit un comitet mixt responsabil cu monitorizarea aplicării acordului. În plus, în conformitate cu protocolul, comitetul mixt poate aproba eventuale modificări ale protocolului. Pentru a facilita aprobarea modificărilor respective, este oportună abilitarea Comisiei Europene în vederea aprobării acestora, sub rezerva anumitor condiții, conform unei proceduri simplificate,

Articolul 1

Protocolul între Uniunea Europeană și Regatul Maroc de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană și Regatul Maroc (denumit în continuare „protocolul”) se aprobă în numele Uniunii (4).

Articolul 2

Președintele Consiliului procedează, în numele Uniunii, la notificarea prevăzută la articolul 12 din protocol.

Articolul 3

Sub rezerva dispozițiilor și a condițiilor stabilite în anexă, Comisia Europeană este autorizată să aprobe, în numele Uniunii, modificările protocolului adoptate în cadrul comitetului mixt.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.